Geniul sculpturii moderne

Auguste Rodin este sculptorul care a revolutionat limbajul sculpturii, facându-l capabil sa exprime adevarul uman, pornind de la experienta directa. Omul care îsi lustruia sculpturile pâna obtinea luciul pielii ne-a lasat si o imagine fidela a societatii timpului sau, printr-o serie de portrete de mare intensitate psihologica.

Auguste Rodin s-a nascut la 12 noiembrie 1840 la Paris, fiind al doilea copil al unei familii modeste ce locuia pe strada Arbalete. Elev mediocru, cam delasator cu stiintele teoretice, Rodin a manifestat insa de timpuriu un talent exceptional pentru desen, motiv pentru care tatal sau l-a inscris la scoala imperiala de desen si matematici, devenita mai târziu scoala de arte decorative. La aceasta scoala a urmat intre anii 1854 si 1857 cursurile lui Horace Lecoq de Boisbaudran, un profesor sever, care cultiva la cursul sau respectul fata de traditie, dezvoltând paralel, prin desenul dupa memorie, facultatea de buni observatori a elevilor sai.

Rodin a desenat cu inversunare la Luvru, in fata operelor realizate de antici, ca si la Manufactura de Gobelinuri; a copiat stampe si tablouri ale maestrilor si a inregistrat scene vazute pe strada si comportamentul animalelor.

Saracie lucie si

„intâlnirea” cu Michelangelo

Lui Rodin, vocatia de sculptor i s-a precizat in momentul in care a avut revelatia modelajului. Primele lucrari i-au fost corectate de Carpeaux; incurajat de Hippolyte Maindron, Rodin s-a prezentat la concursul de admitere in scoala de Belle-Arte. Cu tot talentul pe care i-l recunosteau toti prietenii sai, a fost respins de trei ori. Acestei deceptii i s-a adaugat durerea pricinuita de moartea surorii sale, in 1862. Spre a-i urma exemplul, Rodin s-a calugarit, intrând in ordinul Parintilor Sfintei Cuminecaturi. Parintele Eymard, egumenul manastirii, a consimtit sa-i pozeze tânarului novice, revelându-i adevarata vocatie.

In 1863, Rodin s-a intors in sânul familiei, incepând o dubla existenta: ziua lucra ca artizan, seara redevenea artist. A lucrat o vreme ca ornamentist si ca decorator, urmând in paralel cursurile marelui sculptor animalier Barye, la Muzeul de istorie naturala.

In 1864, trei evenimente i-au determinat cursul vietii si creatiei: intâlnirea cu Rose Beuret (o croitoreasa de douazeci de ani, care ii va servi ca model si ii va deveni tovarasa de viata), cu care se va casatori abia in 1917; intrarea in atelierul lui Carrier-Belleuse; prima lucrare trimisa la Salon (din pacate respinsa), „Cap de barbat cu nasul zdrobit”. in 1866 i s-a nascut un fiu.

Razboiul franco-prusac din 1870 a pus capat incercarilor si ezitarilor profesionale ale tânarului sculptor. Dupa indeplinirea obligatiilor militare, Rodin a raspuns invitatiei lui Carrier-Belleuse, chemat la Bruxelles pentru decorarea cladirii Bursei. Timpul petrecut de Rodin in Belgia (1871-1877) a accelerat ritmul evolutiei sale. Saracia lucie si mizeria i-au fost mai mari decât la Paris, unde se bucura macar de caldura familiei, dar a descoperit arta flamanda, grandiosul neastâmpar al sculpturii ei baroce, care i se potriveste atât de bine temperamental.

in 1875 a intreprins prima sa calatorie in Italia. A vazut operele lui Pierre Puget la Genova, iar in biserica San Lorenzo din Florenta a avut loc atât de temuta intâlnire cu Michelangelo. „M-am eliberat de academism prin Michelangelo”, ii va scrie mai târziu lui Bourdelle. Reintors in Belgia, Rodin a lucrat la o sculptura expusa

mai intâi la Bruxelles, apoi la Paris, in 1878: „Vârsta de bronz”. Ea a provocat scandal prin noutatea pe care a adus-o: modelul care insufla statuii freamatul vietii.

Opera lui Rodin realizata in Belgia este insuficient cunoscuta, fiind, in general, semnata de altii decât de el. Rodin recunostea ca ar fi executat modelele câtorva grupuri pentru palatul Bursei, frize pentru gradina Academiilor, cariatide pentru câteva case particulare, Monumentul primarului Loos la Anvers si câteva portrete.

