Omul care noaptea visa ca îi cresc degete

Cerdac Lupu Gheorghe este considerat cel mai mare ceteras de pe valea Idicelului, mostenind acest talent din tata în fiu, care în cei 60 de ani de cariera i-a adus consacrarea atât în tara cât si peste hotare. In 1961 a ajuns cu grupul de dansuri populare pâna în Franta la Paris, apoi în Italia si Polonia, iar în tara are peste 1000 de spectacole în toate colturile tarii de la Strunga Oii pâna la Bucuresti.

Cerdac Lupu Gherghe s-a nascut în 1936 în Idicel Sat. În copilarie îsi aminteste ca împreuna cu Lazar Ladariu cutreiera muntii, amândoi ciobani fiind. La 12 ani a învatat sa cânte la vioara de la “Cerdac hal batran”, a facut sapte clase în sat iar în 1956 a fost încorporat în armata la Turnu Severin la graniceri unde a fost caporal trei ani. Acolo a învatat sa tunda si a cantat din vioara la toti generalii, iar dupa armata a iesit frizer cu diploma.

Chiar si azi la 72 de ani tunde pe oricine îi calca pragul “frizeriei”si cânta la toate sarbatorile din sat, cot la cot cu tinerii, fara sa dea semne de oboseala. În 1958 s-a si însurat cu o unguroaica focoasa, Ilona din Alunis, care i-a daruit o fata Leventica, în 1961. Astazi are trei nepoate si singurul regret este ca nu a avut un baiat care sa duca mai departe traditia de ceteras al familei. În 21 decembrie 1977 Cerdac si-a pierdut trei degete de la mâna stânga, la un circular, în timp ce încerca sa îsi faca un arcus nou dintr-un lemn de visin pentru vioara. “Ultima nunta pe care am cântat-o cu mâna stânga a fost a lui Precup, padurarul care o luat-o pe Georgina. Dupa accident am fost distrus, simteam ca nu mai am pentru ce sa traiesc daca nu pot cânta, m-a cuprins o tristete fara margini, am avut o cadere psihica… plângeam si noaptea visam ca îmi cresc degetelele”, ne-a spus Lupu. Cel mai greu i-a fost sa se obisnuiasca cu porecla de ciunt, a vrut sa faca tandari vioara pentru ca nu mai putea sa cante la ea, dar si-a dat seama ca nu are dreptul pentru ca era mostenire de la tatal sau. A avut o ambitie nebuna, o rabdare de fier si a mers mai departe, nu s-a împiedicat nici de un arcus, nici de trei degete în minus. Pentru Cerdac muzica era viata si astfel nu

s-a oprit si a învatat sa cânte cu mâna dreapta. Chiar a devenit celebru printr-un pariu pe care l-a pus cu niste sateni din Brâncovenesti ca poate cânta la vioara cu piciorul, pe care l-a câstigat. În anul 1989 inginerul Cotoi Nicolae îi face la comanda o vioara pe mâna stânga ceterasului Cerdac, cu care canta si azi cele mai frumoase cântari din tineretea lui. Acum este pensionar, dupa ce a lucrat 16 ani la Combinatul Azomures ca operator pe 12 benzi, are o pensie de 2.480.000 de lei vechi, mai tunde un vecin, mai merge la un spectacol de muzica populara acolo unde este chemat, iar de sarbatori în fiecare an de la Craciun pâna la Boboteaza colinda satele din apropiere. Anul acesta de Craciun a umblat toata noaptea cu turca cu un grup de 40 de tineri si cu contorasul sau “unchiul Mazaruc”. A fost chiar si protagonistul mai multor pelicule sau productii documentare, fiind filmat de mai multe televiziuni care au fost prezente la biserica sa imortalizeze obiceiurile de la Idicel Sat si Idicel Padure. Batrânul Cerdac este un muzicant de exceptie si acum la 72 de ani. In 20 de minute cânta: Sârba, Tarnaveanca, De-a bota, Razeasca pe un picior, Razeasca pe amândoua, Cernuta, Maruntica, Schioapa, Cuiejoranca, Lebentianca, Ploptisiu, Ofiteriu, Ofitereasca, Bozgnecesca, Roata, Rusasca, Balul, Maracinu, De-a lungul si Învârtita. Cânta din fiecare câte un minut si trece de la un joc la altul cu o dexteritate de invidiat, fara greseala. Acum în 2008 îsi doreste sa recupereze cele 80 de cântece ale tatalui sau Lupu Gheorghe, înregistrate la Cluj la un studiou prin anii ’30 pentru ca el se considera mostenitorul de drept al acestor valoroase benzi. Vrea sa cânte în continuare pâna la 100 de ani, acesta este cel mai bun medicament al sau, care îl tine sanatos de atâtia ani. Toata viata s-a concentrat în jurul performantei, s-a bucurat de viata, a fost o trestie cântatoare care niciodata nu a putut fi doborâta. Timpul i-a macinat trupul dar nu si sufletul, nu i-a putut fura talentul si pasiunea cu care cânta, bucurând si încalzind azi sufletele celor care îl asculta.

Robert MATEI