Programul PSD de execuţii politice pe 2004
ZIARUL de Mureş a intrat în posesia unui document ce va arunca în aer relaţiile interne din cadrul PSD * Coşmar în Piaţa Trandafirilor * Social-democraţii atacă oamenii primarului Florea * Comerţul cu funcţii este ridicat la nivel de artă * ZIARUL a avut dreptate: dr. Grigore Dogaru a fost susţinut de PSD, dar a fost săpat de senatorul Ioan Nicolaescu şi gaşca acestuia * Citiţi şi vă minunaţi!
Documentul ajuns în posesia noastră este de-a dreptul şocant. În prima parte enumeră unele dintre recomandările şi principiile care au stat la baza aprobării respectivelor puncte de pe ordinea de zi, pentru ca apoi să se transforme într-o “listă neagră” a execuţiilor ce se au în vedere pentru 2004. Ceea ce e foarte grav este faptul că asistăm la politizarea criminală a tot ceea ce înseamnă instituţie descentralizată. PSD pune mai presus de orice interesul de partid şi ajunge să facă o rotaţie de cadre cum se făceau şi în PCR pe vremuri. Ruşinea şi jena sunt cuvinte străine însă, pentru liderii PSD Mureş.
Coordonatele generale
Şedinţa Biroului Executiv al PSD Târgu Mureş a avut loc în data de 13.02.2004 şi a întrunit majoritate statutară prin prezenţa a 25 dintre cei 35 de membri. Interesant este faptul că motivarea acestor decizii vine direct de la Bucureşti “având în vedere recomandările preşedintelui PSD dl. Adrian Năstase cu privire la necesitatea susţinerii politice a membrilor PSD” şi “ţinând cont de solicitările de sprijin politic formulate în raport cu pregătirea profesională şi aspiraţiile personale”, astfel că ZIARUL de Mureş vă prezintă în exclusivitate…
… lista viilor
PSD Târgu Mureş a inclus în declaraţia politică semnată de deputatul Pavel Todoran, la primul punct de pe ordinea de zi, o listă a celor consideraţi apţi de a-şi continua cariera:
“a) Neagoe Eugenia – director adj. Casa Judeţeană de Pensii;
b) Ţintoşan Doina – şef Birou de tineret;
c) Vasluian Marcela – director adj. Casa de Asigurări de Sănătate;
d) Dogaru Grigore – director adj. Spitalul Judeţean de Urgenţă”.
Pentru această listă îi felicităm din tot sufletul pe pesedeii de la Municipiu pentru că, măcar au caracterul de a-şi susţine proprii oameni. Dar, există o a doua listă, una pentru care nu îi putem felicita, decât în cazul în care prin această formulă de “susţinere” au luat în calcul exclusiv rezultatele celor aflaţi pe …
… lista decapitaţilor
La punctul II al ordinii de zi din declaraţia politică se află decizia de “susţinere politică pentru a candida pe funcţii”. Cu alte cuvinte, PSD Târgu Mureş a adoptat în Biroul Executiv o listă a celor care urmează să-i înlocuiască pe cei aflaţi deja în anumite funcţii publice. Iar lista vă lăsăm să o savuraţi în linişte.
Iar în final, cireaşa
Punctul 3 al declaraţiei se referă la un conflict îndelung mediatizat şi controversat. Cunoscut ca militar intrat în politică pe uşa din dos a partidului, Ichim Boldeanu a fost propus pentru suspendare din Consiliul Judeţean al PSD. Ei bine, Biroul Executiv al organizaţiei municipale a decis să “se transforme propunerea de sancţiune a lui Boldeanu Ichim din suspendare din Consiliul Judeţean în sancţiune – avertisment”.
Toate aceste decizii luate pe data de 13 februarie vor fi supuse Delegaţiei Permanente a PSD Mureş. Numai că, acum când documentul a fost dat publicităţii, culmea, urmează chiar Conferinţa Judeţeană a PSD Mureş, prezidată de Nea Nicu Văcăroiu. Aşa că vom savura, cu siguranţă, un delicios scandal intern în filiala PSD, şi numai pentru că tot ce recomandă PSD Târgu Mureş, PSD Mureş încalcă sau face exact pe dos. Iar nervii celor de la Municipiu sunt întinşi la maxim.
a) Ţintoşan Doina – director la Direcţia de Sport. Această funcţie este ocupată, în prezent, tot de un membru marcant al PSD – Mărioara Bârsan.
b) Dogaru Grigore – director general la Spitalul Judeţean de Urgenţă. Această funcţie este ocupată până la organizarea concursurilor la Ministerul Sănătăţii de Constantin Copotoiu. După de s-a adoptat această decizie a PSD Târgu Mureş, dr. Grigore Dogaru a fost “eliberat din funcţie”, adică din funcţia de la punctul I.
c) Chindea Emil – director economic la Casa de Asigurări de Sănătate, funcţie ocupată în prezent de Rus Anton, membru marcant al PSD, fost director al Finanţelor publice după 1993, şi membru al biroului de audit al CJ Mureş după 1997
d) Buruian Mircea – să candideze în alegerile de la UMF şi să organizeze un Congres Naţional de Radiologie. Legat de UMF, decizia PSD nu a fost pusă în aplicare el nefiind ales nici măcar în Consiliul Profesoral
e) Moldovan Octavian – director la Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor, în locul actualului director Emilia Leah
f) Precup Valentin – director la Casa de Cultură a ştiinţei şi tehnicii Mihai Eminescu, în locul lui Dorel Vasile. Trebuie spus că o asemenea schimbare ar avea nevoie de sprijinul lui Dorin Florea şi al Consiliului Municipal Târgu Mureş.
g) Dunărean Ion – sprijin în cercetarea ştiinţifică
Am încercat să-i contactăm, fără succes, pe deputatul Pavel Todoran, director OJPC Emilia Leah şi dr. Grigore Dogaru.
Am reuşit, însă, să discutăm cu ing. Dorel Vasile, directorul casei Mihai Eminescu: “Eu nu ştiu nimic despre această listă, şi nici despre vreo intenţie de a fi schimbat din funcţie. Eu nu am primit nimic oficial, şi nici nu pot să cred că e adevărat până nu văd negru pe alb.”



