Mulțumescu-ți Å¢ie, Doamne și vouă, oamenilor, care sunteți cei prin care El lucrează!

Oare mai știm și să mulțumim?!

Sau numai atunci când ne este greu ne întoarcem fața către El, care s-a jertfit pentru noi, păcătoșii?!

Acolo, în arest și în pușcărie ne-am redescoperit. Eu pe El și pe Fecioara Maria. Și Ei pe mine ca om, cu bune și cu rele. Am redevenit om și din creștin mai mult decât benign, am găsit calea, extrem de strâmtă ce-i drept, de învățăcel într-ale începutului de credincios practicant. Lungă va fi calea, dar e numai una, oricât de mult m-aș ruga să-mi fie hărăzit să pot să ajung să o găsesc într-adevăr.

Vă scriu eu, astăzi, oamenilor care aveți răgazul, răbdarea, aplecarea să citiți acest text, că am redevenit om, credincios, acolo, pentru că doar acolo afli că oamenii, foarte mulți dintre ei, au măști de diavoli, pe care, posibil și eu să le fi purtat vreodată, dar tot acolo ți se arată că e un singur drum: al credinței. Mi-ar fi fost mai simplu să scriu o rugăciune. Dar cred că de data asta trebuie să fiu sincer si simplu.

Bunul Dumnezeu, Iisus Christos și Fecioara Maria, cu harul Lor m-au eliberat!

Îi mulțumesc soției mele, Sidoniei, și fiului meu, Nichita! Familiei mele! Și le cer scuze pentru trauma pe care arestarea mea ilegală le-a provocat-o! E o răscruce. Fi-vom, Doamne și Fecioară Maria, înțelepți și credincioși vouă și vom fi o familie cu un drum nou, încredere, bună înțelegere. Alte priorități, alte axe existențiale, un examen de conștiință, o familie care trebuie să învețe că și crizele sunt de fapt un privilegiu existențial, în care ni se arată Dumnezeu și ne face semn să ne întoarcem la El. Către El și către drumul nostru.

Le mulțumesc familiilor noastre de proveniență, surorii mele Anamaria și mamei mele, Elisabeta. Miei că a reușit să gestioneze cu înțelepciune și calm rezistența ziarului, iar mamei Veta pentru rugăciunile de la mănăstirea Dumbrăvioara. Soacrei mele Elena, botezată Maia, pentru grija dăruită lui Nichituș în aceste zile de teroare. Și cumnatei mele pentru rugăciunile dinspre Oradea și Italia.

Maeștrilor mei liberatori, Vasile Costea și Lucian Badiu, avocați de prestigiu, neștiuti în întregime nici măcar de ei sau de colegii din Baroul Mureș, prinos de recunoștință și promisiunea că pe tot parcusul procesului voi fi învățăcelul sârguincios și niciodată în afara cuvântului lor. Vuiește Clujul avocățesc, printre magistrați și jurnaliști, despre măiestria lor din 31 ianuarie 2007. Ce faină ar fi fost o casetă în biblioteca birourilor de pe strada Justiției. Când am ajuns cu ei la diicoți la 4 ianuarie, mai în glumă, mai la mișto, un ofițer ne-a zis ceva de genul: “Ce, domnule Grama, ați venit cu semeții aștia de avocați, parcă să ne arestați! Și uite-i că Vasile și Lucian le-au arestat mintea și acțiunile nesăbuite cu argumente, retorică, procedură, cu valoarea și consistența pledoariei și cu credința că luptă pe o scenă a vieții și a morții de unde trebuia să mă scoată viu… Cadavrul ce eram a redevenit om liber!

Jos pălăria, Maestre, Vasile Costea!

Jos pălăria, Maestre, Lucian Badiu!

Plecăciuni și acea promisiune esențială unei prietene dragi și familiei sale ardeleano-oltene, ca și a mea, și celor prin care, alături de care, s-au rugat pentru sufletul meu. și pentru libertatea mea. Sărut mâna! Doamne ajută!

Toată recunoștința în timpul ce va să vină prietenilor casei mele, ai soției mele, care au fost efectiv, prietenește, alături de Sid și Niche. Mulțumesc Petruța și Gelu, Carmen, Andreea, Ionuț, Florin, Paula, Adrian, Dan, Ileana, colegilor și prietenilor dragi ai lui Nini.

Lui Goldie. Necuvântător, dar expresiv.

Încă o dată, toată aprecierea față de rezistența în fața tuturor presiunilor și amenințărilor de care au dat dovadă toți colegii și prietenii mei de la Ziarul de Mureș și Zi de zi în ciuda problemelor financiare, psihologice, a mutării tiparului, a stresului găsirii unei alte locații. Poate o să găsim cândva puterea de a ne ruga chiar și pentru cei care ne-au făcut răul acesta imens… și pentru cei care s-au bucurat crezându-ne îngropați definitiv… și pentru cei care, la ananghie, ne-au lovit mai tare, cu vorba sau cu fapta, închipuindu-și că mai pot ucide o dată un mort… Fiți mereu jurnaliști profesioniști cu capul pe umeri oriunde vă vor duce pașii sau alegerea.

