Uncategorized

Seful tau incalca legea!

Banii pentru publicitate pe care majoritatea institutiilor publice ii au prevazuti in buget sunt cheltuiti cel mai adesea fara a se respecta legea. Daca in conformitate cu OUG 34/2006, autoritatile publice care au prevazut in buget sume pentru publicitate media “cu o valoare anuala cumulata, fara TVA, estimata mai mare decat echivalentul in lei a 2.000 euro, au obligatia de a publica un anunt de participare si un anunt de atribuire”, acest lucru nu se intampla si in judetul Mures. In plus acestea nu respecta nici Legea 544/2001 privind liberul acces la informatii publice pentru ca nu au raspuns solicitarilor noastre cu privire la situatia exacta a modului in care au folosit banii din bugetul de publicitate, data ultimiei licitatii si rezultatul acesteia.

Doar opt institutii publice din judetul Mures au efectuat licitatii in ultimii doi ani pentru contracte de publicitate media. Acestea sunt Consiliul Judetean Mures, Directia de Finante Publice Mures, Primaria Targu Mures, Aquaserv, Primaria Sighisoara, Directia de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Mures, Universitatea Petru Maior Targu Mures si Energomur Targu Mures. Dintre celelalte institutii, au avut bunavointa sa ne raspunda la cereri doar 22, restul incalcand flagrant legea transparentei institutiilor publice.

Primaria Reghin

prostie si ilegalitate

Una dintre institutiile publice care au raspuns solicitarilor noastre a fost si Primaria muncipiului Reghin. Printr-o crasa lipsa de cunoastere a legii, reprezentantii acesteia au botezat OUG 34/2006 in OUG 39/2006

(aceasta din urma reglementeaza statutul arhivelor statului!!!). In plus ei argumenteaza ca doar pentru bugete mai mari de 5.000 euro pana in 26 septembrie 2007 si 10.000 euro dupa, a fost necesara organizarea de licitatii fapt cat se poate de neadevarat. Articolul 19 din OUG 34/2006 nu se refera la contractele de publicitate ci la “produse, servicii, sau lucrari”. In schimb art. 58 prevede clar ca “in cazul atribuirii contractelor de publicitate media, cu o valoare anuala cumulata, fara TVA, estimata mai mare decat echivalentul in lei a 2.000 euro, autoritatea contractanta are obligatia de a publica un anunt de participare si un anunt de atribuire”. In acelasi timp reprezenantii Primariei Reghin (au semnat primarul Nagy Andras si secretarul Lucian Iacob) recunosc ca in bugetul pe anul 2007 al institutiei este prevazuta o suma mai mare de echivalentul in lei a 2000 euro. “Bugetul de reclama si publicitate al administratiei publice locale din municipiul Reghin pe anul 2007 este de 11000 lei adica aproximativ 3300 euro, bani care nu au fost cheltuiti integral. In consecinta nu este neceara organizarea de licitatii publice pentru anunturi publicitare”, se arata in raspunsul Primariei Reghin. Prin acest raspuns institutia condusa de Nagy Andras incalca flagrant legea si recunoaste acest lucru.

Dancu si echipa

sa incalca legea

Si in cazul Primariei Ludus nu a existat cea mai mica intentie de a fi respectata legea. “Prin prezenta va comunicam ca orasul Ludus a incheiat pentru anul 2007 contracte prin achizitie directa, in conformitate cu actele legislative in vigoare”, cred cei din echipa administratiei locale. Valoarea totala a contractelor de publicitate in anul 2007 a fost de 14.100 lei adica 4100 de euro. In momentul in care au fost intrebati de ce nu au oganizat o licitatie conform legii, reprezentantii primariei Ludus nu au putut sa dea o explicatie logica.

Primaria Tarnaveni

prinsa cu ocaua mica

Primarul din Tarnaveni Octavian Popa si a sa administratie au reusit sa ne raspunda la adresa fara sa respecte termenul prevazut de lege, adica de 30 de zile de la primire. Conform spuselor lui Popa “in bugetul local al municipiului Tarnaveni pe anul 2007 la aliniatul “Reclame si publicitate” a fost prevazuta suma de 5670 lei destinata finantarii publicarii anunturilor pentru licitatii, organizarii de concursuri si a altor anunturi, publicarii de felicitari cu ocazia anumitor evenimente in presa locala”. Desi nu punem la indoiala onestitatea celor din Tarnaveni, conform unor surse din firma de monitorizare a publicitatii din Romania “Alpha Cont” si a unor monitorizari proprii reiese clar ca administratia local din Tarnaveni a cheltuit mai mult de 2000 euro pentru publicitate. Aceste lucruri vor fi demonstrate in urma controalelor ce vor urma.

