Houdini – omul care putea evada de oriunde

Mister, evadări spectaculoase, magie. Toate acestea pot fi rezumate într-un singur cuvânt: Houdini. Numerele sale de iluzionism au fost unice în lume, iar multe dintre ele au rămas secrete până astăzi. La 130 de ani de la naşterea unuia dintre cei mai mari magicieni, ZIARUL vă prezintă povestea “magică” a lui Ehrich Weisz (numele adevărat al lui Harry Houdini).

Magia l-a uimit dintotdeauna pe om. Cu mii de ani în urmă, până şi un fulger sau un foc păreau ceva magic. În ziua de azi, toţi ştiu că magia se bazează de fapt pe măiestria artistului de a crea o iluzie perfectă. Un număr de iluzionism reuşit este acela care îi uimeşte pe spectatori cu impresia unui imposibil realizat. Printre practicanţii acestui gen de divertisment, există câteva nume legendare. Houdini este cel mai cunoscut dintre acestea. Sinonim cu evadări spectaculoase şi sfidarea imposibilului, a dus cu el în mormânt secretul multora dintre numerele sale de iluzionism. 

Un imigrant evreu

Ehrich Weisz s-a născut pe 24 martie 1874, în Budapesta. Tatăl său, rabinul Dr. Mayer Samuel Weisz, a emigrat în America şi s-a stabilit în Appleton, Wisconsin, în anul 1878. Interesul lui Ehrich pentru magie a fost trezit de cel care era numit în acea vreme “Tatăl magiei moderne”, Jean Robert-Houdin. În primele sale apariţii în faţa publicului, la vârsta de 12 ani, avea numele de scenă “Eric cel Mare” sau “Eric, prinţul văzduhului”. Trei ani mai târziu, pentru a-l elogia pe cel care îl inspirase şi care îi deschisese apetitul pentru senzaţional, a preluat numele “Houdini”.
În spectacolele de la începutul carierei sale, făcea senzaţie cu un număr dublu, pe care îl interpreta împreună cu fratele său. “Iluzia metamorfozei”, cum era numit, consta în substituirea unuia dintre ei, închis într-un cufăr. Măiestria cu care îl realizau cei doi magicieni uimea de fiecare dată spectatorii. Un alt truc “legendar” realizat de Houdini, era înghiţirea multor ace, pentru ca apoi acestea să fie scoase înşirate pe un fir de sfoară. Faima lui a început să se răspândească şi, în scurt timp, a devenit unul dintre cei mai căutaţi magicieni. În 1894, o întâlneşte pe Wilhelmina Beatrice Rahner, o dansatoare şi cântăreaţă, cu care se căsătoreşte. Aceasta îl va înlocui pe fratele lui Houdini, devenind asistenta magicianului. Încă de pe vremea când îşi prezenta numerele pe străzile din Chicago căpătase numele de “Regele cărţilor de joc”, datorită abilităţii de a realiza trucuri nemaivăzute.

Primele evadări spectaculoase

Renumele său a crescut pe măsură ce spectacolele sale conţineau numere din ce în ce mai senzaţionale. Cu fiecare apariţie în public, Houdini încerca să-şi impresioneze privitorii. Şi-a dat seama în curând că iluziile originale îi câştigau o audienţă numeroasă. Pentru a captiva, a introdus trucuri noi în spectacole, împingând limitele imaginaţiei tuturor. Pe lângă numerele deja consacrate, în 1898 îşi stabileşte şi reputaţia de “Regele cătuşelor”, provocând pe oricine să realizeze o pereche de cătuşe din care el să nu poată scăpa. Desfacerea cătuşelor devenise ceva obişnuit, iar cămăşile de forţă erau o joacă de copii pentru el. Putea deschide cu uşurinţă orice fel de lacăt sau încuietoare. Poliţiştii, deranjaţi de incredibila lui capacitate, au încercat, fără succes, să îi saboteze numărul, stricând cătuşele.
În 1899, este angajat de Martin Beck, unul dintre cei mai importanţi impresari ai vremii, care îl introduce pe Houdini în renumitul circuit de vodevil “Orpheum”. În 1900, pleacă în Europa, la sfatul unui prieten. Renumele îl precedase, el reuşind să strângă în faţa scenei numeroşi admiratori ai măiestriei sale. Timp de cinci ani, a ţinut spectacole în Germania, Franţa, Austria, Scoţia, Rusia şi Anglia, iar succesul obţinut l-a convins să îşi cheme şi fratele, care va apărea sub numele de “Hardeen”. Printre cele mai impresionante evadări din acea perioadă se numără cea din 1901, când a reuşit să scape dintr-o pereche de cătuşe realizate de muncitorii de la oţelăriile Krupp din Germania. O dovadă a reputaţiei sale extraordinare este şi un articol apărut în “London Times” în 1908. Cel mai conservator ziar din acea vreme în Anglia i-a acordat lui Houdini o jumătate de coloană de laude, lucru ce se întâmpla foarte rar. 

