Meseria de cizmar nu mai e o afacere

Într-o lume în care mașinile înlocuiesc tot mai mult omul, meseriași care fac muncă manulă sunt tot mai greu de găsit. Respectate și bine plătite cândva, meseriile de pantofar și cizmar au ajuns acum o preocupare ce abia asigură traiul zilnic. Și asta doar pentru cei foarte buni.

Exploatarea feudală și apoi iobăgia au determinat o parte din populație să-și găsească mijloace de existență în diferite îndeletniciri mesteșugărești. Astfel, oamenii cu înclinații spre meșteșuguri s-au eliberat treptat de sub dependența feudală și, încă din evul mediu, după apariția diviziunii muncii între agricultori și meșteșugari, în sânul acestora din urmă s-au produs noi diviziuni: lemnari, fierari, tăbăcari, cojocari, opincari, cizmari, colopari.

Pe vremuri, meseriile de cizmar și pantofar erau la mare preț. Mulți dintre meseriași aveau ateliere proprii în care confecționau încălțăminte la comandă sau pentru vânzare în târguri, oferind și servicii de reparații. Până în urmă cu câteva decenii cizmarii duceau la târgurile mari din localități cizmele puse pe o rudă si purtată pe umeri de către calfe și ucenici, făcându-și în felul acesta reclamă mărfii. Mulți dintre cizmari și pantofari, neputând face față concurenței, aveau ateliere numai de reparații, sau lucrau în atelierele altora. Odată cu trecerea anilor, tot mai puțini și-au exprimat interesul de a practica această meserie. Explicația constă în faptul că multe fabrici au început să facă la comandă încălțăminte mai frumoasă și mai ieftină, marfă ce se putea cumpăra de la cooperativele de consum și din târguri.

Meserie din tată-n fiu

Emil lucrează la un atelier de reparat încălțăminte într-un spațiu mic, pe strada Republicii, spațiu care din anul 1910 are aceeași destinație. De-a lungul timpului aici au lucrat o serie de meseriași, îndeletnicirea fiind transmisă din tată-n fiu sau la alte cunoștințe. Tatăl lui Emil a lucrat și el în acest loc până în anul 1974, an în care s-a îmbolnăvit și a fost nevoit să renunțe la muncă. Pentru că obișnuia să stea ore întregi alături de acesta, urmărindu-l cum lucrează fiecare pantof sau cizmă în parte, Emil a reușit să învețe meseria de mic copil. În urmă cu mai bine de 30 de ani a început să lucreze pe cont proriu, punând în practică tot ceea ce-l învățase tatăl lui. El are doi băieți dar aceștia nu sunt interesați de meseria de cizmar, preferând să urmeze studii superioare și să se orienteze spre alte domenii, de viitor. “Meseriile nu mai merg. Tinerii nu sunt încurajați în acest sens și nu se mai pune valoare pe munca manuală. Nici încălțămintea asta modernă nu mai necesită reparații făcute cu migală, așa cum era pe vremuri. Acum 80, 100 de ani totul se lucra din piele, încălțămintea ținea mai mult, se puteau repara mai ușor și manopera se putea face de o calitate mai bună. Acum se lucrează mult din plastic se strică repede și manopera costă mult, comparativ cu prețul unui astfel de pantof, acesta fiind motivul pentru care, de multe ori, se și renunță la ei” spune Emil.

Unde-s pantofii cu “talpă de talpă”?

În cazul pantofilor clasici, schimbările sunt foarte lente, pe când în cazul celor de moment, ele sunt evidente. Omenirea este într-o criză de exprimare și de creație la ora actuală. Prin urmare,se privește în urmă pentru inspirație și se revine la ce a fost. Anii ’50, anii ’60 au tot revenit în modă în decursul ultimului deceniu. O renaștere clară a designului în modă încă nu s-a produs. S-au înregistrat doar experimente. Care tânără nu a găsit în lada cu lucruri vechi ale mamei, de pe vremea de când era ea tânără, o pereche de pantofi sau cizme revenite la modă?

