De vorbă cu Maica Siluana (XXXIX)

Ziarul de Mureș a inițiat o rubrică de dialog cu Maica Siluana, stareță la mănăstirea Jitianu și coordonator al Centrului de Formare și Consiliere “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Craiova. Grație unei experiențe de viață deosebite, Maica Siluana desfășoară o bogată activitate duhovnicească, cu un impact puternic mai ales în rândul tinerilor. Prin intermediul paginilor Ziarului, Maica răspunde întrebărilor cititorilor, trimise pe adresa http://www.sfintii-arhangheli.ro/maica-siluana-va-raspunde.php

Cred că m-am îndrăgostit… Dar uneori mă enervează la culme asta !!!! Este foarte des în capul meu, cred că și în inimă. Îmi întrerupe orice activitate, nu pot să învăț, nu pot să fac nimic. Parcă aș fi beată sau amețită. Cum să-l scot din cap?

Dragostea asta poate fi controlată cât de cât? sau ..nu?

Draga mea fetiță,

Dragostea pe care o “pătimești” acum e o furtună afectivă care stârnește în tine, ca în orice om, trăiri intense și senzații puternice! E ca o trezire la viață a unor zone din ființa ta pe care nici nu le bănuiai. Sfântul Ioan Gură de Aur, cred, consideră că Dumnezeu a îngăduit și a binecuvântat această stare pentru a-l trezi pe om din somnul unui anumit egoism și a-l pregăti pentru dragostea jertfelnică necesară întemeierii unei noi familii. În anumite limite, acest egoism i-a fost chiar necesar copilului și adolescentului pentru a se desprinde din dragostea dependentă de părinți și a se pregăti, treptat și sub îndrumarea acestora și a Bisericii, pentru o viață responsabilă în care, cultivându-și și înmulțindu-și talanții, să-i poată iubi, pe Dumnezeu și pe aproapele, cu iubirea pe care ne-o poruncește și ne-o dăruiește Mântuitorul.

Așadar, experiența îndrăgostirii este un dar prin care ne trezim la o existență mai bogată, mai largă, mai adâncă, mai nuanțată și, ca urmare, mai solicitantă și chiar dureroasă atunci când ne depășim limitele prea strâmte în care am trăit înainte de eveniment. E ca o naștere la un alt fel de a fi și a percepe realitatea. Încet, încet, această stare se așează într-o dragoste bazată pe cunoaștere reciprocă și o asumare nu doar a darurilor celuilalt, sau într-o experiență de viață de care ne vom folosi în relațiile viitoare. De aceea este vital pentru cei îndrăgostiți să nu întreprindă gesturi de dăruire de sine care pot provoca răni dureroase și mari suferințe după trecerea furtunii. Să nu uităm că este o stare trecătoare și să nu investim în ea decât ceea ce poate să treacă fără să lase urme dureroase. Apoi, după maturizarea acestei “iubiri” va fi timp și loc pentru dăruirea jertfelnică pe care se întemeiază orice dragoste adevărată. Și toate după rânduiala sfântă din Biserică, singura pe care porțile iadului nu o vor birui!

“Această dragoste”, cum o numești tu, poate fi controlată de dragostea lui Dumnezeu atunci când ne încredințăm Lui. Ea poate fi trăită pătimaș, egoist și obsesiv sau duhovnicește. Putem trăi duhovnicește această stare când îi arătăm lui Dumnezeu fiecare gând, fiecare imagine care ne “vine” în cap, fiecare sentiment care ne țâșnește în inimă și îi cerem protecție și ajutor.

Rugăciunea pentru cel de care ești îndrăgostită va transforma această stare în bucurie, sensibilitate și responsabilitate. Atunci vei vedea ce frumos e cerul, ce frumoși sunt norii, ce frumoase sunt păsările și florile, ce frumoși sunt oamenii pe lângă care treci! Atunci vei descoperi ce minunat este să fii în Biserică, să te împărtășești de Domnul ca să nu mori și să fii nemuritoare și tu și iubirea ta!