Recunoștință părinților Ioan, Ritti, Silviu, Camil și preoților neștiuți până azi care s-au rugat pentru eliberarea mea. Și prietenilor care au dat slujbe pentru sufletul meu.

Le mulțumesc celor din presa locală care nu au scris la comandă. Și care au așteptat și mai au bunul simț să creadă în prezumția de nevinovăție, în dreptul la un proces echitabil. Chiar și lui Blăjuț și Băciuț, le sunt dator, că prin scriitura lor părtinitoare, puțintel răuvoitoare, au greșit , dar și greșeala e omenească…

Toată considerația mea celor peste 300 de mureșeni care au semnat în 2 zile Apelul de la Ziarul. Nu vă voi dezamăgi!

Am citit pe laptop-ul abia deschis despre strădania colegilor mei de la APEL, de la 20 de ziare locale din România care au pornit o anchetă independentă referitoare la arestarea mea. Vineri, la Petroșani, o să le adresez direct mulțumirile mele. Lui Silviu Ispas, Adrian Voinea, Marius Stoianovici, Pigui, Bălășescu, Lazăr, Sadici, Hățiș și celorlalți care și-au pus un mare semn de întrebare la ridicarea mea.

Nu am cum să-i uit pe verii și verișoarele mele, Maria, Emil, Nina, Mary, Uța, Lucreția, și pe celelalte rude, unchi, mătuși, finii de cununie ai părinților mei, Hurubean, Oprea și Ceușan, și vecini care au fost cu gândul și cu rugăciunile alături de mine..

Rude Craiova, prieteni Canada, SUA, Ungaria, prieteni din copilărie din Reghin, nașul Mihai Hector, nașa Nicoleta Hurubean, care mi-a scris în pușcărie, Melania, foștilor mei elevi, Horațiu și Atilla, câtorva ziariști din Cluj și Mureș, care au fost cel puțin echilibrați…

Îi salut pe Dan și pe Vidi, cu care am ieșit o dată. Mă rog pentru Liviu, Nelu și Aurel. Ca să fie judecați în libertate.

Mulțumescu-ți ție, Doamne!

Și vouă, oamenilor, care sunteți cei prin care El lucrează!

Acolo, în arest și în pușcărie ne-am redescoperit. Eu pe El și pe Fecioara Maria. Și Ei pe mine ca om, cu bune și cu rele. Am redevenit om, și din creștin mai mult decât benign, am găsit calea, extrem de strâmtă ce-i drept, de învățăcel într-ale începutului de credincios practicant. Lungă va fi calea, dar e numai una, oricât de mult m-aș ruga să-mi fie hărăzit să pot să ajung să o găsesc într-adevăr.

Vă scriu eu, astăzi, oamenilor care aveți răgazul, răbdarea, aplecarea să citiți acest text, că am redevenit om, credincios, acolo, pentru că doar acolo afli că oamenii, foarte mulți dintre ei, au măști de diavoli, pe care, posibil și eu să le fi purtat vreodată, dar tot acolo ți se arată că e un singur drum: al credinței. Mi-ar fi fost mai simplu să scriu o rugăciune. Dar cred că de data asta trebuie să fiu sincer si simplu.

Bunul Dumnezeu, Iisus Christos și Fecioara Maria, cu harul Lor m-au eliberat!

Oare mai știm și să mulțumim?!

Sau numai atunci când ne este greu ne întoarcem fața către El, care s-a jertfit pentru noi, păcătoșii?!

Stimați jurnaliști,

A publica rechizitoriul, sau fragmente din acest document al procuraturii, adică al acuzării, nu înseamnă a face jurnalism! A da numai comunicate DIICOT, o instituție a statului care, iată, atentează tot mai mult la libertățile și drepturile fiecăruia dintre noi ca cetățeni și, în plus, a avea nonșalanța de a te și semna pe ele, nu înseamnă, nici pe departe, a face jurnalism.

Pe vremurile de tristă amintire, în cazul atâtor procese politice, tot așa rudimentar procedau și ziariștii comuniști. Dar ei, poate, aveau circumstanța atenuantă a fricii totalitare.

Vă rog, convingeți-ne pe noi, cititorii voștri, că sunteți jurnaliști. Că știți și aveți curajul să faceți jurnalism. Că sunteți (încă) liberi!

Va veni un timp când acest caz va face istorie. Iar prestația voastră de până acum se va vedea jalnic.

Cu admirație și speranță pentru această aparent breaslă decapitată!

Sidonia GRAMA