Uncategorized

Triunghiuri ciudate pe terenul MApN

Telenovela “Baza Sportivă ASA”, ce rulează de aproape 2 ani, pare să se îndrepte spre ultimul episod. Acesta se numește, teoretic, licitație, însă practic situația fostei baze de pregătire a echipei de fotbal ASA este extrem de confuză. Ministrul Borbely Laszlo crede că aceasta va fi preluată de Primăria Târgu-Mureș, dar nu știe când, generalul Zisu a promis că aici se face doar sport, fără ca MApN să contribuie major la stoparea degradării bazei, iar Clubul Sportiv Maris a primit zilele

trecute o informare oficială de la armată, în care este înștiințat că baza va fi închiriată prin licitație.

Baza Sportivă ASA, așa cum este cunoscut obiectivul militar de pe malul Mureșului, cartier general al echipei de fotbal fanion a județului, Asociația Sportivă Armata, a fost preluată în iunie 2006 de către Direcția Administrativă și Servicii din cadrul MApN, condusă de generalul Cătălin Zisu

Îngrijită atâta vreme cât echipa de fotbal ASA s-a pregătit acolo, baza a intrat într-o puternică degradare după ce, acum aproximativ un an și jumătate, mai marii Armatei au preferat să-i închidă porțile.

Tot cam spre finele anului 2005, și la începutul anului trecut, Consiliul Județean, Primăria, Clubul Sportiv Maris (continuatoarea echipei ASA) și alte persoane fizice din județ au inițiat demersuri pentru închirierea Bazei Sportive ASA. Nimeni nu a avut succes.

Deși generalul Zisu a promis că, în cazul în care armata nu va putea finanța lucrări de reparații la minihotelul de la baza sportivă și pentru terenuri, va organiza o licitație pentru ca utilizatorii bazei să aibă grijă de ea, până în ziua de azi obiectivul a rămas pustiu și starea lui de degradare s-a accentuat.

Asta în timp ce pentru mai multe cluburi sportive din județ o bază sportivă cu trenuri de iarbă ar fi reprezentat o adevărată mană cerească.

Schimbările la vârf din cadrul MApN, adică plecarea lui Teodor Atanasiu și venirea lui Sorin Frunzăverde nu au lămurit problema.

Săptămână trecută, ministrul Borbely Laszlo mărturisea că preferă ca Baza Sportivă ASA să fie luată chiar și de Primăria Târgu-Mureș (idee pe care nu a agreat-o multă vreme), numai să se încheie odată povestea: “Până acuma am făcut nenumărate demersuri la fostul ministru al Apărării, la actualul ministru al Apărării, pentru Baza ASA de la Weekend, dar degeaba. Ministrul a venit aici și a văzut și el cum arată aceea bază sportivă, dar răspunsurile pe care le primesc sunt de genul: “Se află în lucru, iar formalitățile se fac foarte repede” pentru a aștepta apoi fără rezultat. La sfârșitul anului trecut am avut ultima promisiune, că se vor face formele pentru a fi predate la primărie. Iar acum, dacă primarul Târgu-Mureșului face parte din P.D., iar ministrul apărării la fel, le-am spus că baza poate să fie predată primăriei și să se încheie odată toată afacerea asta. Cine este un bun administrator să o administreze”, spunea ministrul Borbely.

Interesant, însă, acum câteva zile Clubul Sportiv Maris a primit o adresă din partea armatei (vezi în facsimil), în care șefii grupării erau informați că pentru închirierea Bazei Sportive ASA va fi organizată o licitație cu strigare. Nu se precizează când va fi organizată licitația și nu apare nici un alt detaliu referitor la demersul MApN.

Practic, acest răspuns nu face decât să nască o serie de alte întrebări la care nu știm când vom avea vreun răspuns. Între timp, sute de fotbaliști mureșeni se antrenează pe maidane, iar starea de degradare a Bazei Sportive ASA se amplifică. Curat românește.

“În perioada următoare vom analiza la nivelul Direcției Administrative și Servicii și a Clubului Sportiv al Armatei Steaua București, dacă fondurile pe care le avem la dispoziție ne permit reabilitarea bazei sportive.

În cazul în care acest lucru nu va fi posibil, baza sportivă va fi închiriată, conform legislației în vigoare, prin procedură de licitație publică, pe baza unui caiet de sarcini în care vor fi prevăzute condiții foarte clare de participare și va fi stipulat faptul că destinația bazei nu se poate schimba.

Destinația bazei sportive nu va fi schimbată și va fi la dispoziția comunității locale pentru a face sport și numai sport.

Cunoaștem faptul că la această dată baza arată deplorabil, dar nu este responsabilitatea Direcției Administrative și Servicii, care abia preia această bază și nu a avut până în prezent legătură cu administrarea acesteia. Așa cum am mai spus, baza va fi pusă în slujba sportului și o vom aduce la un standard normal pentru practicarea acestuia.

Menționez că toate activitățile legate de această bază vor fi transparente, iar noi suntem interesați de reabilitarea bazei și punerea ei în slujba celor care vor să facă sport”, șeful Direcției Administrative și Servicii, General de brigadă Cătălin Zisu

Show More

Related Articles

Back to top button
Close