Uncategorized

Procesele staliniste au intrat în UE

Secolul 20 rămâne cu o mare întrebare: Cum a rezistat comunismul timp de 70 de ani? Răspunsul este simplu… prin teroare, prin minciună, prin înscenări care unele au depășit orice închipuire. Au fost procesele medicilor evrei, ale ofițerilor din armata URSS, în februarie 1944, în urma unor înscenări care au bătut orice scenariu de film american. Asemenea făcături sunt prezentate alegoric de George Orwell, în “Ferma Animalelor”. Alexandr Soljenițin în “Arhipeleagul Gulag” a dezvăluit alte și alte înscenări și făcături ale unor sisteme dictatoriale.

A urmat, tot în fosta URSS, procesul diplomaților, apoi în România procesul elitei politice românești. Toate acestea au avut un singur scop și anume acela de a-i elimina într-un fel sau altul pe cei care cutezau să spună adevărul. Era un mod de a transforma oamenii nevinovați în țapi ispășitori pentru anumite evenimente petrecute și a legifera sistemul dictatorial respectiv. Se pleca de la fabricarea unor dosare solide în așa fel încât nimeni să nu mai aibă curajul să spună nimic, cei arestați erau din start și condamnați.

Trecutul… actual

Cel mai important element al anchetei, era “mărturisirea vinovăției”, primele momente ale detenției până la declanșarea interogatoriului petrecându-se în condiții extreme, izolare, frig etc. Se urmărea în primul rând epuizarea fizică și psihică a celui anchetat prin privare de somn, de apă, nevoi fiziologice, lăsarea luminii aprinse în locurile de detenție 24 din 24 de ore. Urmau apoi tot felul de târguri, sub presiune, oferirea unor avantaje, iertarea de anumite fapte pe care nu le-ai înfăptuit, numai ca să-l torni pe colegul tău și să recunoști fapte pe care nu le-ai comis. Aceste practici se pare că nu au dispărut întru-totul… Observăm un fapt curios, anume acela că în Rusia ziariștii din presa de investigații, cei care vor și spun adevărul cu orice preț, sunt asasinați, lichidați. Lucrurile se întâmplă acolo cu o ritmicitate de metronom, meseria acolo a devenit una de risc major. În România, lucrurile se prezintă altfel pentru cei din presa de investigații, în special pentru cei din Transilvania: se dă dovadă de o “grijă deosebită” pentru viața jurnalistului, el este izolat, închis ca nu cumva să pățească Doamne ferește ceva. În toată perioada scursă de după 1989, de ce să nu recunoaștem, au mai fost derapaje în ceea ce privește libertatea presei, libertatea de expresie, au fost multe procese împotriva unor ziariști incomozi, unele soldate chiar cu închisoarea. Acestea au fost socotite simple derapaje ale unei societăți aflate în tranziție. Dar să nu anticipăm, la sfârșitul lui 2004, în urma unor alegeri perfect democratice, a venit la putere o alianță de partide care și-au făcut un titlu de glorie în lupta împotriva “sistemului ticăloșit”, dar și a faptului că presa va fi într-adevăr liberă. A venit și 1 ianuarie 2007, primirea României în marea familie europeană, o dată care va deveni de referință întrucât conducerea unui trust de presă regional din Transilvania a fost băgată după gratii. Trebuie să fim mândri, suntem nu numai singura țară din Uniunea Europeană, dar se pare, după știința noastră, și din lume, în care un grup de presă este anihilat pentru a nu mai putea spune adevărul. Stăm și noi bine la ceva: într-un clasament al ziariștilor trimiși după gratii, suntem pe un loc fruntaș. Există și indicii că prin această operațiune s-a urmărit practic, în primul rând, trimiterea în faliment a publicațiilor. S-a mers pe ideea că, arestând conducerea, publicațiile vor cădea de la sine. Este pentru prima dată în istorie când un rechizitoriu este publicat integral pe internet, iar anumite informații mai sensibile au fost date pe surse, gradat, ca să sporească suspansul. S-a urmărit în primul rând linșajul mediatic, lucru în mare parte reușit. Tot ceea ce s-a întâmplat cu conducerea publicațiilor seamănă cu o execuție de tip mafiot pentru că persoanele învinuite nu au avut nici cea mai mică șansă. Făcătura a fost în așa fel construită, încât cei reținuți și arestați au fost victime sigure.

Răzbunări personale

Dar să detaliem în baza unor date și informații publice, precum și a dreptului la liberă exprimare. Așa cum am spus există informații publice din care rezultă că la început a fost o simplă reglare de conturi între un fost și un actual. Fostul se pare că deținea informații din care rezulta că actualul, în prezent scos din prim plan, cu sprijinul unor complicități sus-puse, ar fi constituit un grup, chiar pe bune, format din oameni ai legii din Cluj-Napoca, care se ocupau de plasarea pe piață a unor bunuri furate de grupuri mafiote din Italia. Săptămâna trecută, presa a scris că DNA Cluj a început urmărirea penală împotriva a trei polițiști dintr-o structură de elită, dar se pare că numărul acestora este mai mare. Această “afacere clujeană” a fost pusă pe tapet în toamna anului 2006, într-un săptămânal central. Faptul curios abia de acuma intervine: polițiștii respectivii sunt tocmai cei care sub conducerea DIICOT au instrumentat cazul Gazeta. Oare realizează cineva ce s-a întâmplat și ce se întâmplă? Rezultă că la un moment dat situația a fost “care pe care”, dar armele folosite de cele două tabere au fost complet inegale. Ziariștii nu au avut la îndemână decât pixul și computerul, pe când ceilalți s-au folosit de puterea legii, dar în mod ilegal. Înscenarea și făcătura depășește orice închipuire, în baza unor delațiuni ordinare și a unor așa-zise înregistrări telefonice, fără probe concrete, conducerea publicațiilor fiind trimisă după gratii.