Sfidarea imposibilului

Întors în Statele Unite, Houdini a căutat să-şi uimească privitorii cu evadări şocante, care la prima vedere păreau imposibile. În 1906, este închis într-un cufăr, legat cu lanţuri şi aruncat de pe un pod în golful San Francisco. Numeroasa audienţă prezentă a rămas încă o dată stupefiată de realizarea lui Houdini, care a scăpat nevătămat. În 1912, în Anglia, scapă din gura unui tun înainte ca ghiuleaua să plece de pe ţeavă. Un an mai târziu, introduce în spectacole iluzia numită “Celula chinezească de tortură cu apă”, în care era legat cu laţuri şi coborât cu capul în jos într-un acvariu imens, plin cu apă. Încercând să egaleze performanţele magicianului unii imitatori au murit. În 1914, scapă dintr-o cămaşă de forţă, în timp ce era suspendat la o înălţime de câteva zeci de metri de o funie. Şirul iluziilor nemaivăzute a continat, iar magicianul a călătorit prin toată lumea, lăsând sute de spectatori consternaţi în urma sa.
Reputaţia lui Houdini în lumea magiei atinsese cote la care acesta doar visase. Faima pe care şi-a câştigat-o înfruntând moartea cu fiecare nouă iluzie, l-a însoţit până la moarte şi chiar zeci de ani după aceea.

O moarte suspectă

Moartea lui Houdini a fost multă vreme considerată suspectă. Mitul spune că a murit pe scenă, în timpul numărului în care trebuia să evadeze dintr-o cămaşă de forţă, legat cu lanţuri şi scufundat într-o cutie imensă din stică, plină cu apă. În realitate, el a murit în urma unei peritonite, în data de 31 decembrie 1926, într-un spital din Detroit, Michigan. Cu câteva zile înainte, se accidentase într-un spectacol iar apendicita se agravase. După decesul său, tot echipamentul folosit de el a fost lăsat fratelui său, Hardeen. O altă dispoziţie testamentară a sa cerea ca echipamentul respectiv, împreună cu hârtiile pe care erau consemnate tehnicile folosite de el, să fie distruse după moartea fratelui său. Din fericire, Hardeen a vândut tot ce îi lăsase Houdini, majoritatea obiectelor aflându-se acum într-un muzeu dedicat marelui magician. Cu toate acestea, modul în care erau realizate multe dintre evadările spectaculoase ale lui Houdini este necunoscut până în ziua de azi, acestea menţinând aura de miracol care îl înconjoară pe “regele magicienilor”. Cel care a fost odinioară inspirat de Jean Robert-Houdin a ajuns să inspire şi el, la rândul său alţi magicieni în devenire. Printre cei mai cunoscuţi dintre aceştia se numără David Copperfield, renumitul iluzionist britanic.

