Călăii “victime”

Fie că ne place sau nu, vine o vreme când suntem obligaţi să ne asumăm consecinţele fiecăruia dintre gesturile, gândurile, cuvintele noastre. “Scandenţa” rămâne o constantă a diferitelor episoade din viaţă, cniar dacă uneori, datorită aparentei întârzieri a momentului de bilanţ, tindem să credem că am scăpat. Stilul în care vom traversa aceste secvenţe depinde de felul în care ştim să reacţionăm sau, mai exact, de felul în care suntem în stare să primim reverberaţia faptelor noastre. Iar această modalitate specifică fiecărui individ, îi reflectă pe deplin caracterul. Putem să acceptăm, pur şi simplu, efectele comportamentului nostru, putem să încercăm o îmbunătăţire a eului ori, mai comod, putem să ne smiorcăim, să ne plângem de milă, să pozăm suav (ori vehement) în postura de victime. Acest ultim tip de reacţie nu dovedeşte decât laşitate, făţărnicie, ipocrizie, neputinţă. Din păcate este foarte des practicat tocmai de cei ce n-ar avea nici un motiv să o facă. De îndată ce simt că nu le reuşeşte ruşinosul plan (pentru că ei nu sunt capabili de planuri normale ori măreţe) încep să se vaite, să invoce în favoarea lor legi pe care, până atunci, ani de zile, le-au încălcat cu voioşie, nenorocind sute sau mii de oameni. Doresc să li se acorde beneficiul supremaţiei legii deşi, atunci când ei au fost chemaţi să o aplice, au ignorat-o cu o surprinzătoare lehamite.
Deunăzi unii dintre cei obişnuiţi a face anchete cu uşile închise, în birouri ferite de privirile publicului se jeleau că legea nu este respectată în această ţară de vreme ce ziariştii cer mereu informaţii, pun întrebări incomode, vor să ştie ce se petrece, dau publicităţii nereguli strigătoare la cer (care, de altfel, sunt cu totul ignorate de cei ce ar trebui să se sesizeze chiar din oficiu; în schimb, înfiinţăm linii fierbinţi pentru încurajarea delatorilor, când ar trebui să „înfiinţăm” o modalitate clară de respectare a legii de către multiplele organe chemate să constate încălcările inadmisibile şi ar trebui să-i protejăm pe membrii lor care, cu adevărat, vor să facă treabă fără a ţine seama de funcţia ori averea celor pe care-i controlează) .       
Aţi reţinut deci, că potrivit unor anchetatori tributari vechilor metode, presa este factorul perturbator al respectării procedurii! Din nefericire, aceşti oameni au încă puterea de a-şi permite să dispreţuiască legea. (Dar pentru puţin timp.) Din nefericire, mediatizata linie fierbinte a delaţiunii în şoaptă nu-i menită să-i anihileze ca non-profesionişti. Ei vor continua să aplice măsuri diferite în cazuri identice şi chiar să le facă publice, luându-ne de proşti. Aşa de pildă, nu demult masau trupe de mascaţi pentru o arestare de senzaţie, făcută pe baza unor simple delaţiuni. Măsura a fost luată după 13 ore de tortură psihică a persoanei acuzate, refuzându-i-se orice probă în apărare. Iar aceşti indivizi mai au tupeul bolşevic de a se declara fani ai legislaţiei europene (de care, de altfel, habar nu au; pe pariu !). De câteva zile, ce vedem, însă ? Un scenariu în aparenţă similar, doar că „procedura” a fost invers aplicată. Adică, de data aceasta delatorul este cel audiat timp de 13 ore, „conştientizat” că demersul lui îl poate costa un dosar penal etc., iar anchetatorii spun prin canalele mass-media că nu pot face nici o arestare deoarece sunt în prezenţa „unor simple delaţiuni”. Comparaţi şi dumneavoastră, miraţi-vă, înjuraţi, dar mai ales cruciţi-vă la gândul că oricând puteţi ajunge, fără de veste, subiectul unor astfel de întâmplări mârşave. Iar legea nu vă poate salva pentru că ei nu catadicsesc să o respecte.