De vorbă cu Maica Siluana (L)

Ziarul de Mureș a inițiat o rubrică de dialog cu Maica Siluana, stareță la mănăstirea Jitianu și coordonator al Centrului de Formare și Consiliere “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Craiova. Grație unei experiențe de viață deosebite, Maica Siluana desfășoară o bogată activitate duhovnicească, cu un impact puternic mai ales în rândul tinerilor. Prin intermediul paginilor Ziarului, Maica răspunde întrebărilor cititorilor, trimise pe adresa http://www.sfintii-arhangheli.ro/maica-siluana-va-raspunde.php

Ce să fac împotriva farmecelor? Dar soțul meu care are farmec făcut de o fată?

Dragă Lili,

Împotriva farmecelor putem face un singur lucru: să ne lepădăm de toate faptele și gândurile care plac diavolului și să facem numai voia lui Dumnezeu. Altfel nu putem scăpa. Vrăjile și blestemele sunt energii demonice fixate pe cuvinte, gânduri și fapte omenești. Ele pleacă de la cel care le face și, acolo unde găsesc terenul prielnic, adică gânduri, cuvinte și fapte rele, fac răul pe care îl pot face în funcție de conlucrarea fiecăruia, ca apoi să se întoarcă la cel de la care au plecat, cu și mai multă răutate și chin! Vai celor care fac acestea!

Așadar, renunțarea la cuvintele, gândurile și obiceiurile rele, ceea ce presupune luptă și ajutor de la Dumnezeu prin Sfintele Taine, va aduce o schimbare prin care veți putea pune început nou în viața voastră. Cele mai dăunătoare cuvinte sunt chemarea necuratului, blestemul, înjurăturile, cuvintele triviale și bârfirea aproapelui. Cele mai dăunătoare gânduri sunt cele de desfrânare, de invidie, de răzbunare și de hulă. Cele mai dăunătore fapte sunt uciderea de prunci, desfrâul, beția, pornografia, furtul, înșelarea și răzbunarea. Încet, încet, pe măsură ce ne pocăim și ne spovedim, vom dobândi discernământ și putere. De mare folos ne sunt postul, rugăciunea și, mai ales, rugăciunile pentru vrăjmași, pe care le găsim în orice carte de rugăciuni.

Fă așa, surioara mea dragă, și vei trăi multe minuni și bucurii în Domnul! Altă cale nu există!

Cu drag și încredere

M Siluana

Când ești la început în cele duhovnicești și când începi să-ți cunoști goliciunea și putreziciunea interioară, păcătoșenia etc., cum să faci să nu cazi în deznădejdea că nu mai poți fi mântuit? Cum poți să eviți să ajungi în stări de depresie? Vorbesc și din propria experiență și din experiența unor prieteni. Mirela.

Mirela mea dragă,

Atunci când ne vedem așa cum suntem, ca să nu deznădăjduim, trebuie să acceptăm această realitate. Deznădejdea vine din mândria egoului nostru care, printre “tehnicile” lui de “supraviețuire” are și deznădejdea. Da, da, duhul care ne alimentează egoul jubilează când ne aruncă pe noi în păcatul deznădejdii. și noi de ce acceptăm? Din același motiv pentru care acceptăm orice păcat: obținerea plăcerii! Orice păcat are plata lui de plăcere, care e arvuna morții care urmează după aceea. Dar ce plăcere poate fi în chinul deznădejdii, mă vei întreba? Dacă vei fi puțin atentă vei vedea. E plăcerea de a fi victimă, plăcerea de a nu mai fi responsabil pentru ceea ce fac și simt. E plăcerea de a mă plânge de toți și de toate! E plăcerea de a face voia mea “de a nu mai face nimic”! E plăcerea de a da vina pe Dumnezeu pentru toate! și, mai ales, plăcerea de a alege suferința mocirloasă a revoltei în locul trăirii cu demnitate în Domnul a tuturor durerilor și necazurilor inerente vieții în această lume.

Domnul i-a spus Sfântului Siluan: “ține-ți mintea în iad și nu deznădăjdui!” Părintele Rafail, cel ce s-a hrănit cu învățătura Sfântului direct din gura Ucenicului său, Părintele Sofronie, ne învață că “nu avem de ce” și chiar că “nu avem voie” să deznădăjduim când avem un asemenea Dumnezeu iubitor!

și, mai ales, copila mea dragă, nu avem de ce să deznădăjduim când ne vedem cum suntem! Nu știi că numai harul lui Dumnezeu ne ajută să ne vedem păcatul și mizeria? Nu știi că a ne vedea păcatul și neputința e o minune mai mare decât învierea unui mort? Sau poate crezi că vederea păcatului propriu este ca vederea unui film de aventuri? E durere mare, omule drag, dar e durerea din care se naște omul cel nou și bucuria cea sfântă.

Nu te mira cum de ai putut să faci atâtea păcate, ci miră-te că ai făcut numai atâtea (așa ne învață Sfântul Nicodim Aghioritul) și că ți-ai “venit în sineți” și te-ai întors în Casa Tatălui nostru Cel atât de iubitor de oameni!

Intră cu nădejde și așează-te la masa ospățului pe care l-a pregătit pentru tine, îmbrăcând haina de nuntă care este smerenia, adică acceptarea ta așa cum ești. Orice păcat ai fi făcut, Domnul iartă și se bucură pentru întoarcerea ta! Ori ce căderea ai avea, Domnul e cu tine ca să te ridice!

Îndrăznește! Pentru mântuirea ta a murit și a înviat!