O forta de iradiere internationala

Din 1879 pâna in 1882 Rodin a lucrat la manufactura din Sevres, a executat o statuie a lui D’Alembert pentru Primaria din Paris, dar unele proiecte de monumente, cum ar fi „Chemarea la arme” (1878) si Lazare Carnot” (1881) au ramas nedefinitivate. Primul exemplar in marmura al „Sarutului” (exista inca doua la Copenhaga

si la Londra) a fost terminat in 1886; din acelasi an dateaza „Gândirea”, portret al elevei si colaboratoarei Camille Claudel. In 1880 si-a deschis un atelier propriu la depozitul de marmura din Paris, atelier pe care l-a pastrat pâna la sfârsitul vietii. In 1887, Rodin a ilustrat volumul de poezii „Les Fleurs du Mal” al lui Charles Baudelaire, pentru editura Gallimard.

In 1889, Primaria din Nancy i-a solicitat lui Rodin un monument, sortit gradinii Pépiniere, care sa glorifice memoria lui Claude Lorrain, pictorul luminii. Sculptorul a fost patruns de farmecul rococo al pietei ducale din apropiere si al fântânilor sale, plasându-si personajul – surprins in clipa fugitiva a creatiei, cu paleta si pensula in mâini – pe un soclu inalt, de unde tâsneste carul Soarelui condus de Apollo.

Popularitatea lui Rodin a crescut mereu, cu toata ostilitatea cercurilor in care se cultiva arta oficiala. Rodin a primit doua noi comenzi sortite sa consacre doua genii ale literaturii franceze: Victor Hugo si Balzac. Dupa acestea, era marilor creatii ale lui Rodin se incheie. Opera lui a cunoscut o forta de iradiere internationala, fiind admirata in numeroase expozitii organizate in Marea Britanie, Suedia, Germania, in Europa centrala si in Statele Unite. Cele mai mari expozitii retrospective s-au desfasurat la Bruxelles, Rotterdam, Amsterdam si Haga. Poetul austriac Rainer Maria Rilke a fost unul dintre cei mai ferventi ambasadori care s-a pus in slujba fortei si autoritatii geniului (in perioada 1905-1906, Rilke a fost chiar secretarul particular al lui Rodin). Partea cea mai originala a creatiei ultimilor ani ai lui Rodin e inspirata de dans. Pasionat de miscare, el a fixat acrobatiile French-Cancan-ului, dansurile de cult ale javanezilor si cambogienilor, baletul rusesc. Opera grafica a lui Rodin e si ea impresionanta. Multumita donatiei pe care a facut-o Frantei inainte de a muri la Meudon, in ziua de 17 noiembrie 1917, acest tezaur a fost ferit de distrugere.

Ioan BOTIS

Intâlnirea lui Brâncusi cu Rodin

Priceperea lui Brâncusi pentru modelajul fin, nuantat, stiinta si usurinta portretizarii, ca si priceperea de a pune in valoare efectele luminii, l-au apropiat de arta lui Rodin. Modelator pasionat, Rodin avea ca tema favorita silueta umana, mai cu seama nudul. „El considera ca pe corpul omenesc viata isi lasa amprentele mai adânc si mai misterios decât asupra fetei. Eliberat de povara hainelor, corpul omenesc devine expresia sintetica a vietii. Totodata Rodin introdusese in mod magistral in sculptura miscarea, dând corpurilor si membrelor atitudinile sugestive ale unui zbor sau plutiri in spatiu. Toate acestea l-au atras in mod deosebit pe Brâncusi, care l-a inteles pe Rodin in esenta sa si in efectele sale impresioniste”, afirma Mircea Deac.

La rândul sau, Rodin l-a remarcat pe Brâncusi si l-a solicitat ca elev si ajutor, propunându-i sa lucreze impreuna. in 1907, Brâncusi a lucrat câteva luni in atelierul lui Rodin, dar despartirea celor doi era inevitabila, românul afirmând ca „Sub un stejar mare nu creste nimic.”

Cu toate acestea, influenta lui Rodin s-a adâncit in urmatorii ani. Brâncusi avea sa-si aminteasca peste o vreme: „Faceam câte o sculptura pe zi in genul lui Rodin. N-am mai putut trai in preajma lui, desi ma iubea. Faceam ca si el. Pastisam, inconstient, dar vedeam pastisa. Eram nenorocit. Au fost anii cei mai grei, anii cautarilor, anii de regasire a unui drum propriu.” Brâncusi a descoperit la Rodin elemente noi, propice unei evolutii spre sculptura moderna. Brâncusi a fost primul sculptor care a vazut ca Rodin poate fi inteles si altfel, pornind de la fragmentele lucrarilor sale si nu de la lucrarile finite sau de la ideile sale grandioase.

In 1952, Brâncusi scria despre Rodin: „De la Michelangelo, sculptorii au voit sa redea grandiosul. Ei nu au reusit decât sa fie grandilocventi. Inutil de a cita nume. In secolul XIX, situatia sculpturii era desperata. Rodin soseste si transforma totul. Gratie lui omul redevine masura, modelul dupa care se organizeaza statuia. Gratie lui sculptura redevine umana in dimensiunile sale si in semnificatia continutului sau. Influenta lui Rodin a fost si ramâne imensa.”