PSD şi moartea pasiunii politice
Motto: “Noi ştim că pentru toate relele din judeţ este responsabil PSD…”
(Ioan Pop – vicepreşedinte PSD Mureş)
Întâlnirea grupului de iniţiativă pentru sprijinirea lui Dorin Florea a reuşit să fie o frumoasă şezătoare politico-literară la care fiecare participant a putut să îşi exprime foarte bine frustrările şi fanteziile politice. Reuniunea a avut loc vineri 12 martie, a ţinut mai puţin de două ore iar participarea presei a fost interzisă. Ceea ce nu ne împiedică pe noi să facem un mic rezumat al discuţiilor.
Cei dintre voi care nu aţi fost niciodată în sala mare de la Casa Sindicatelor închipuiţi-vă o încăpere mare şi sordidă ale cărei obiecte de decor sunt neschimbate din ultimii ani ai comunismului. Imaginaţi-vă doi moderatori de talia lui Ovidiu Natea şi a preşedintelui PUNR Mureş, Mircea Radu. Care încearcă să facă o emisiune de genul “Din dragoste… pentru Dorin Florea”. Sună bine! Mergeţi mai departe şi veţi vedea că în sală se află invitaţi ai diferitor partide (PRM – Adrian Moisoiu şi Dumitru Pop; PUR – Silviu Morariu; PNŢCD – Eugen Crişan etc) dar şi reprezentanţi ai societaţii civile chiar dacă în accepţiunea PSD-PUNR societatea civilă înseamnă Vatra Românească şi Asociaţia Cultul Eroilor.
Între trădare şi oroare
Discuţiile au decurs oarecum liniar până când deputatul PRM, Adrian Moisoiu, a avut o ieşire supărată rău de tot în care l-a acuzat pe prefectul Natea de “trădare de neam”, într-un context în care a amintit de faptul că PSD a semnat un protocol cu UDMR şi de renunţarea la liceul Bolyai, drept pentru care a părăsit sala. Colegul său de partid, Dumitru Pop, a rămas înăuntru şi s-a ciondănit amical cu senatorul PSD Ioan Nicolaescu pe care l-a rugat să nu se enerveze. Un alt participant la discuţii, col. (r) Ioan Judea, a mărturisit senin: “am avut acum câţiva ani un infarct şi, şi acum îl duc cu mine”. Aceştia sunt susţinătorii lui Florea. E drept o parte dintre ei. Concluzia întâlnirii a fost că participanţii trebuie să se mai întâlnească o dată. Cât de cât coerent în a prezenta ce s-a întâmplat acolo a fost preşedintele executiv al PSD Mureş Cristian Georgescu: “Cei din grupul de iniţiativă vor avea statul egal. Am convenit că îl vom sprijini pe Dorin Florea, că nu vom avea candidat propriu şi că îl vom sprijini în strângerea de semnături. Noi nu vom promova un vot etnic.” Probabil pentru că etnia lui Florea nu e încă bine stabilită, am spune noi.
În altă ordine de idei…
… liderul PSD a reuşit să îşi complice existenţa organizând o conferinţă de presă la care l-a invitat pe unul dintre vicepreşedinţii PSD Mureş, Ioan Pop, care trebuia să răspundă unor acuze ale Andreei Ciucă la adresa sa. Acum fosta judecătoare îl poate trimite în instanţă pe Ioan Pop pentru că acesta a afirmat: “Nu PSD a pus-o (pe Ciucă, n. red.) să ia mită şi să mute arhiva Tribunalului la ea acasă”. Pentru ca mai apoi să spună mai în glumă mai în serios: “Noi ştim că pentru toate relele din judeţ este responsabil PSD…” Astfel “Popică” şi-a dat cu firma-n cap pentru că nu există o decizie judecătorească definitivă care să o condamne pe Ciucă pentru luare de mită. Restul afirmaţiilor lui Ioan Pop, supărat nevoie mare, reprezintă în acest context apă de ploaie. El nu face decât să ilustreze tipologia peseditului de modă nouă obişnuit ca de la adăpostul calităţii sale politice să facă şi să spună aproape orice. Dar, ceea ce nu te omoară te face mai puternic, se spune. În acest context probabil că dacă PSD nu ne-a omorât până acum nici nu va apuca să o facă până la alegeri.
“Nu am nici o părere despre Adrian Moisoiu şi Dumitru Pop care au venit la întâlnire pentru a-şi face campanie. Apropo de duplicitate, PRM trebuie să stabilească odată când e cu Antonescu şi când cu evreii.” (Ovidiu Natea – preşedinte PSD Mureş)
“A venit o suită de 15-20 de pesedişti să facă o acţiune de spălare a păcatelor. Pe de o parte fac statui şi universităţi pentru unguri, pe de alta vor alegerea unui primar român.”
(Dumitru Pop – senator PRM)



