Ce le innebuneste pe femei?
Psihiatria se ocupa de omul cu probleme, fie ele emotionale sau comportamentale, iar relatia medic-pacient este o relatie speciala. Despre aceasta si despre ce presupune munca intr-o sectie de psihiatrie, ne vorbeste Paula Cirje, asistenta sef in cadrul sectiei de psihiatrie femei din Spitalul “Dr. Gheorghe Marinescu”-Tarnaveni. Numarul pacientilor cu afectiuni psihice inregistrati in sistemul sanitar romanesc dupa 2004 s-a dublat fata de 1999, dupa cum arata o statistica a Organizatiei Mondiale a Sanatatii. In ziua de astazi, atat formal, legal, cat si din punct de vedere al atitudinii, relatia medic-pacient este “desacralizata”. In prezent se vorbeste de medicul prestator de servicii si de pacient -beneficiarul acestor servicii. Din toate categoriile posibile de relatie prestator-beneficiar, relatia medic-pacient este foarte sensibila si extrem de vulnerabila.
Reporter: De cat timp faceti aceasta meserie? Vorbim de o simpla meserie sau de ceva mai multa implicare avand in vedere specificul sectiei?
Paula Cirje: In 1992 am absolvit liceul sanitar, iar diploma era atunci de surori medicale. Am urmat apoi un curs de echivalare, dobandind astfel specializarea de asistent medical. Timp de trei ani am fost asistent medical la Clinica de Pneumoftiziologie la Targu-Mures, iar in 1995 am venit prin transfer la Tarnaveni. Din 15 martie 2006 sunt asistent medical sef la sectia de psihiatrie femei. Asadar 11 ani de experienta. Ne ocupam aici atat de bolnavi cronici, cronici permanenti si acuti, in prezent fiind internate 165 de persoane. Numarul total de paturi este 180 pe toate trei sectiile. Munca in sectia de psihiatrie este foarte frumoasa, dar presupune foarte multa daruire, compasiune, ingrijirea medicala a bolnavului, dar si o supraveghere permanenta. Este o meserie foarte grea si numai cei care o fac cu daruire pot sa munceasca aici, ca dovada si faptul ca au plecat multe colege. Asta nu inseamna ca au avut mai putina daruire fata de bolnavi, dar cred ca si munca grea pe care o presupune psihiatria le determina sa plece. Poate ca pe alte sectii sunt mai multe provocari, poti intra mai repede in contact cu noile realizari ale stiintei si noile metode de investigatie. Exista multe voci care sustin ca noi aici la psihiatrie ajungem sa ne plafonam, dar nu este deloc asa. Si la noi exista cursuri de perfectionare pe care asistentele le urmeaza, deci nu se pune problema ca sunt mai putin pregatite. Personalul e la fel de bine instruit ca si cel dintr-o sectie chirurgicala sau de interne.
Rep.: In ultimul timp s-a vorbit frecvent de “exodul halatelor albe”. Ce va determina sa ramaneti?
P.C.: Ceea ce ma determina pe mine sa raman aici este colectivul: faptul ca aici este un colectiv unit, care lucreaza in armonie, in buna intelegere si colaborare. Acest lucru este bineinteles in primul rand in folosul pacientului, dar avand in vedere ca mare parte a timpului ne-o petrecem la serviciu, e important si pentru noi sa existe intelegere. Aceasta colaborare este datorata si faptului ca asistenta, infirmiera si medicul depind unii de ceilalti: in momentul in care exista o problema cu un bolnav intervine atat asistenta cat si infirmiera. Sectia de psihiatrie femei are doi medici psihiatri, 26 de asistente, 17 infirmiere, un psiholog si 5 ingrijitoare. Incerc si eu la randul meu sa imi ajut colegele cat pot si sa le sprijin. Simt ca si din partea lor sunt sustinuta. In cazul in care voi simti ca nu mai sunt dorita aici eu ma si retrag.
Rep.: Cat de importanta este motivatia financiara?
P.C.: Exista si o motivatie financiara. Avem un spor de 75 la suta de periclitate, desi pericolul la care esti expus intr-o astfel de sectie, avand in vedere ca vorbim de bolnavi psihici, care trebuie in permanenta supravegheati, sporul acesta nu este chiar asa de mare. Financiar vorbind chiar si unor colege li s-ar parea o suma mare, dar nu stiu cate ar schimba motivatia financiara cu sectia si ca dovada faptul ca multe din fete chiar avand acest spor au plecat. Am avea si noi nevoie de dotari suplimentare, ca in orice ramura a sanatatii, cum societatea si stiinta evolueaza continuu ideal ar fi sa ne putem ralia si noi. Anul acesta toata sectia de psihiatrie a fost dotata cu geamuri termopane, speram ca seria de investitii sa continue.
Rep.: Avand in vedere faptul ca medicina inseamna mai mult decat sa-ti pui halatul in cui la o anumita ora si sa pleci acasa, va mai ramane timp de familie?
P.C.: Imi ramane timp si pentru familie; sotul meu este un om minunat, care ma intelege si ma sustine. Am un baiat de 10 ani care acum termina clasa a treia si pentru care in momentul in care ajung acasa incerc sa ma detasez de problemele si preocuparile de la serviciu. Imi place sa citesc in timpul liber, sa ma plimb, ascult muzica.
Rep.: In ce masura persoanele internate aici pot fi reintegrate in societate?
P.C: Depinde foarte mult de sprijinul pe care il au in mediul familial acesti bolnavi, de implicarea in problema bolii, dar in majoritatea cazurilor si in cadrul familiei sunt probleme fie de boala, fie de natura sociala. Exista inca foarte multe situatii in care oamenii nu isi cunosc boala, nu o inteleg, nu constientizeaza si nu stiu cum se poate transmite. O metoda eficienta si care poate actiona preventiv pentru a opri cresterea ingrijoratoare este psihoterapia, disciplina care exista de mult in alte tari, dar in Romania nu este reglementata legal.
Rep.: Care ar fi cea mai dificila situatie de care v-ati lovit aici?
P.C.: Sectia de psihiatrie este o sectie aparte, iar perioada de acomodare a fost putin mai grea. Bolnavii care sunt internati aici, sunt mai dificili, sunt imprevizibili, vulnerabili si uneori chiar agresivi. Pana sa ma obisnuiesc, la inceput ma speriam cand treceam pe coridoarele spitalului. Acum este bine insa.
Rep.: Putem vorbi de o frecventa mai mare in randul barbatilor a afectiunilor psihice?
P.C.: Cred ca se poate spune ca la barbati sunt mai frecvente afectiunile si ca urmare a consumului frecvent de alcool. La femei vorbim mai degraba de nevroze si depresii. Luna trecuta a fost internata la noi, timp de trei zile, o batranica de 100 de ani, cu o usoara nevroza. Am vrut sa ii facem cateva investigatii amanuntite, dar nu a acceptat, a spus ca se simte bine. Avem pacienti cu varste cuprinse intre 18 si 80 de ani. N-ar fi rau daca ne-am extinde si am putea face si aici o clinica de neuropsihiatrie infantila. Sunt sigura ca ar exista adresabilitate si solicitari.
Asadar e nevoie de multa daruire si pricepere ca sa poti face ordine intr-o minte ratacita. De asemenea inveti probabil sa pretuiesti mai mult viata si sanatatea …constientizezi vulnerabilitatea fiintei umane si faptul ca lumea interioar? a unui om este un univers aflat într-un echilibru fragil, care poate fi distrus iremediabil…
Iulia OPREA