“Am reparat și astfel de pantofi, foarte vechi, le-am adus o serie de ajustări așa încât să poată fi purtați în continuare. Aici calitatea își spune cuvântul. Se vede ce rezistă în timp și ce nu” ne-a spus Emil.

Prețul reparațiilor variază: schimbarea fermoarului, pus petice, cuitul cu cuie de lemn, lipitul, schimbarea tălpii sau a flecurilor costă între 30.000 și 300.000 lei. Pentru fiecare soi de pantof e altfel și metoda și prețul. Materialul dă direcția, îți spune ce să faci cu el. La tipul nou de pantof se folosește brenadex sau aderol, la tipul vechi se aplică metoda cuitului cu cuie de lemn. “Mai demult nici nu se băga fier în pantof, de aceea erau mult mai comozi și mai trainici. Pantofii fabricați numai din piele au talpă de talpă și numai la aceștia se aplică metoda veche a cuitului cu cuie de lemn” ne-a mai destăinuit Emil.

Umblă tu în pantofii mei!

Aproape fiecare om are o pereche de pantofi “de suflet” în care se simte comod de fiecare dată, în orice situație, cu care preferă să umble zilnic. Pentru unii, din superstiție, o anumită pereche de pantofi poartă noroc. Dar cui nu i s-a întâmplat măcar o dată să fie lăsat baltă de acești buni tovarăși de viață, într-un moment în care chiar nu era cazul să se întâmple așa ceva?

Care adolescent dornic să poarte ceva “de firmă” nu-și cumpără adidași mai ieftini de la “piața de ruși” și în câteva săptămâni le duce talpa crăpată la lipit?

Cele mai dese reparații pentru care sunt solicitați meseriașii sunt schimbatul de flecuri, la femei, și pingelitul, la bărbați. În două, trei zile pantoful este gata reparat, dar în caz de urgență se poate repara și în 24 de ore cu riscul ca manopera să nu fie de calitate, risc pe care și-l asumă clientul.

De la opincă-ncoace

Ce înseamnă inteligența designului dus la esență! Å¢ăranul a împăturit o bucată de piele dreptunghiulară, plată și și-a făcut încălțăminte, o pereche de opinci. În prezent, nu se mai pune mare preț pe munca manuală, pe mica imperfecțiune ce lasă să se vadă că lucrul respectiv a fost făcut de un om, nu de un utilaj. Nu se poate depăși etapa impecabilului realizat de o mașinărie și se merge pe ideea de vibrație, de culoare. Deși de-a lungul timpului clădirile de pe strada Republicii au prins formă și culoare noi, moderne, contrastul dintrea acestea și micul atelier care funcționează de aproape o sută de ani este izbitor. Angajatele magazinelor bat la case de marcat moderne care funcționează pe baza unei serii întregi de coduri. Emil lucrează cu două mașini de cusut Singer. “Nu metoda cu care lucrezi contează. Seriozitatea și încrederea pe care reușești să o câștigi în fața clienților stă la baza unei afaceri bune, indiferent cât de mică ar fi aceasta.”Faima se ruginește dacă nu o cureți prin muncă în fiecare zi” ne-a mai zis Emil.

Se spune că meseria e brățară de aur, dar multe brățări atârnă astăzi pe încheieturi fără a avea vreo legătură cu munca. Emil are o meserie pe care puțini știu să o facă și e mândru de ea. Sper doar ca numărul celor care îi calcă pragul să nu scadă atât de mult încât să nu mai aibă ce să repare.

Ne încălțăm cu plastic

“Mulți oameni nici nu se mai sinchisesc să-și ducă la reparat încălțămintea. Din comoditate, din lipsă de bani sau ca urmare a prea mulți bani, preferând să-și cumpere o pereche nouă. Manopera devine din ce în ce mai scumpă și, probabil, unii nu consideră că ce e stricat nu mai merită reparat, ci mai degrabă înlocuit”

Emil Comes.