Runcan si opacitatea

Directorul Aeroportului Transilvania Targu Mures Petru Runcan continua seria episoadelor incalcarii legii. In primul rand nu a dorit sa ne raspunda la adresa, nerespectand astfel Legea 544/2001, si nici nu a organizat o licitatie pentru atribuirea contractelor de publicitate media incalcand OUG 34/2006. Cu sigranta niciun aeroport international cu pretentiile celui din Targu Mures nu a cheltuit intr-un an 2000 de euro pentru anunturi si alte chestiuni publicitare! Haideti sa fim seriosi.

Jungla Romsilva

In aceeasi categorie se afla si Directia Silvica Mures, condusa de Cristian Chirtes, care a cheltuit mult mai multi bani pentru publicitate decat cei 2000 euro prevazuti de lege. Chiar daca el nu s-a obosit sa ne raspunda avem propriile mijloace de a afla adevarul. Asa cum pare ca este o moda in aceasta institutie bugetul pentru publicitate a fost oferit dupa bunul plac al padurarului din Fancel, doritor si el de un dosar penal. In jungla Romsilva nu te poti astepta la altceva.

Directia pentru

Agricultura la pamant

In acelasi spirit cu institutiile publice enumerate mai sus se afla si sefii agriculturii din judet, care nu au binevoit sa ne raspunda la adresa. Pe langa incalcarea legii transparentei institutiilor publice, directorul Naznan Jeno se mai lauda si cu cea a OUG 34/2006. Conform monitorizarii publicitatii in presa cei de la Directie au cheltuit mult mai mult decat 2000 euro pentru anunturile lor.

ISJ Mures fara scoala

Fostul inspector general Nicolae Neagu a uitat sa faca licitatii pentru publicitate in media pentru anul 2007. Nici pana acum nu am primit un raspuns solicitarii noastre de informatii si ne-am gandit ca vina e a perioadei de tranzitie intre echipele de conducere. Totusi il sfatuim pe actualul sef al ISJ sa nu ia pilda fostului si sa ne anunte in cat mai scurt timp cum sta institutia pe care o conduce la capitolul buget pentru publicitate.

Sa va concediati juristii!

Institutiile publice care au raspuns solicitarilor noastre au facut-o intr-o forma neserioasa si lipsita de orice expertiza juridica. Astfel Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca nu a considerat important sa treaca suma pe care o are alocata pentru publicitate desi am cerut clar sa se precizeze acest lucru. “Va comunicam ca institutia noastra a publicat anunturi de mica si mare publicitate in presa locala sub valoarea de 2000 euro pe an”, s-a aratat in semnat de directoarea AJOFM Mures Regina Farcas. Sucursala Regionala de Cai Ferate Brasov prin directorul general Ionel Dicu a evitat sa dea un raspuns concret deoarece nu a precizat ce suma a avut alocata pentru publicitate. “Va informam ca institutia noastra nu a a organizat niciodata o licitatie de acest fel”, au declarat ceferistii. Oficiul Judetean de Posta Mures ne-a anuntat ca au inaintat cererea noastra catre Directia Regionala de Posta Brasov care nu a binevoit sa ne raspunda inca. In cazul Biroului Vamal-Aeroport Targu Mures au precizat doar ca nu au solicitat in acest an publicarea de anunturi de mica sau mare publicitate. Au uitat sa spuna cuantumul bugetului alocat pentru publicitate pentru 2007.

