Cenzura din cimitire

Istoria o scriu învingătorii. În 1947 comuniştii au pus stăpânire pe România, iar de tăvălugul comunist nu au scăpat nici cimitirele. Sistemul totalitar a atentat la însăşi istoria poporului cenzurând monumentele funerare. Istoricul şi publicistul Dumitru Vasi Şoimoşan a fost luat în colimator de Securitate şi cenzurat, pentru că a scris ,”Istoria cimitirelor din România”.

Dumitru Vasi Şoimoşan, la vârsta de 14 ani, îşi descoperă pasiunea pentru descifrarea şi studierea epitafurilor. Timp de ani de zile cercetează monumente funerare, datând din secolele II – III până în zilele noastre, de pe întreg cuprinsul ţării. Rodul muncii sale urma să fie cuprins în paginile unei lucrări inedite, “Dicţionarul monumentelor funerare ale oamenilor de seamă din România”, un studiu ce-şi propunea să prezinte localităţile unde existau inscripţii, epitafuri sau monumente ridicate în cinstea personalităţilor culturii române. Lucrarea a atras însă, de o manieră cu totul specială, atenţia unor cititori, ce s-au arătat extrem de interesaţi de conţinutul său. Dar şi de autor. Fosta Securitate a fost mai mult decât “receptivă” la cercetările întreprinse de Dumitru Vasi Şoimoşan, lucru care a dus la ani întregi de urmăriri, interogări, la o întregă dramă, nu doar a omului Dumitru Vasi Şoimoşan, ci a unei istorii. Istoria românilor, căci după cum spunea marele Nicolae Iorga, în cimitire, “există o comoară inestimabilă”, acolo este scrisă istoria, a oamenilor şi a faptelor lor. Care a fost însă mobilul constanţei, perseverenţei, am putea spune, cu care a fost urmărit autorul Dicţionarului de către organele de represiune comuniste? Multe dintre monumetele publice şi particulare din România au suferit modificări, au fost cenzurate, pentru că acestea elogiau momente şi personalităţi care nu conveneau sistemului. Organele de securitate foloseau o daltă specială pentru a şterge cuvintele care deranjau autorităţile vremii. Sute de monumente au fost masacrate în felul acesta. Altele au dispărut pur şi simplu de pe faţa pământului. Eroii care au murit pe câmpul de luptă în cel de-al Doilea Război Mondial până pe 23 August 1944, de la simplu soldat, până la general, nu au fost recunoscuţi de noul regim, instaurat în România după 1947. Cuvinte care povesteau istoria, de genul “mort în Rusia”, au fost şterse şi înlocuite cu termeni care conveneau sistemului nou instaurat. Peste tot în ţară există asemenea exemple. Cu siguranţă şi în Târgu Mureş. Cel mai apropiat loc însă de care avem noi cunoştinţă este comuna Gurghiu, unde se află un astfel de monument cenzurat. Inscripţia “Glorie eternă eroilor români căzuţi în luptă în cel de-al Doilea Război Mondial” a fost înlocuită cu “Glorie eternă eroilor sovietici căzuţi în luptă pentru eliberarea României de sub jugul fascist”. Iar deasupra însemnele PCR-ului, secera şi ciocanul, şi steaua în cinci colţuri, simbol al stăpânilor noştri de la Răsărit. Au fost şterse până şi inscripţiile de pe cenotafuri, monumente funerare ridicate în amintirea unor persoane decedate dispărute sau ale căror oseminte au rămas prin locuri îndepărtate. Iar după cunoştinţele autorului, asemenea barabarie nu s-a petrecut în nici o altă ţară europeană.

