Prietenul lui Paler

Pe strada Victoriei din Târnăveni se află o casă care are în curte cei mai frumoși brazi din oraș. Înecată în vegetație, cu o arhitectură interbelică, clădirea poate fi remarcată de toți cei care se deplasează spre sau din zona podului de peste râul Târnava Mică. Aici locuiește Leonida Budecean, un om care a fost mulți ani șeful Ocolului Silvic Târnăveni, ceea ce explică originalitatea spațiului verde din jurul casei. Generozitatea acestui spațiu este unul din motivele pentru care aici a funcționat până nu demult o grădiniță.

Leonida Budecean s-a născut în anul 1923 la Mijlocenii Bârgăului, județul Bistrița-Năsăud. Referitor la numele său de botez, el spune “în Ardeal era obiceiul să se pună nume care nu se puteau transcrie în maghiară. Tatăl meu se numea Leon, frații mei au fost Silviu și Valer, iar surorile Antonia și Florica”. A urmat primele clase primare la Mijloceni, iar clasa a șasea la Josenii Bârgăului. În toți acești ani a avut numai premiul I, poate cu gândul la performanțele fratelui său mai mare, care era deja elev la Liceul “Sf. Sava” din București. Tatăl lor, Leon Budecean, a fost primar în comuna natală și a înțeles importanța educației școlare pentru fiii săi. Așa că, în anul 1936, Leonida ia drumul fratelui său, și ajunge bursier al Liceului “Spiru Haret” din București.

Leonida își amintește: “în perioada aceea, erau o serie de intelectuali ardeleni la București, oameni de foarte bună calitate intelectuală și morală. Unul dintre ei era profesorul de română de la “Spiru Haret”, Gheorghe Șerban, care a ajuns subdirector al liceului. Era unchiul din partea mamei al lui Octavian Paler, frate cu mama acestuia”.

Un alt intelectual ardelean care trăia la București era unchiul lui Leonida, și el a informat familia că Liceul “Spiru Haret” oferă cinci burse gratuite pentru copii, cu tot ce înseamnă viața școlară: cazare, masă, uniformă și toate celelalte taxe.

Leonida a venit singur la București îmbrăcat în costum popular, cu cămașă, cioareci, opinci și clop. Ca mostră a acelor vremuri, ne-a arătat o poză făcută în Cișmigiu alături de unchiul său, în 1936, chiar cu ocazia venirii la București, și unde se vede că poartă costum național. ” Așa m-am dus și la examene, în port. Unchiul chiar mi-a spus că așa trebuie să merg, în costum tradițional. Pentru că în prima zi nu a putut să vină cu mine, era cât pe-aci să mă rătăcesc, și am intrat la examen când acesta era deja început. Era examenul de dictare, iar pedagogul care se afla pe coridorul gol m-a împins înăuntru. Examenul se purta chiar cu Gheorghe Șerban, unchiul lui Paler. “Ce-i cu tine?”, m-a întrebat. După care mi-a spus “scrie numele sus”, iar apoi mi-a dictat și mie.”

Examenul dura trei zile: în prima se dădea dictare, în ziua a doua era examenul la matematică, iar în ultima cel la română oral, istorie și geografie.

“A treia zi m-am văzut pe listă. Doi colegi aveau nota 10, apoi doi aveau 9. Printre aceștia mă aflam și eu, așa că am luat bursa. În primul an, unul din cei cinci a pierdut bursa. Pe acel loc cu bursă a venit peste un an Octavian Paler”.

Leonida a avut profesori renumiți: Gheorghe Șerban la română, pe Iuliu Frollo la franceză, Petre Popescu la istorie (care avea un băiat mai mare cu doi ani la liceu și pe care-l întrebau ce vor primi la teză, însă el nu știa), iar ca diriginte pe profesorul de geografie Eugen Teofănescu. “Teofănescu nu te lăsa să iei notițe. Zicea “mâna scrie, iar mintea doarme”. Spunea multe glume, cu un puternic jargou moldovenesc”. Liceul avea și o sală mare de sport, unde se juca volei, oină sau baschet.

Referitor la uniforme, Leonida spune că știai pe stradă fiecare elev de unde era după culoarea chipiului. Doar “Sf. Sava” avea o uniformă mai deosebită, în loc de chipiu se purta basca.

Bucureștiul interbelic

Leonida își amintește că a fost înconjurat atunci când a venit la examen de o mulțime de colegi, atrași de felul în care era îmbrăcat. “Peste un an, și Octavian Paler a venit la fel, în costum popular. Comparativ cu el, eu purtasem opinci. El a venit în ghete”.