Curiozitate macabră

În vara anului 1926, cu câteva luni înainte de a muri, Houdini a auzit că un alt magician s-ar fi închis într-o cutie şi ar fi stat sub apă mai mult de o oră, înainte de a ieşi la suprafaţă nevătămat. Dorind să depăşească performanţa acestuia, Houdini a cumpărat un sicriu din bronz. După ce s-a încuiat în el, a fost aşezat pe fundul piscinei din hotelul unde locuia. A ieşit de acolo trimfător şi cu un zâmbet pe buze după o oră şi jumătate. Din acel moment, a luat sicriul de bronz cu el, oriunde mergea în turneele sale. Îl expunea în fiecare oraş în care ţinea spectacole, având intenţia de a introduce un nou număr, “Îngropat de viu”. Ca o ironie a sorţii, după ce a murit, a fost transportat în acelaşi sicriu înapoi la New York.  

“Secretul meu? Evident că este un truc doar al meu. Nici o bancă sau casă nu ar fi în siguranţă dacă l-aş dezvălui lumii. Ar fi o mare greşeală din partea mea să îl împărtăşesc tuturor. Când am fost în Anglia mi s-a oferit o sumă enormă pentru a a deschide acolo o şcoală pentru tâlhari. Câţiva hoţi şi jefuitori de bănci renumiţi au venit la mine cu această propunere.” Harry Houdini, într-un interviu acordat ziarului Appleton Crescent
(iulie 1904)

Magicianul în câteva date
1874 – Ehrich Weiss se naşte în Budapesta, Ungaria, pe 24 martie;
1876 – Theodore Weiss (fratele mai mic al lui Erich) se naşte în Appleton, Wisconsin, pe 29 februarie; 
1888 – Familia Weiss se stabileşte în New York. Ehrich devine interesat în magie şi adoptă numele Houdini, după magicianul francez Jean Robert-Houdin;
1891 – Harry Houdini devine magician profesionist;
1894 – o întâlneşte pe Beatrice Rahner şi se căsătoreşte cu ea pe 22 iunie. Soţia lui Houdini îl înlocuieşte pe fratele acestuia ca asistent;
1896 – se alătură lui Marco Magicianul;
1899 – prezintă un număr în circiutul de vodevil Orpheum;
1900 – merge la Londra şi devine o senzaţie a vodevilului britanic;
1906 – evadează dintr-o celulă a condamnaţilor la moarte în Washington;
1907 – sare de pe un pod în San Francisco, legat cu lanţuri şi încătuşat;
1910 – pe 16 martie, realizează primul zbor de pe continentul australian;
1912 – evadează dintr-un cufăr aruncat peste bord în East River, New York;
1914 – a fost ales preşedintele Clubului Magicienilor din Anglia;
1919 – joacă în trei filme (“Marele mister”, “Jocul sinistru”, şi “Insula terorii”);
1923 – este ales preşedintele Societăţii Magicienilor din America;
1924 – i se publică o carte (“Un magician între spirite”);
1926 – moare pe 31 decembrie, din cauza unei peritonite.

Magie şi spiritism
Houdini nu a fost interesat doar de magie. Pe lângă aceasta, era fascinat de spiritism şi supranatural. După câteva încercări de a-şi contacta mama, decedată cu câţiva ani în urmă, a început să demaşte fraudele din acest domeniu. Cunoscând trucurile practicate de mediumi, a demonstrat în numeroase ocazii că aceştia nu făceau altceva decât să înşele oamenii. Uneori mergea la şedinţe de spiritism sub o altă identitate, demascând şarlatanii care înşelau oamenii folosind aceleaşi trucuri din spectacolele de iluzionism. Houdini putea să imite apariţiile unor stafii, precum şi levitaţii misterioase, pentru a demonstra cât de uşor puteau fi păcăliţi cei naivi. Păstrând totuşi o urmă de credinţă în supranatural, pe patul de moarte a stabilit împreună cu soţia sa un cod secret. Acesta urma să fie folosit în cazul în care ar fi fost contactat după moarte. Soţia sa a încercat timp de 10 ani, în cadrul unor şedinţe de spiritism, să vorbească cu el folosind acel cod, fără a reuşi.