Altfel, ca tot ce e trăit fără Dumnezeu, toate vor fi “pe dos”, și noi vom avea de ce să ne plângem și să suferim și ne vom face o adevărată plăcere din a fi victime ca să avem de ce ne plânge, ca să avem dreptul să-i judecăm pe ceilalți și să ne dovedim nouă ce răi sunt unii și ce buni suntem noi!

De tine, suflet drag, depinde calea pe care o alegi!

Acum e post. Postește după putere, fă mătănii cu gândul la el, spovedește-te, împărtășește-te și-l vei vedea pe “Făt Frumos” cu ochii Domnului! Curaj și învață să te bucuri de darurile tinereții din plin! Atât de “din plin” încât să-ți ajungă până la adânci bătrânețe fără durere și fără suspin și rușine.

Cu dragoste si încredere,

Siluana

Îi aud pe mulți în jurul meu făcând afirmația de genul “el/ea nu se va schimba niciodată”, “lupul își schimbă părul, dar năravul ba”. Nu este posibilă schimbarea? Eu nu vreau să cred așa ceva … Ce nu este cu putință la oameni, este cu putință la Dumnezeu. Cred că, dacă respectiva persoana se întoarce la credință, Dumnezeu cu siguranță îl va ajuta să își schimbe, pe lângă păr, și “năravul” …

O condiție foarte importantă este ca persoana în cauză să își dorească și ea acest lucru si să încerce să conștientizeze acolo unde greșește. Dar ce se întâmplă dacă nu conștientizează că greșește … și ca atare nu își dorește nici o schimbare?

Cu mult drag, Cristina

Dragă Cristina,

Da, lupul nu-și poate schimba năravul nici cu ajutorul lui Dumnezeu pentru că este lup și lupul nu e liber să nu fie lup! Numai omul este liber, din toate făpturile. Numai omul are chemarea și posibilitatea să se depășească pe sine, devenind ceea ce nu este: dumnezeu, cu harul lui Dumnezeu. Numai omul poate fi liber de orice determinare exterioară pentru că numai pe el îl face Adevărul liber! Nimic nu-l poate împiedica pe om să ajungă “ca Dumnezeu”, să se îndumnezeiască, în afară de păcat, iar păcatul este întotdeauna făcut cu voia liberă.

Este adevărat, în același timp, că liber fiind, omul poate refuza această chemare și să aleagă să trăiască fără Dumnezeu. Numai omul are privilegiul de a se rata. “Rață ratată nu există”, spunea Nae Ionescu! Dar la fel de adevărat este că, fără Dumnezeu, omul nu mai rămâne om, ci se îndobitocește sau se îndrăcește.

Și, la fel de adevărat este că fără voia omului nimic nu se poate face. Nici o schimbare! Orice schimbare împotriva voii omului este o aparență, o minciună. De exemplu “schimbările” determinate de magie. Sunt minciuni pe care cel ce le face le plătește mai greu decât își poate da seama. Dar nici acelea nu sunt total fără voia “victimei”. Când omul este sub protecția binecuvântării lui Dumnezeu nimeni nu-i poate face nimic cu adevărat rău! Dar într-o lume centrată pe satisfacerea imediată și cu “orice preț” a oricărei dorințe și plăceri e greu de rezistat tentației de a o lua pe “scurtătură” crezând că n-o fi “dracul chiar așa de negru”.

Dar și atunci avem scăpare. Domnul nu voiește moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu! Omul e așteptat de Dumnezeu cu multă răbdare și dragoste iar iertarea Lui e ca o nouă creație. Numai să fim înțelepți și să învățăm din cât mai puțină suferință!

Te îmbrățișez, copil iubit, și Domnul să te ajute să ai nădejde în schimbarea omului prin pocăință și ajutor de la Domnul!

Cu dragoste și încredere,

Siluana