Transparenta adminstratiei locale doar in vis

Chiar daca am cerut prin adrese oficiale sa ni se comunice modul in care au fost cheltuiti banii pentru publicitate, majoritatea institutiilor publice muresene nu au raspuns nici dupa trecerea celor 30 de zile prevazute de lege. In aceasta categorie se afla Biblioteca Judeteana Mures, Muzeul Judetean, Palatul Culturii, Directia Judeteana de Evidenta a Populatiei Mures, SC Parc Industrial SA, Primaria Sovata, Primaria Sangeorgiul de Padure, Primaria Sarmas, Primaria Ungheni, Primaria Miercurea Nirajului, Inspectoratul Judetean de Politie Mures, Inspectoratul Judetean de Jandarmi a Judetului Mures, Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Targu Mures, Serviciul Teritorial Anticoruptie Mures, Biroul Vamal Targu Mures, Serviciul de Meteorologie Mures, Inspectoratul Judetean de Constructii Mures, Casa Judeteana de Pensii Mures, Autoritatea Nationala pentru Persoanele cu Handicap Mures, Centrul Militar Judetean Mures, Garda Nationala de Mediu- Comisariatul Judetean Mures, Agentia de Protectie a Mediului Mures, Directia pentru Sport Mures, Directia pentru Tineret Mures, Directia Sanitar Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor Mures, Oficiul Judetean pentru Consultanta Agricola Mures, Agentia Domeniilor Statului-filiala Mures, Autoritatea Rutiera Romana-Agentia Mures, Registrul Auto Roman-Reprezentanta Mures, Sectia de Drumuri Nationale Targu Mures, Oficiul Concurentei Bucuresti-Inspectoratul Teritorial Mures. Toate aceste institutii care nu au raspuns conform legii la solicitarile noastre vor fi date in judecata in cel mai scurt timp.

Felix BOSTAN

ORDONANTA DE URGENTA

nr. 34 din 19 aprilie 2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii (actualizata pâna la data de 4 octombrie 2007*)

SECTIUNEA a 6-a

Reguli speciale de transparenta aplicabile achizitiei publice de servicii de publicitate

ART. 58

(1) In cazul atribuirii contractelor de publicitate media, cu o valoare anuala cumulata, fara TVA, estimata mai mare decat echivalentul in lei a 2.000 euro, autoritatea contractanta are obligatia de a publica un anunt de participare si un anunt de atribuire, in sistemul informatic de utilitate publica disponibil pe Internet la o adresa dedicata si pe pagina de Internet proprie, acolo unde exista.

2) In sensul prevederilor alin. (1), prin contract de publicitate media se intelege orice contract de servicii avand ca obiect crearea, producerea si/sau difuzarea de reclama sau alte forme de promovare prin intermediul mijloacelor de informare in masa scrise, audiovizuale sau electronice.

(3) Obligatia prevazuta la alin. (1) nu exonereaza autoritatea contractanta de respectarea prevederilor generale referitoare la regulile de publicitate, astfel cum sunt acestea prevazute in cadrul sectiunii a 5-a din prezentul capitol.

4) Autoritatea contractanta are obligatia de a preciza in anuntul de participare prevazut la alin. (1) criteriile de calificare si selectie si, in situatia in care criteriul de atribuire a contractului este oferta cea mai avantajoasa din punct de vedere economic, algoritmul de calcul al punctajului; anuntul trebuie sa fie insotit de un referat de oportunitate prin care se justifica ratiunea achizitiei serviciilor de publicitate, precizandu-se totodata impactul urmarit si criteriile de masurare a rezultatului obtinut.

(5) In cel mult 120 de zile de la data finalizarii contractului de servicii de publicitate, autoritatea contractanta are obligatia de a publica in sistemul informatic prevazut la alin. (1) un raport de evaluare a impactului achizitiei serviciilor de publicitate.

(6) Contractele de publicitate media trebuie sa contina in mod obligatoriu si urmatoarele clauze specifice referitoare la obligatia patilor de a asigura, inclusiv pe parcursul indeplinirii contractului, accesul publicului cel putin la urmatoarele informatii: destinatarii finali ai fondurilor de publicitate, criteriile de alocare a acestor fonduri, sumele alocate fiecarui beneficiar final si termenele de indeplinire a prevederilor contractuale.

7) Accesul publicului la informatiile mentionate la alin. (6) se realizeaza prin grija autoritatii contractante care are obligatia de a detine informatii actualizate cu privire la modul de indeplinire a contractului.

(8) In cazul contractelor de publicitate media este obligatorie mentionarea denumirii autoritatii/autoritatilor contractante in materialul publicitar.

Articolul invocat de Primaria Reghin, irelevantART. 19

Autoritatea contractanta are dreptul de a achizitiona direct produse, servicii sau lucrari, în masura în care valoarea achizitiei, estimata conform prevederilor sectiunii a 2-a a prezentului capitol, nu depaseste echivalentul în lei a 10.000 euro pentru fiecare achizitie de produse, servicii sau lucrari. Achizitia se realizeaza pe baza de document justificativ care, în acest caz, se considera a fi contract de achizitie publica, iar obligatia respectarii prevederilor prezentei ordonante de urgenta se limiteaza numai la prevederile art. 204 alin. (2).

Show More

Related Articles

Back to top button
Close