Referitor la Bucureștiul interbelic, prima remarcă a lui este aceea că “era un oraș foarte curat”. Toți intelectualii ardeleni din București se întâlneau la un restaurant, numit ” Cina”, pe lângă celebra ” Capșa”, care era un loc rezervat mai mult politicienilor.

Liceul “Spiru Haret” era frecventat de familii de bani gata, iar Leonida spune că mulți erau aduși la liceu cu mașina, de către șoferul familiei. Imaginea cea mai pitorească era aceea a oltenilor zarzavagii, care-și vindeau marfa purtată în colibiță.

Leonida își amintește perfect anul 1940, cu execuția lui Armand Călinescu. “Ne aflam în sala de mese, când emisia radioului s-a întrerupt, și legionarii care

l-au împușcat au declarat fapta comisă. Apoi s-au predat. Au fost executați pe Podul Elefterie, pe același loc unde a fost împușcat Călinescu. Trupurile au fost lăsate să zacă acolo mai mult timp. Oamenii aduceau flori sau aprindeau lumânări”.

Leonida își amintește Rebeliunea Legionară și bombardamentele anglo-americane asupra Bucureștiului. ” Unul din bombardamente m-a prins aproape de Gara de Nord și am fugit într-o pivniță. Când am ieșit, multe clădiri ardeau, șinele de tramvai erau contorsionate, iar o mașină era proiectată la etajul unei clădiri”.

Personalități

Leonida este bun prieten cu Octavian Paler, ale cărui cărți le are aproape în ediție completă. Toate cărțile au dedicații. Pe “Rugați-vă să nu vă crească aripi” stă scris ” Lui Leonida, cu o prietenie mai veche de o jumătate de veac, dar mereu nouă”. Pe prima pagină a cărții “Vremea întrebărilor” putem citi ” Lui Leonida Budecean, de care mă leagă o viață de amintiri și prietenie”, iar pe “Don Quihote în est” stă scris “Pentru Leonida Budecean, de care mă leagă amintiri vechi și foarte dragi mie”.

Alți colegi cunoscuți au fost Dinu Pillat, Alexandru Paleologu (era mai mare cu un an), Sergiu Cunescu, care era fratele mai mare al celor trei frați Cunescu și care erau rude cu Titel Petrescu. Paleologu era unul dintre tinerii de bani gata ai liceului, ca de altfel toți fiii de politicieni care frecventau liceul. A fost coleg și cu Ioan Ioanid.

Leonida spune că a frecventat cursurile lui Nae Ionescu, pe care însă nu l-a cunoscut personal.

Perioada comunistă și detenția

În anul 1944 a fost admis la Facultatea de Silvicultură București. “Toți cei care terminau cele opt clase și nu intrau la vreo facultate erau trimiși pe front”.

Odată cu comunismul a început tragedia. Leonida nu a putut să practice pe deplin meseria pentru care s-a pregătit. N-a reușit să termine facultatea, pentru că în 1946 a fost exmatriculat, ca urmare a comunismului pe cale de a se instala în România.

A fost pe rând profesor la Bistrița Bârgăului, apoi a lucrat la Fabrica de cherestea din Prundu Bârgăului, unde s-a împrietenit cu șefii de acolo, care știau că are studii în silvicultură. A lucrat apoi tot în domeniul silvic la Bistrița, iar apoi la Huedin.

În 1960 a fost chemat la Securitate în București, unde l-au întrebat de foști profesori care au făcut politică legionară. Pentru că fratele său Nicu a fost legionar, au fost puși ambii în aceeași oală, iar Leonida a fost trimis la Jilava, apoi la Galați, iar de aici în Balta Brăilei, la Penitenciarul Stoenești. A executat cinci ani de pușcărie, iar la ieșire cântărea 52 de kg. A dorit să se reangajeze la Huedin, unde Securitatea a dorit să-l racoleze ca informator, de aceea a refuzat oferta de a se reîntoarce și s-a mutat la Dej. De aici, a ajuns la Târnăveni, pentru că în 1967 a cunoscut-o pe viitoarea sa soție, cu care se întâlnea la Cluj.

Grădinița

Dorința soției lui Leonida Budecean a fost aceea de a înființa prin Biserică o grădiniță în spațiul generos al locuinței lor. Acest lucru a prins viață cu câțiva ani în urmă, grădinița fiind frecventată în general de copii din familii mai nevoiașe. În ultimul timp, activitatea grădiniței este suspendată, din lipsă de fonduri suficiente. Dorința cea mai arzătoare a lui Leonida Budecean este aceea de a vedea din nou grădinița plină de copii. Și asta pentru că el iubește copiii, dragostea și viața adevărată. (N.M.)