Despre integrarea “de jos în sus”

La fel ca europenii occidentali, cei mai multi români habar n-au despre felul în care se conduce astazi Europa. O Europa care, în unele scrieri ale teoriilor politice, este asemanata cu un imperiu postmodernist construit ciudat, ce-si are capitala în trei orase: Bruxelles, Luxemburg si Strasbourg.

Reprezentantii institutiilor europene (Comisia si Parlamentul) sustin ca noua constructie europeana – ce functioneaza actualmente dupa “manualul Tratatului de la Lisabona” – este tot mai apropiata de cetatean si de problemele lui, în acest sens punându-se la dispozitie sume considerabile pentru derularea de programe de comunicare, constientizare civica, implicare cetateneasca în dezbaterea temelor europene. Daca cetatenii europeni aflati mai aproape de centru si cu ceva traditie într-ale democratiei vor întelege poate mai usor toate acestea, cetatenii europeni aflati mai la “periferia imperiului european” vor ramâne înca ceva vreme contrariati de sofisticareala institutionala europeana si de temele la zi ale acestora, cel putin din doua motive: starea dezvoltarii umane înca foarte redusa si blestemele comunismului înca vii. De aceea, pentru reducerea decalajelor dintre ei si noi – zic si eu – s-ar cuveni sa pornim si noi, de jos si fara a astepta indicatii, pe drumul întâlnirii celor doua Europe. Pentru a avansa însa cu succes pe acest drum ar trebui sa ne alungam “demonii trecutului”.

Dezvoltarea umana.

Desi pare înca o notiune stranie a limbajului specific modernitatii târzii, dezvoltarea umana include problematica saraciei, educatiei, participarii civice, productivitatii muncii, functionarea institutionala etc., cu alte cuvinte cât de dezvoltati suntem noi românii în comparatie cu altii. Poate ca nu este nici locul si nici spatiul necesar pentru a dezvolta aspectele teoretice ale acestei chestiuni. Dar, pentru ca toate “prognozele” pentru anul 2008 spun ca vom trece prin mari tulburente electorale as vrea sa subliniez doar un aspect, cu speranta ca va ajuta la buna judecata din ziua votului guvernarea locala, descentralizarea si participarea cetatenilor. Întâi trebuie sa se faca simtita o vointa a guvernarii locale, sprijinita desigur de un cadru legislativ al descentralizarii. În acest punct se întâlnesc toti actorii sociali: decidentii politicieni care formuleaza politici publice sectoriale alternative, decidentii functionari publici care aseaza în strategii realizabile politicile reiesite cîstigatoare prin vot, mass-media care explica oportunitatea si necesitatea acestora împreuna cu feed-back-ul necesar, si cetatenii care se intereseaza, dezbat si urmaresc evolutiile dezvoltarii locale.

Pentru a nu teoretiza în van chestiunea de fata, trebuie alungati “demonii spirituali ai modernitatii” pentru a lasa loc rationalitatii. Sa enumeram câteva dintre aceste defectiuni: aproape fiecare doreste ca celalalt sa fie mai prost si mai slab. Într-o lume concurentiala, fiecare doreste slabirea adversarului, în politica – adversarul sa faca o gafa pe care eu sa o pot specula mediatic, în afaceri – concurentului sa i se rastoarne camionul cu marfa. Acesta este unul din demonii comunismului care se mai numeste “moartea caprei vecinului”.

O a doua prostie contemporana este viata în consum si lipsa de sens. Cei mai multi dintre oameni nu mai cauta raspunsuri la întrebarile vechi ele omenirii: adevar, bine, frumos. Aceste concepte sunt tot mai relativizate de goana dupa noua valoare maxima a relativismului – banul. Aproape în fiecare duminica vedem oamenii cum se strâng ciorchine la biserica pentru “dusul moral” ce se vrea si un exercitiu de igiena sociala. Dincolo de ascultarea mesajului crestin absolut valabil de mai bine de 2000 de ani încoace, comportamentul civic ramâne acelasi. În continuare vrem moartea caprei vecinului, în continuare nu dam din surplusul de bani pe care tot mai multi îl avem, în continuare lovim sub centura adversarul si aruncam cu noroi înainte de a judeca (uitati-va în ziare). Acest demon al modernitatii are cea mai urâta înfatisare, pentru ca se leaga de copiii nostri. În cazul în care unii dintre noi au încercat sa devina ceva în viata, mai buni, mai drepti, mai umani, copiii nostri vor sa devina orice cu conditia de a face bani. Multi bani. Adolescentele vor sa devina “staruri” sau manechine, iar tinerii orice numai sa conduca masini puternice si luxoase. Fenomenul se poate numi, de asemenea, prostie. Prostia de a fi fericit cu orice pret, prin care evacuam rapid lumea si semenii din preocuparea noastra, centrându-ne hipnotic pe sinele personal. Cu alte cuvinte, cel ce este în realitate “nimic”, vrea tot timpul sa demonstreze ca este “ceva”.

Iata cum europenizarea, civilizarea si “integrarea” noastra se face de jos în sus, nu prin a astepta sa rezolve altcineva problemele noastre, care ramân totusi, dincolo ce capacitatile noastre “destepte” de a le rezolva. Mai întâi sa ne alungam demonii din trecut si de astazi. Pentru ca civilizatia unei natiuni se compune din civilizatia fiecarui cetatean.

Gavril ARDUSATEAN

Blestemul comunismului

Unul din blestemele comunismului este si egalizarea în jos, în numele fericirii individuale. Traim într-o tara în care marile proiecte apartin nulitatilor, într-un spatiu si timp al incompetentilor, în care mediocri si conformistii sunt admisi la examenul optimismului. Este faptul de a crede cu tarie ca suntem doar ceea ce ne vede lumea, nu ceea ce putem deveni pentru noi însine. Daca comunismul a generalizat prostia prin tavalugul aparatului de partid si de stat, capitalismul incita oamenii la prostia libertatii fara limite, la mitul “tuturor posibilitatilor”, la mitul fericirii date de bunastare si capacitate individuale de consum. Dealtfel, se pare ca, conditia minima pentru a fi prost este aceea de a crede cu tarie ca esti destept. Uitati-va la televizor si vedeti politicieni care le stiu pe toate, la fel cum sunt si cetateni care, participând civic îsi exprima public desteptaciunea în dezlegarea problemelor puse în cale “binelui comunitatii”. Nu vrem sa vedem în schimb hotia endemica si coruptia din noi însine: vorbim la telefon pe banii firmei sau institutiei, ciupesc un surub, o foaie de hârtie, de câte ori pot de la serviciu, solicit – pe motive medicale, desigur – o zi libera de la locul de munca, pentru a-mi rezolva alte probleme, ma opun unui proiect de importanta publica (si atac statul în instanta în numele dreptului la proprietate) pentru ca nu am putut “beli” cum trebuie statul de bani,ma duc sa votez pe cel care seamana cel mai mult cu mine – bea un sprit, se scobeste în nas, urla la celalat pentru a-si dovedi “desteptaciunea”.