Uncategorized

Filmări la Saschiz

O parte din centrul comunei Saschiz s-a transformat în ultima lună în copie fidelă a unui sat tipic englezesc contemporan. Asta pentru că în Saschiz vor fi filmate începând de luna aceasta câteva secvențe din lung metrajul “The dark is rising”, o coproducție româno-americană.

Decorurile sunt aproape finalizate, surse oficiale din cadrul Media Pro Pictures precizând că filmările propriu-zise vor avea loc în două etape: între 13 și 17 martie și 15- 18 aprilie.

Edilii Saschiz-ului speră ca filmările să aducă beneficii comunei , în viitor, din punct de vedere al promovării turistice a zonei.

Lungmetrajul “The dark is rising” este inspirat din seria de cinci cărți cu același nume scrise de Susan Cooper și are ca personaj principal “un tânăr nemuritor, în vârstă de 11 ani, ultimul descendent al grupului de nemuritori numit Old Ones”. Misiunea lui este să salveze lumea, tema filmului fiind eterna luptă dintre bine și rău.

Taxa de înmatriculare, taxă locală

Comisarul Ioan Băcilă, șeful Serviciului Public Comunitar Regim permise de conducere și Înmatriculare a Vehiculelor recomandă mureșenilor să achite taxa de înmatriculare și taxa de examinare în localitățile de domiciliu. Potrivit acestuia, la nivelul județului Mureș există Primării care nici în ziua de azi nu știu că taxa de înmatriculare este o taxă locală. Cu atât mai puțin sunt informați cetățenii, care achită astfel taxa de înmatriculare sau pe cea de examinare la Târgu Mureș sporind bugetul muncipiului reședință de județ în defavoarea bugetului localității de domiciliu.

“Există Legea 117 din 1999 care prevede taxele locale și care la final cuprinde cinci articole. Pe noi ne interesează în primul rând taxa de înmatriculare unde e prevăzută taxa pentru motociclete, remorci, autovehicule mici și mari, numere provizorii și numere de probă. Un alt capitol este pentru taxa de examinare. Acestea, toate, sunt taxe care se plătesc la Primăria de Domiciliu. Noi nu putem fi absurzi dacă vine un om de la Sighișoara , de exemplu, și-i lipsește acea taxă. Ca să nu se întoarcă la Sighișoara merge la Târgu Mureș să plătească taxa, nu-l refuză nimeni, îi încasează banii și-i eliberează o chitanță. În mod normal, însă, banii nu trebuiau să intre la Primăria din Târgu Mureș ci să rămână la Sighișoara” a declarat miercuri, într-o conferință de presă, comisarul Băcilă.

Acesta a precizat că din data de 12 martie -odată cu deschiderea biroului de la Sighișoara al Serviciului Public Comunitar Regim permise de conducere și Înmatriculare a Vehiculelor- cel puțin la nivel local există siguranța că banii încasați din taxa de înmatriculare vor rămâne la bugetul local.

Comisarul Ioan Băcilă a apelat la sprijinul conducerii Oficiului Prefectural Sighișoara pentru a informa Primăriile arondate despre avantajele încasării taxei de înmatriculare și a celei de examinare la bugetele locale.

Circulație interzisă temporar pe Ilarie Chendi

Circulația vehiculelor pe strada Ilarie Chendi este interzisă în perioada 1-20 martie, a anunțat Biroul de presă al Primăriei Sighișoara.

Motivul: executarea în bune condiții a branșamentelor la conducta principală a imobilelor cu numere administrative impare de pe strada Ilarie Chendi. Aceste lucrări fac parte din proiectul de “Reabilitare și modernizare a sistemului de alimentare cu apă și canalizare din Sighișoara” derulate prin programul SAMTID.

Municipalitatea recomandă șoferilor ca, până pe 20 martie când se vor încheia lucrările de pe Ilarie Chendi, să folosească drept rute ocolitoare străzile Mihai Eminescu și Ana Ipătescu.

Consiliul Județean co-finanțează proiecte culturale ale ONG-urilor mureșene.

Asociațiile și fundațiile din județul Mureș precum și persoanele fizice care inițiază și derulează programe sau proiecte culturale pot beneficia de finanțare nerambursabilă din partea Consiliului Județean, a informat Biroul de presă al Primăriei Sighișoara.

Pentru asta fiecare ONG interesat trebuie să depună cerere și documentația prevăzută în Ghidul solicitantului până în data de 30 martie, ora 16 la Registratura Consiliului Județean din Târgu Mureș.

CJ acordă finanțări nerambursabile pentru activități precum organizarea sau participarea la expoziții, tabere de creație cu participare națională și internațională, spectacole și festivaluri, serbări câmpenești, datini și obiceiuri, târguri tradiționale naționale și internaționale cu promovarea moștenirii locale, sesiuni științifice, conferințe și seminarii sau pentru punerea în circulație a unor lucrări, pe diferite suporturi, care promovează patrimoniul cultural județean în circuitul cultural național și internațional.

Suma totală disponibilă oferită de Consiliul Județean Mureș pentru finanțarea nerambursabilă a programelor și proiectelor culturale derulate în județ este de 300.000 de lei. Co-finațarea asigurată de C.J poate ajunge până la 90% din cheltuielile totale eligibile ale unui proiect cultural. (F.C)

Show More

Related Articles

Back to top button
Close