Portul care ne-a creat neamul
În centrul Transilvaniei, la noi acasă ai crede că toți suntem creați după același tipar. Cel puțin în aglomerările urbane, nu de puține ori furnicarul de oameni de pe stradă pare a fi tras la indigo. Același tip de haine care stau pe unii mai bine pe unii mai rău…
Păcatul cel mare este însă că acestă uniformizare a pătruns și în lumea satului acolo unde portul tradițional românesc s-a ascuns în dulapuri sau în lăzi de zestre sau în muzee.
Căutând prin aceste adevărate cufere și spații, adevărate păstrătoare de comori de cultură, nu mică ne-a fost mirarea să descoperim că portul popular din localități practic vecine nu seamănă unul cu celălalt. Că fiecare sat are ceva special adăugat, ceva ce dă un aer unic costumului popular. Cum varietatea iilor, a fotelor, pieptarelor, cojoacelor, pălăriilor, broboadelor și a celorlalte piese de îmbrăcăminte este impresionantă prin vastitatea lor, făcând practic imposibilă cuprinderea lor în câteva descrieri sumare, ne-am oprit doar asupra unor costume și oamenilor care încă le mai îmbracă doar în ocazii speciale. Foarte speciale.
“Bunicul mergea la horă îmbrăcat așa”
Pantaloni din pânză țesută la războiul străbunicii, albită în vârtelnițele făgărășenilor, pieptare din piele de oaie brodate în motive florale presărate cu imagini animale stilizate, purtate peste cămăși lungi, țesute tot în aceeași perioadă. Așa arată costumul popular bărbătesc pe care locuitorii comunei Saschiz l-au scos din lăzile de zestre păstrate tot la bunici, le-au lăsat la aer pentru a mai ieși din mirosul de naftalină, iar apoi le-au purtat la sărbătoarea satului lor. “O singură dată pe an mai purtăm aceste costume. Sunt vechi de aproape 200 de ani. Bunicii și străbunicii noștri așa mergeau îmbrăcați la horă. Le păstrăm cu mare grijă pentru că așa lucrătură nu se mai face azi. Noi nu vrem să se piardă tradiția și tocmai de aceea încercăm să reintroducem costumul popular în portul nostru. Dar meșteșugul s-a cam pierdut. Doar vreo două femei din sat mai știu să țese. Așa costume, oricum nu se vor mai face niciodată. Uitați, pieptarele astea ale noastre care se trag peste cap ca adevărate platoșe, sunt adevărate opere de artă populară. Le-am îmbrăcat azi pentru că este sărbătoarea satului și chiar vorbeam cu prietenii mei că, de când le-am îmbrăcat, parcă ne simțim altfel. Spiritul neamului nostru e păstrat în fiecare înțepătură de ac și în fiecare fibră a acestor haine”, ne-a spus Eugen Medrea, un mândru purtător de costum popular specific Saschizului.
Comoara Văii Gurghiului
Spre deosebire de zona de sud a județului, aici, pe valea Gurghiului, costumul popular este îmbrăcat de localnici la toate sărbătorile mari ale creștinătății. Ba și la sărbătorile specifice locului. Unde mai pui că în ultimul timp, chiar și la unele nunți, mirii, nașii și nuntașii aleg mai nou costumul popular în detrimentul hainelor de firmă. “Deși s-a crezut la un moment dat că tradiția moare, localnicii revin cu drag la portul lor strămoșesc. Și nu doar atât. Se caută soluții pentru ca materialele din care se confecționează noile costume populare să se apropie cât mai mult de original. Bărbații sunt mândri să apară îmbrăcați cu cioareci și cămeșă țesute la război, colop, cizme din talpă de talpă, cojoace din piei de oaie, huieșe. Iar femeile peste fustele albe cu șorț cu peană și cătrință, cu zgardă cu bănuți de purtat la gât și pentru acoperit capul, căița cu căpățel. Dorim să avem costume noi penru ca cele vechi să poată păstra în condițiile în care sunt ele azi. Asta e adevărata bogăție, a noastră, a românilor. Să reușim să păstrăm costumele, tradițiile noastre și să le arătăm lumii”, ne-a spus Dorina Fărcaș.
Tradiția merge mai departe
Nici aici lumea spirituală a satului românesc nu a dispărut, ci doar s-a mutat, temporar, la muzeu. Ne-am convins de asta când, trecând prin localitate, am stat de vorbă cu oamenii locului. Tineri sau vârstnici, vor ca împreună să readucă portul și tradiția veche românească pe ulițele satelor văii Mureșului. Vor să profite cât mai pot de existența printre ei a meșterului popular, țesătoarea Elena Cengher, care în ultimii ani mai țese doar “cindeie, pânză și covoare”. “Pe războiul ăsta de țesut, vechi de mai bine de o sută de ani, s-au țesut multe pânze pentru costumele populare care azi sunt în lăzile noastre de zestre. Dar aici, la noi, avem și un muzeu al țăranului român în care sunt expuse costume populare de o frumusețe incredibilă. Și cea mai mare mândrie a sătenilor o reprezintă costumele populare cu iile de borangic subțire, cusute pe fir, care au pus la grea încercare imaginația creatoarelor lor. Dar și costume tradiționale din pânză de cânepă cusute în cinci ițe, cusute cu motive specifice doar acestui loc, împodobite cu dantelă neagră, împletită cu un ac. Pe războiul ăsta se vor țese din nou pânzele pentru minunățiile noastre de costume populare”, ne-a spus țesătoarea Elena Cengher.
În orice parte a județului ne-am îndrepta, nu găsim două costume populare identice. Dacă într-un sat motivele populare sunt reprezentate cu fir de ață neagră, atunci în satul de alături sunt negru cu roșu, în celălalt negru cu albastru, în altul, curcubeu, în altul altfel. Varietatea lor le dă o notă de eleganță și de frumusețe cum rar ne-a fost dat să întâlnim. Din ceea ce spun oamenii satelor românești, s-ar putea ca într-un timp relativ scurt, costumele populare românești să reapară pe ulițele noastre. Că sărbătorile noastre vor fi mai frumoase și mai pline de spiritualitate odată cu acest miracol ancestral, resuscitat în modernitate.
Eugenia KISS
