Lașitatea Occidentului

Ascensiunea fulminantă a islamului în statele occidentale și lipsa de reacție a liderilor acestora se datorează faptului că “europenii au încetat să-și mai apere valorile”. Diagnosticul aparține lui Bassam Tibi, unul dintre cei mai buni specialiști europeni în islam, care a avertizat într-un interviu acordat presei germane, că atitudinea de cedare constantă în fața pretențiilor lumii musulmane va contribui la amplificarea extremismului islamic.

Reporter: Administratorul Operei Germane din Berlin a anulat opera lui Mozart, “Idomeneo”, de teama reacțiilor islamiste. Este acesta primul semn al îngenuncherii Germaniei în fața Islamului?

Bassam Tibi: Nu este primul semn, ci mai degrabă unul care se repetă. În ultimul timp suntem martorii a tot mai multe cazuri de supunere, cel mai recent fiind acela al scuzelor prezentate de Papă. Când vine vorba despre Islam, nu există libertate a presei sau libertate de opinie în Germania. Grupurile organizate din cadrul comunităților islamice vor să decidă ceea ce se spune sau se face aici. Eu însumi am renunțat să mai particip la numeroase evenimente din cauza amenințărilor primite.

R: Încercați să spuneți că cei care critică Islamul sunt în mod sistematic reduși la tăcere în Germania?

Tibi: Da. Până și o organizație moderată cum este cea turcească, DITIB, susține că nu există islamiști: doar Islam și musulmani, orice altceva însemnând rasism. Asta înseamnă că nu mai poți critica religia. Să acuzi pe cineva de rasism reprezintă o armă foarte eficace în Germania. Islamiștii cunosc acest lucru: de îndată ce acuzi pe cineva că demonizează Islamul, partea europeană bate pasul înapoi. Am fost și eu acuzat de asemenea prostii, chiar dacă genealogia familiei mele se întinde până la Mahomed iar eu cunosc Coranul pe de rost.

R: Ați spus de multe ori că acest conflict dintre lumea occidentală și grupările musulmane este un “război ideologic”.

Tibi: Consecința conflictului dintre cele două tabere este că oamenii politizează ambientul lor cultural. În Germania reprezentanții comunităților islamice încearcă să deturneze destinul copiilor născuți aici, împreună cu întreaga comunitate islamică, pentru a împiedica influențarea lor de către societatea care i-a primit în mijlocul ei. Copiii născuți aici sunt ca niște foi de hârtie goale pe care poți scrie texte europene sau islamice. Liderii musulmani vor să-și crească copiii ca și cum aceștia nici măcar n-ar trăi în Europa.

R: Mulți germani cred că comunitățile trebuie să trăiască împreună. În mod pașnic, fără să existe vreo societate paralelă. Prin urmare este justificat să faci compromisuri în scopul de a evita o antagonizare inutilă a musulmanilor?

Tibi: Lucrurile stau tocmai invers. Oficialii musulmani care trăiesc aici sunt foarte inteligenți și consideră o astfel de viziune drept slăbiciune. Musulmanii își susțin în întregime religia. Este un fel de absolutism religios. Pe când europenii au încetat să mai apere valorile civilizației lor. Ei confundă toleranța cu relativismul.

R: Când cineva îi insultă pe musulmani, adeseori suntem înclinați să dăm înapoi – aceasta nu ajută la prevenirea conflictului?

Tibi: Nu. Aceasta înseamnă pur și simplu abandon. Și cu cât partenerul este perceput ca fiind mai slab de către musulmani, cu atât mai mare este furia cu care aceștia se exprimă. Iar această mânie este adesea pusă în scenă cu multă minuțiozitate. Disputa pe marginea caricaturilor făcute la adresa lui Mahomed a fost în totalitate orchestrată. Nimic nu a fost spontan. O mulțime de oameni nu știe dacă Danemarca este o țară sau o brânză. De unde au făcut ei rost de steaguri daneze? Astfel de proteste sunt arme în acest război al ideilor. Să luăm un alt exemplu: președintele parlamentului iranian a fost în vizită în Belgia, unde trebuia să aibă o întâlnire cu omologul său, o femeie. A refuzat să dea mâna cu ea, așa că deputata nu s-a mai întâlnit cu el. Președintele parlamentului iranian a plecat din Belgia și a acuzat-o pe femeie de rasism. Acuzația de insensibilitate culturală este o armă. Și trebuie să o neutralizăm.

R: Poate conferința pe tema islamului, organizată la Berlin de ministrul de interne, Wolf-gang Schäuble, să fie de folos în această privință?

Tibi: Nu, pentru că cel mai mare tabu este că nici măcar nu există vreun conflict. Toată lumea neagă acest lucru. În schimb, oamenii discută despre neînțelegeri și despre modul cum ar trebui rezolvate ele. Dar un conflict între valori nu este o neînțelegere. Ortodoxia islamică și constituția Germaniei nu sunt compatibile. Din acest motiv a eșuat conferința islamică.

