Săndel Gedo face toţi banii ca subiect de presă
Fratele Gabriel -minciuna ca profesie
Săndel Gedo a fost dat afară din Societatea Creştină a Oamenilor de Afaceri din România ¤ Minciuna este un mod de viaţă pentru fratele adventist, fost director de staţie sub mâna lui Dan Voiculescu. Ultimul exemplu este un interviu din presa locală ¤ Un apartament aflat în proprietatea sa, izvor de mizerii pentru vecini ¤ Jandarmii deţin dovada unui secret cu tentă nocturnă, la liziera pădurii Â…
Săndel Gedo, un membru al comunităţii adventiste din Nazna, a ajuns în urmă cu aproximativ 3 ani director al postului local de televiziune Antena 1. Meritele pe care nimeni nu i le contestă sunt cele de natură financiară, în sensul că a ştiut tot timpul să facă rost de bani pentru compania la care a lucrat. Dar, în rest, toate sunt vraişte. De ce? Până şi pentru simplul fapt că, într-o comunitate atât de riguroasă ca cea adventiştilor nu a reuşit să dovedească nimic. A fost exclus, ruşinos, din SCOAR (Societatea Creştină a Oamenilor de Afaceri din România) un fel de asociaţie a oamenilor de afaceri cu aceeaşi „credinţă”, înfiinţată în decembrie 1997. Excluderea sa, într-un moment de plină expansiune a asociaţiei (aceasta avea filiale în cel puţin 9 judeţe) precum şi modul în care a fost exclus ridică grave semne de întrebare asupra comportamentului său. Vă prezentăm în continuare un fragment din procesul verbal al şedinţei Consiliului de Administraţie din data de 20 septembrie 1998: „ Datorită comportamentului necorespunzător în acţiunile sale, s-a hotărât ca Gedo Săndel să nu mai activeze în cadrul SCOAR în calitate de preşedinte executiv”. Culmea, cu doar câteva luni înainte, Săndel, prezent în cadrul unei adunări a SCOAR, explica tuturor condiţiile pentru ca un om de afaceri să fie primit în această asociaţie: „La prima sesiune SCOAR avea 45 membri. Condiţiile de a fi primit ca membru sunt: – să fie proprietari, asociaţi, acţionari, administratori de firme; – acceptă statutul, declaraţia, codul deontologic; – completează cererea tip; – este aprobată (solicitarea) de conducerea SCOAR dacă are relaţii bune cu biserica, familia, societatea, angajaţii, organele administrative, financiare, de control; etc”. Ceea ce evident, chiar el nu a respectat.
Interviu cu gogoşi la gură
Săndel Gabriel Gedo a încercat să-şi spele păcatele într-un cotidian local care a publicat un interviu, care culmea, trata exact aceleaşi subiecte cu cele prezentate de ZIARUL de Mureş săptămâna trecută. Dar ghinion, ne-am interesat şi suntem în măsură să demontăm, minciunică cu minciunică: într-adevăr a avut relaţii excelente cu toate partidele politice, dar un mic efort de memorie ne demonstrează că PSD Mureş avea în Săndel un prieten extrem de apropiat: balul PSD a fost realizat cu sprijinul nemijlocit al Antena 1; Săndel şi angajaţii săi l-au colindat pe prefectul Natea – ceea ce nu e chiar ieşit din comun – dar au şi prezentat evenimentul pe postul de televiziune, de parcă ar fi fost ştirea anului; emisiunile care-i găzduiau pe liderii PSD, în special Ovidiu Natea se repetau cu o rigurozitate de nedescris, ca să nu mai amintim că Antena 1 a fost partenerul de nedespărţit al PSD cu ocazia unor concursuri cu premii substanţiale, finanţate de Â… aţi ghicit PSD. Deci, relaţiile acelea excelente de care vorbeşte Săndel, se referă, de fapt, la PSD. Restul sunt cu una-două trepte mai jos.
Episodul AZOMUREŞ. Săndel spune că a fost una dintre puţinele instituţii de presă care a prezentat atât punctul de vedere al d-nei Dăndărău (sindicat) cât şi a patronatului. Ei bine, musiu Gedo, aţi uitat să amintiţi că Antena 1 Târgu Mureş a fost sancţionată public de CNA pentru părtinire în prezentarea conflictului de muncă de la AZOMUREŞ. Sau nici asta nu e adevărat?
Din păcate pentru Gedo, Antena 1 Târgu Mureş nu este singura instituţie de presă care are o proprietate şi a demarat un program de investiţii pentru un nou sediu. A ajuns la linia de start doar pe locul doi, după ZIARUL de Mureş. Dar nici măcar investiţiile cu care se laudă (200.000 euro pentru noul sediu) nu explică condiţiile absolut mizere în care lucrează colectivul acestei televiziuni: frig, lipsa apei rece şi caldă, etc. Iar despre salarii să nu mai vorbim; Săndel spune că un operator câştigă 10 milioane de lei pe lună, iar în decembrie fondul de salarizare a fost de peste 20 de milioane de lei de persoană. Curios, pentru că noi am aflat cu totul altceva de la colegii din Antena 1, operatorii, reporterii, etc câştigă maxim-maximorum 6 milioane de lei. Dar media este de 4,5-5 milioane de lei. Aaaa, că musiu Săndel şi câţiva acoliţi (Ioana Moldovan, Gabriel Iorgulescu, Doina Teglaş, etc) şi-au fixat salarii de peste 12 milioane de lei, e cu totul altceva.
Credem că ajung aceste exemple. Nu că nu am fi găsit şi altele, dar vrem să trecem mai departe, mai avem şi alte „capitole” cu Gabriel Săndel GedoÂ…
Episodul „apartamentul”
Există multe poveşti despre apartamente închiriate în diferite scopuri de Gabriel Săndel Gedo. Strada Muncii, un exemplu. Dar ne vom referi la cel mai elocvent caz cunoscut nouă: apartamentul cu nr. 5 din strada Cernavodă nr. 5, închiriat unei familii nevinovate. Nevinovate până la un anumit punct, că de acolo încolo încep problemele – 9.164.210 lei restanţe la consum. Dar veţi zice, vai şi dacă nu au bani săracii? Păi săracii ăia care locuiesc acolo, şi care apar pe lista de consum se numesc familia Gabriel Iorgulescu, adică exact personajul despre care vorbeam săptămâna trecută că este una dintre pilele personale ale lui musiu Săndel. La concret, Iorgulescu este căsătorit cu fiica sorei lui Săndel. Dar acest domn Iorgulescu sau mă rog chiriaşii lui Săndel Gedo fac necazuri şi vecinilor care luni de zile au avut tavanul ud din cauza unei ţevi sparte. Halal grijă de semeni!
Jandarmii
Comandamentul Teritorial de Jandarmi deţine o hârtiuţă. Înseriată. Oficială. Poartă specificaţia: proces verbal. S-a întocmit într-o seară, în zona Livezeni unde un anumit director şi o anume asistentă stăteau de poveşti într-o anumită maşină. Discuţiile erau aprinse din moment ce geamurile erau bine aburite. Nu am reuşit să aflăm, încă, dacă este vorba de Săndel al nostru cu a sa ex-asistentă Diana. Dar mai încercăm să aflăm. Toate la timpul lor.
Istrate MANU



