Minte adminsitraţia Bush ?
Raportul lui Rumsfeld e mai pesimist decât tonul declaraţiilor oficiale
Un document intern al Pentagonului dovedeşte că optimismul afişat de administraţia Bush privind desfăşurarea războiului împotriva terorismului este unul de faţadă. Memoriul, ajuns în mâinile presei prin intermediul unor membri ai Congresului, recunoaşte faptul că Statele Unite n-au obţinut rezultate spectaculoase în lupta cu Al-Qaeda şi alte grupări teroriste şi că America se află în faţa unor misiuni lungi şi dificile în Irak şi Afganistan.
Memoriul, elaborat pe 16 octombrie de secretarul apărării Donald Rumsfeld, oferă una din cele mai sincere şi mai sobre evaluări făcute de oficialii administraţiei Bush cu privire la rezultatele luptei contra terorismului. Destinatarii documentului, generalul Richard Myers, şeful Statului Major Interarme, Paul Wolfowitz, secretarul adjunct al Apărării, generalul Peter Pace, adjunctul Şefului Statului Major Interarme şi Douglas Feith, subsecretarul apărării pe probleme de politică, sunt solicitaţi să ofere răspunsuri la întrebarea “Suntem pe cale să câştigăm sau să pierdem războiul global împotriva terorismului?”.
Copii ale memoriului au fost prezentate şi unor membri ai Congresului, care au fost atât de şocaţi de conţinutul acestuia, încât au decis să-l ofere presei americane. Deputatul republican Jim Turner a declarat că toţi cetăţenii americani trebuie să reflecteze asupra “întrebărilor dure” puse de Donald Rumsfeld şi să caute răspunsuri la acestea.
Textul documentului
“Întrebările pe care le adresez în această săptămână sunt următoarele: Suntem pe cale să câştigăm sau să pierdem războiul global împotriva terorismului? Departamentul Apărării se mişcă suficient de rapid pentru a face faţă noului climat de securitate al secolului 21? Poate o instituţie mare ca Pentagonul să se schimbe suficient de repede? Departamentul Apărării a fost organizat, antrenat şi echipat pentru a se lupta cu armate, forţe navale şi aeriene mari. Nu este posibil să schimbăm Departamentul Apărării suficient de rapid pentru a lupta în războiul global împotriva terorismului; o alternativă ar fi să încercăm modelarea unei noi instituţii, fie în cadrul Departamentului Apărării, fie în altă parte – o instituţie care să concentreze capacităţile mai multor departamente sau agenţii asupra acestei probleme cheie.
Cu privire la terorismul mondial, bilanţul de la 11 septembrie până acum este următorul:
1. Avem rezultate mixte în privinţa Al Qaeda, chiar dacă am aplicat o presiune considerabilă asupra lor – cu toate acestea, mare parte din membrii grupării rămân în libertate.
2. Am făcut progrese acceptabile în capturarea sau uciderea celor 55 de oficiali ai regimului lui Saddam Hussein.
3. Am obţinut rezultate mai slabe în descoperirea liderilor talibani- Omar, Hekmatyar.
4. În ce priveşte organizaţia Ansar Al-Islam, suntem abia la început.
Am reuşit să obţinem mixajul cel mai potrivit de recompense, amnistii, protecţie şi încredere în Statele Unite? Trebuie ca Departamentul Apărării să se gândească la metode noi de organizare, antrenare, echipare pentru a face faţă războiului împotriva terorismului?
Schimbările din prezent sunt prea modeste şi ineficiente? Impresia mea este că nu am întreprins încă acţiuni cu adevărat îndrăzneţe, chiar dacă am făcut mulţi paşi în direcţia bună: sunt însă suficienţi?
Ne lipseşte unitatea de măsură care să ne permită să ştim dacă câştigăm sau pierdem războiul împotriva terorismului. Capturăm, ucidem sau descurajăm zilnic mai mulţi terorişti decât cei pe care şcolile musulmane extremiste şi clericii radicali îi recrutează, antrenează şi îi trimit împotriva noastră?
Este nevoie ca Statele Unite să pună la punct un plan amplu pentru a stopa următoarea generaţie de terorişti? Raportul costuri-beneficii este împotriva noastră! Noi cheltuim miliarde de dolari, iar teroriştii milioane.
Avem nevoie de o nouă organizaţie? Cum îi putem opri pe cei care finanţează şcolile islamice radicale? Ne confruntăm cu o situaţie de genul “cu cât muncim mai din greu, cu atât rămânem mai în urmă?”.
Este destul de evident că forţele coaliţiei pot învinge într-un fel sau altul în Afganistan şi Iraq, dar va fi o bătălie lungă şi grea.
Ar trebui să înfiinţăm o fundaţie privată care să deturneze şcolile islamice spre o orientare mai moderată? Ce altceva ar mai trebui să luăm în considerare? Vă rog să vă pregătiţi pentru discuţii pe aceste teme la întâlnirea noastră de sâmbătă sau luni.”
Sătui de război
Tonul pesimist al memoriului se bate cap în cap cu declaraţiile optimiste făcute în ultima vreme de administraţia americană. Recent, procurorul general John Ashcroft a afirmat că două treimi din liderii al-Qaeda au fost capturaţi sau omorâţi, iar preşedintele Bush s-a arătat încrezător că situaţia din Irak se va stabiliza foarte curând. Cea mai bună dovadă că
realitatea din teren este cu totul alta a venit din partea soldaţilor americani care au luptat în Irak şi au primit o permisie de două săptămâni pentru a-şi vedea familiile în Statele Unite.
28 din cei 1300 de soldaţi întorşi acasă până acum au refuzat să se mai întoarcă în Irak. Nici unul nu s-a obosit să dea măcar un telefon comandanţilor pentru a-şi justifica motivul absenţei. Pentagonul a încercat să minimalizeze gravitatea situaţiei. Maiorul Pete Mitchell, purtătorul de cuvînt al Centrului de Comandă al Statelor Unite, a declarat că “nu există nici un motiv de panică” şi că lipsa soldaţilor se datorează unor motive independente de voinţa lor.
Cu toate acestea, Mitchell a declarat că fiecare caz va fi investigat cu atenţie. La rîndul său, secretarul apărării Donald Rumsfeld a afirmat că absenţa soldaţilor nu va avea nici un impact asupra programului de permisii, care a debutat în 25 septembrie. Probabil că generozitatea lui Rumsfeld se datorează faptului că ştie mai bine decât orice membru de frunte al administraţiei Bush că realitatea de pe frontul de luptă împotriva terorismului nu mai coincide de mult cu retorica oficială a Washingtonului.