R: Atunci care este soluția?

Tibi: Musulmanii trebuie să renunțe la trei lucruri, dacă doresc să devină europeni: să spună adio ideii convertirii celorlalți, să renunțe la Jihad și la Sharia’h. Jihadul nu este doar o modalitate de a te testa pe tine însuți, ci înseamnă și folosirea violenței pentru a răspândi Islamul. Trebuie renunțat și la Sharia’h, sistemul legal islamic, care este incompatibil cu constituția germană. Există, de asemenea, alte două lucruri care trebuiesc redefinite.

R: Care sunt acestea?

Tibi: Pluralismul și toleranța sunt stâlpii de susținere ai societății moderne. Acest lucru trebuie acceptat. Dar pluralismul nu înseamnă numai diversitate. Înseamnă că împărtășim aceleași reguli și valori, chiar dacă suntem diferiți. Islamul nu are această idee, nu are tradiția toleranței. În Islam toleranța înseamnă că evreilor și creștinilor li se permite să trăiască sub protecția musulmanilor dar niciodată ca cetățeni cu aceleași drepturi. Ceea ce musulmanii numesc toleranță nu este nimic altceva decât discriminare.

R: Câți din cei trei milioane de musulmani ar fi de acord cu aceste cereri?

Tibi: Câteva mii, poate.

R: Cum rămâne atunci cu organizațiile de la conferința islamică? La urma urmelor, toate au spus limpede că acceptă constituția germană. De asemenea, au declarat că este permis să-ți schimbi religia sau să nu ai nici o religie, chiar dacă Sharia’h pedepsește cu moartea schimbarea religiei. Sunt credibile astfel de declarații?

Tibi: Mă îndoiesc că aceste declarații sunt corecte. Numai reprezentanți ai Islamului organizat au mers la conferința lui Schäuble. Și când aceste organizații îi spun: “Noi suntem împotriva terorismului”, atunci totul este în regulă. Dar asta nu este o politică.

R: Atunci cu cine ar trebui să vorbească Schäuble? Cu dumneavoastră? De mulți ani sunteți un partizan al unei forme “luminate” de Euro-Islam – un subiect care a fost mult dezbătut. Dar se pare că sunteți o voce singulară.

Tibi: Susțin reformarea Islamului și nu sunt singur în acest demers. Luna viitoare mă voi întâlni cu 20 de alți “reformiști” islamici la Copenhaga. Încercăm să resuscităm tradiția Islamului illuminist. Dar greșeala noastră este, că nu suntem uniți.

R: Și lăsând la o parte acești savanți și gânditori?

Tibi: Ar fi mult mai important să avem imami luminați. Dar când societatea “Alfred Herrhausen” a dorit să invite la o discuție imami vorbitori de limbă germană cu idei europene, n-a fost de găsit nici unul. În final l-au luat pe Marele Muftiu al orașului Marseille…”

Îndreptățind parcă afirmațiile tranșante formulate la adresa sa de Bassam Tibi, Papa Benedict al XVI-lea a făcut o nouă concesie islamului, rectificând discursul rostit pe 12 septembrie la Universitatea din Regensburg, care i-a ofensat pe musulmani. În data de 10 octombrie, Vaticanul a postat pe site-ul său oficial varianta revizuită a textului, în care suveranul pontif apreciază că duritatea citatului preluat dintr-un text al împăratului bizantin Manuel al II-lea Paleologul este inacceptabilă. Iată cum arată varianta revizuită:”El se adresează interlocutorului cu o duritate surprinzătoare, o duritate pe care o considerăm inacceptabilă, referitor la problema centrală a relației dintre religie și violență în general, spunând: “Arată-mi ce a adus nou Mahomed, și vei descoperi numai lucruri rele și inumane, cum ar fi porunca de a răspândi cu sabia credința pe care o propovăduia.” În plus, Vaticanul a făcut și o notă de subsol în care se vorbește de respectul Suveranului Pontif pentru Islam: (3) “În lumea musulmană, acest citat a fost receptat, din nefericire, ca o expresie a poziției mele personale, ceea ce a dat naștere unei indignări ușor de înțeles. Sper ca cititorii textului meu să vadă imediat că propoziția nu exprimă vederile mele personale asupra Coranului, pentru care nutresc respectul datorat cărții sfinte a unei mari religii. Citând textul împăratului Manuel al II-lea, am intenționat doar să scot în lumină relația esențială dintre credință și rațiune. Asupra acestui punct sunt de acord cu Manuel al II-lea, fără să subscriu însă polemicii sale.”

Ioan BUTIURCÄ‚