Istoria unei istorii

Această carte de istorie are însă propria ei istorie. În momentul în care Dumitru Vasi Şoimoşan a lansat ideea apariţiei dicţionarului, aceasta a fost salutată de oameni de seamă ai culturii române, Tudor Arghezi, Al. Graur, Al. Rosetti, Iorgu Iordan. Iniţial Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică a fost de acord să publice dicţionarul. Cu amendamentul ca unele dintre epitafuri şi dintre inscripţii să nu apară pentru a nu deranja autorităţile. S-a pus astfel problema unei concesii extrem de grave. Pe care autorul n-a făcut-o. Auzea mereu glasul lui Constantin Noica, spunându-i “Nu destul au falsificat comuniştii istoria, până şi prin inscripţiile din cimitire? Nu trebuie să faci şi tu acest lucru”. În aceste condiţii, cartea n-a mai apărut. Lucru suficient pentru a atrage atenţia securităţii. Punctul culminant al intrigii l-a constituit ziua în care autorul a fost chemat la Bucureşti de către Vasile Nicolescu, cel mai mare editor al vremii, care îi cerea lui Şoimoşan să îi predea toate documentele, toate manuscrisele originale, căci vor fi publicate fără să fie cenzurate. Un amănunt aparent lipsit de importanţă: editorul dispare cu manuscrisele timp de o jumătate de oră, pentru a vedea despre ce este vorba. Mai târziu, tot în ziua respectivă, vine şi explicaţia acestei scurte şi inopinate, aparent, dispariţii. Dumitru Vasi Şoimoşan este arestat în plin Bucureşti, de către o echipă de securişti, i se iau abuziv manuscrisele, cu promisiunea de a-i fi returnate printr-un curier special. Nici până în ziua de azi acestea nu au ajuns din nou în posesia autorului.

O carte recenzată înainte de apariţie

În ciuda enormei şi valoroasei restituiri culturale şi istorice pe care Dumitru Vasi Şoimoşan o face în al său Dicţionar, cartea nu a reuşit să treacă nici până în momentul de faţă de barierele de fier ale cenzurii. În România. În schimb s-a bucurat de o mare apreciere în străinătate, în special în Germania, cu atât mai mult cu cât, în cercetările întreprinse de-a lungul unei vieţi, autorul a descopit la Ceanu Mare, în judeţul Cluj, mormântul caporalului german Fritz Schroder, tatăl cancelarului german Gerhard Schroder. Germanii au dorit să afle despre strămoşii lor, despre istoria saşilor şi a şvabilor din România, arătând pentru trecutul lor un respect şi un interes pe care noi, românii, nu îl avem şi poate nu l-am avut niciodată. Surprinzător şi de neînţeles este însă faptul că dicţionarul n-a văzut lumina tiparului nici la 14 ani după căderea comunismului. Mai mult, ori de câte ori autorul a adresat memorii autorităţilor sau a încercat să ia legătura cu presa, a fost fie ameninţat, fie ignorat. Şi, din păcate, vorbele lui Gheorghe Şincai sunt mereu actuale “RomâniiÂ… numai pe cei mişei înalţă, pre aceia îi ridică din gunoi, iar pre cei vrednici îi urisesc, îi strică unde pot”.

Cenzorul Iliescu

Dumitru Vasi Şoimoşan, cercetător al istoriei românilor, aşa cum este ea scrisă şi/sau falsificată pe inscripţiile pietrelor funerare, este şi un reputat umorist. De fapt, umorul l-a salvat. Anecdota a fost un refugiu. Fără ea nu ar fi rezistat nervos. Dumitru Vasi Şoimoşan este în posesia celei mai mari antologii de umor din lume, care însumează peste 30.000 de anecdote, cuprinse în 26 de cărţi, din care au apărul doar patru. Una dintre acestea este “Eterna şi fascinanta anecdotă”, o antologie a umorului românesc şi universal, apărută doar în format electronic. Restul lucrărilor lui Şoimoşan au avut mai sau puţin soarta vastului Dicţionar. Nici antologia “Umorul copiilor”, cuprinzând peste 5.000 de glume, singura carte de acest gen din lume, nu a reuşit să convingă. Nemaivorbind de “Antologia umorului tehnico-ştiinţific”, înaintată Editurii Tehnice spre publicare, cârmuită la vremea aceea de nimeni altul decât tovarăşul inginer Ion Iliescu, care nu vedea vreo compatibilitate între profilul ştiinţific al editurii şi temele anecdotice ale volumului scris de Dumitru Vasi Şoimoşan.