Bucurie sfântă și curaj, copile drag!

M. Siluana

Am văzut că vorbiți atât despre bucurie și am îndrăznit să vă pun și eu o întrebare. Sau, mai curând o problemă: bucuria nu trebuie să o căutam în lucrurile din jur, în sine. Am înțeles că nici în rugăciune sau în alte lucruri nu trebuie să dăm atenție nici să căutăm bucuria care ar veni pentru a nu cădea în înșelare. și atunci, cum putem merge înainte? și pentru ce? Doar gândindu-ne că asta trebuie să facem?

Vă rog, nu-mi ziceți să încerc doar să împlinesc poruncile și să-L las pe Domnul să lucreze, că am încercat, așa foarte puțin cât am putut, dar… și nici să nu-mi spuneți să-I pun direct întrebarea, pentru că nu știu cum… am încercat, dar nimic; pe moment mi s-a părut ceva, dar nu a fost un răspuns. Ci doar aș vrea să știu, cum faceți, cum fac toți creștinii, ce-i face să meargă înainte?

Copil drag,

Îl întreb pe Domnul ce să-ți mai spun după ce mi-ai spus ce să nu-ți spun? Să-ți spun ce fac eu de îndrăznesc să vorbesc despre bucurie? Deși e riscant să vorbești despre tine (aud și sar la noi duhul slavei deșarte și al mândriei), o să-ți spun ce am făcut încă din primele clipe ale întoarcerii mele Acasă, adică în Sfânta Biserică: Mai întâi mi-am făgăduit mie însămi și am pus hotărâre pe viață și pe moarte să fac tot ce-mi va cere Domnul prin “casnicii” Lui, slujitori, unii mai mult, alții mai puțin conștienți, dar slujitori drept-credincioși, ai bucuriei pe care o căutam. Apoi, am luptat cu toată foamea de bucurie pe care o aveam ca să mă lepăd de obiceiurile și apucăturile care-mi aduseseră atâta suferință și dezamăgire. Apoi am făcut ce am hotărât fără să mă mai bazez pe ce simțeam și gândeam eu, pe Întru că știam și credeam că e un fel bolnav de simțire și gândire. M-am luptat să lepăd toate dorințele, inclusiv pe cele ce păreau “duhovnicești”, în afară de aceea de a rămâne în Casa Lui ca să-L cunosc, să mă hrănesc cu El, să-L respir, să-L ascult și să învăț să-I răspund la incredibila Lui iubire! și, spre uimirea mea, încă de la primii pași a venit harul Domnului la mine și m-a învățat toate pe măsură ce înaintam în viața cea nouă. Cădeam, mă ridicam, făceam exact ce mă învățau rânduielile Bisericii și învățătura Părinților și nu mă mai săturam de uimire trăind și gustând bunătatea și mila Domnului. Apoi, când a venit vremea părăsirii simțite a harului, vreme rânduită de Domnul pentru fiecare ucenic la vremea cuvenită pentru creștere duhovnicească, deși m-am speriat și m-am plâns, am și primit cu nădejde și cu încredere că Domnul nu m-a scos din iadul necredinței ca să mă arunce în cel al deznădejdii! Am “ținut” minte tot ce am trăit când era cu mine, am ținut cumva mintea în raiul în care mă primise, și am continuat să fac ce făceam și pe vremea când era cu mine în mod simțit. și așa, iată că și acum trăiesc și nădăjduiesc în bucuria Lui pe care uneori o simt ca pe un foc mare și minunat, alteori ca pe o licărire slabă, iar alte ori doar o țin minte! Nu mă mai tem că o voi pierde, pentru că “ținerea” ei nu depinde de mine, ci doar de mila Domnului de care nu mă îndoiesc nici o clipă!

Un lucru l-am învățat bine pe Cale și pe acela aș dori să-l dăruiesc tuturor celor care pun, ca mine, început pocăinței: străduindu-mă să lucrez poruncile în rânduiala sfântă din Biserică și văzându-mi neputința și îndărătnicia, îmi ațintesc privirile și dorul inimii numai și numai la mila Domnului.

El știe că fără El voi intra în focul cel veșnic încă de acum și de aceea nu mă părăsește nici o clipă, oricât de josnică și mizerabilă mi-ar fi purtarea. El îmi dă putere să cer mereu și mereu iertare. El îmi dă gând și dorință să pun mereu început nou. El mi-a aflat mereu duhovnicul de care aveam nevoie ca să nu mă rătăcesc. El mi l-a trimis pe Sfântul Siluan ca să mă învețe să-mi țin mintea în iadul meu și să nu deznădăjduiesc. El mă spală, El mă hrănește, El mă mângâie, El mă ceartă și mă învață, El are grijă să nu cad și să nu rămân în înșelare. Lui mă încredințez și pe El Îl rog să mă judece și, de va voi, El să mă arunce în iadul pe care-l merit pentru faptele mele de nu va birui mila și iubirea Lui de oameni. El numai El s-o facă și numai la vremea Judecății, și nu duhurile răutății care mă acuză, pe drept, acum și aici, încercând să mă arunce în prăpastia deznădejdii și delăsării.

Și așa, Bucuria vine și pleacă după cum voiește Stăpânul ei! Eu mă străduiesc, pe cât pot, să deschid ușile care duc la această bucurie: poruncile Lui cele dătătoare de viață!

Te îmbrățișez cu nădejdea că răspunsul meu îți va fi de folos, cu mila Domnului!

M. Siluana