Modus operandi

Se va demonstra că acest dosar s-a construit cu ură și patimă dusă până la extrem, cu implicare personală, lucru contrar oricăror proceduri într-o societate sănătoasă și democrată. Cum s-a plecat la construirea acestui caz? Au fost luate toate colecțiile de ziare din județele unde apăreau publicațiile și au fost monitorizate toate articolele de investigații care scoteau la iveală afaceri oneroase cu banii publici, licitații trucate, fapte de corupție a unor șefi de instituții publice. Toate persoanele respective au fost identificate și verificate în evidențele operative, pentru a stabili vulnerabilitatea acestora, dacă au dosare penale, sunt în atenția poliției pentru comiterea unor fapte penale. Apoi s-a mai stabilit un lucru, și anume acela dacă aceste persoane sau firmele lor, instituțiile pe care le reprezintă, au contracte de publicitate cu ziarele. Următorul pas a fost contactarea acestora și cu o perseverență demnă de o cauză mai bună, a început să fie dusă o muncă parșivă de convingere că au fost șantajați de către șefii ziarelor. Unii se pare că au fost convinși din prima, alții se pare că au avut nevoie de mai multe ședințe de convingere, pentru a scrie denunțul ordinar. Toate aceste însăilări au fost puse între niște coperți numite dosare, care au fost apoi vârâte sub nasul unui judecător cu o poveste bine pusă în pagină. Ei, aici a fost găselnița lor… povestea a fost pusă în pagină cu cap și coadă, ca să demonstreze că este de competența lor, adică a DIICOT – ului. S-a confecționat astfel un grup organizat. Și a ținut. Judecătorul, fără a clipi, a dat lumină verde ascultării telefoanelor celor vizați. S-a ascultat în draci, țineți-vă bine, din surse publice se pare că sunt 50.000 de mii de discuții telefonice. Valoarea lor? Dacă este să le judecăm pe cele care s-au făcut publice, pe surse, zero, zero tăiat în patru. Pentru adevăr citiți și dumneavoastră discuțiile. Acuzațiile vorbesc de constituirea unui grup infracțional în vederea comiterii de infracțiuni și șantaj în formă continuată. Asemenea discuții au loc cu miile, cu zecile de mii între diferite persoane fără a fi catalogate drept șantaj.

Dacă ar fi fost vorba de șantaj, persoana respectivă, chiar după tentativa respectivă, dacă era de bună credință, trebuia să anunțe autoritățile în drept. Dar nimeni nu a făcut-o. De ce a fost nevoie ca adevărate comandouri formate din procurori și polițiști să convingă anumite persoane că au fost șantajate? Este adevărat faptul că anchetatorii acestui caz la rândul lor au șantajat anumite persoane, pentru ca aceștia să spună ceea ce vroiau ei să audă. Sau, cu alte cuvinte, i-au pus să scrie după dictare? Cu ce iau șantajat… cu dosarele aflate la poliție în lucru, ce le-au promis în schimb acestora? La întrebările acestea cineva va trebui să răspundă. Mai repede sau mai târziu.

Probe care lipsesc

Dar, oricum, adevărul va ieși la iveală chiar dacă unii fac eforturi imense pentru a-l ascunde. Să privim însă puțin lucrurile și din alt unghi. Cine sunt persoanele care au depus denunțuri, ce reprezintă ele în județele respective, au făcut afaceri pe bani publici, ce poziții ocupă ele în societate, au cazier judiciar, au probleme cu legea, au dosare la poliție? Dacă totuși s-au simțit lezați de către conținutul articolelor respective, de ce nu s-au adresat Justiției conform legilor care există, să ceară daune materiale etc? Logic era faptul ca după confirmarea informațiilor că șefii ziarelor au constituit un grup organizat în scopul comiterii unor șantaje în formă continuată, să se organizeze un flagrant după toate regulile meseriei: martori-asistenți, bani marcați, plicul de rigoare, proces verbal, flagrantul propriu – zis. Totul era în regulă, în putința și priceperea anchetatorilor și nimeni nu mai putea să spună nimic. Fără să vrem, din nou, ne vine în minte o întrebare, pe care deja am mai pus-o. A fost sau nu a fost șantaj? Unde este flagrantul? Dacă Justiția va admite această făcătură, această înscenare, atunci orice persoană din această țară poate fi băgată la închisoare fără drept de apel. Este nevoie doar de o delațiune a unei persoane care nu te vede bine, urmează în baza acesteia o monitorizare a comunicărilor telefonice, mai strecoară un element picant cum este în cazul de față “grupul organizat” și nu rămâne decât să ajungi după gratii. Tot ceea ce se petrece acum amintește de o epocă demult apusă și de o practică pe care în istorie o cunoaștem sub denumirea de procesele staliniste. Este un caz tipic. Similitudinile sunt vizibile de la o poștă. Dacă lucrurile continuă în acest mod, în România meseria de ziarist de investigație va deveni una de un risc deosebit. A scrie adevărul va deveni o adevărată aventură întrucât mafiile locale, mână în mână cu anumite structuri de putere, te vor aduce la tăcere, adică în imposibilitatea de a mai scrie. Oricum, trebuie “să fim bucuroși” pentru că în Rusia ziariștii curajoși și curioși sunt lichidați fizic, în timp ce în România sunt băgați după gratii. Oricum trebuie să vedem și partea plină a paharului: de la 1 ianuarie 2007 suntem în UE. (M.O.)

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close