La porțile cetății Europa

Mă întreabă prieteni, cunoscuți, amici dacă am simțit că am intrat în Europa. Nu prea știu ce să răspund. Dacă această schimbare a statului României, dintr-o biată țară care până mai ieri spera să acceadă la structurile europene într-un stat cu drepturi depline, poate avea pe termen scurt sau mediu efecte și consecințe în plan personal. Pentru fiecare dintre noi. Nu prea știu dacă a ieși din țară doar cu buletinul (acesta nu este un slogan publicitar!) poate să însemne că am intrat într-o altă lume. Mă gândesc în schimb că cel puțin într-un plan, privit de mulți cu un dispreț suveran, suntem sau mai degrabă facem pași destul de consistenți în această direcție. Poate faptul că Sibiul a fost ales, alături de Luxemburg, capitala culturală europeană va schimba, măcar într-o oarecare măsură, optica de care vorbeam mai sus. Sau poate că noua postură și, aș îndrăzni să spun, marea onoare și responsabilitate a lui Alexandru Darie de a fi fost ales, de curând, președintele Uniunii Teatrelor din Europa va avea efecte benefice nu doar în plan PR-istic pentru cei câțiva connaiseur-i, ci și în deconstrucția unor mentalități și metehne (post)proletare, dar nou îmbogățite. UTE este o asociație al cărei țel este contribuția la construcția europeană și la consolidarea ideii europene prin cultură și teatru. Faptul că România deține președinția acestui club select nu poate decât să fie un semnal că măcar artistic putem afirma că suntem în Europa. Dacă am fi cârcotași, am spune că e doar o întâmplare că numirea unui român în fruntea acestei organizații a coincis cu intrarea țării noastre în Uniune, deși o asemenea ipoteză pare destul de incredibilă, dacă ne uităm la numele celor care s-au perindat în acestă funcție, Giorgio Strehler sau Jack Lang, fost ministru al culturii în Franța. Dacă am fi cârcotași, am putea spune că intenția UNITER-ului de a deschide la Târgu Mureș o filială, singura de acest tip din țară de altfel, este pură întâmplare. Sau că posibila reîntoarcere a unui reputat artist mureșean acasă, să lucreze cu colegii de breaslă, este din nou coincidență. Dacă am fi cârcotași, am susține că premiile și recunoașterile internaționale ale generației tinere de cineaști români, Cristi Puiu, Cătălin Mitulescu, Corneliu Porumboiu sau Nemescu, nu au nimic de-a face cu ipoteza prezenței românești în Europa prin mesajul și prin produsele noastre culturale. Nu cred că toate acestea au doar valoare simbolică. Sau sunt pure întâmplări. Este adevărat că ducele de Luxemburg vorbește un dialect apropiat de graiul sașilor din Transilvania și că a fost cucerit de farmecul medieval al Sibiului. Însă alegerea Sibiului drept capitală culturală europeană este pe lângă o mare șansă, cu certă valoare de simbol, și un vot de încredere acordat nouă. Și e vorba, în primul rând, de încredere în posibilitățile noastre de exprimare culturală. Este, cred, marele nostru pariu cu Europa. Cu sorți de izbândă mult mai mari decât justiția, sistemul administrativ și politic, agricultura și multe altele. Lunile acestea, anul acesta de fapt, Europa și lumea întreagă stă cu ochii pe noi, într-un orizont de așteptare pozitiv. Așa cum ne vom prezenta acum, așa vom fi văzuți în următorii mulți, foarte mulți ani. Pe principiul că prima impresie contează. E spre binele nostru ca nație să nu dezamăgim, așa cum am făcut-o în ’90 și mulți ani după aceea. E spre binele nostru să investim acolo de unde se pare că putem culege roade frumoase.

Diana SÄ‚CÄ‚REA