Regii Vaii Regilor

Adevarul afirmatiei “Eternitatea s-a nascut la sat” l-am aflat când, mânati din urma de dorul de a evada din strâmtoarea marilor orase, am ajuns pe Valea Gurghiului. Acest loc, numit si Valea Regilor, aproape necunoscut de cei care s-au nascut în afara lui, ni s-a aratat în toata splendoarea lui salbatica.

Desi la mijlocul lunii februarie, natura este de un gri umed, aici am dat de caldura, frumusete si omenie. Omenia localnicilor, tarani din mosi stramosi, care au învatat sa traiasca în armonie cu ceea ce Dumnezeu a creat. Filozofia dupa care acesti români se ghideaza este ca dupa ce divinitatea si-a terminat creatia s-a gândit sa ne faca si pe noi. Si ne-a facut mai pe urma, punându-ne sa avem grija de munca lui. Sa pazim toate frumusetile pe care El Le-a creat. Spre deosebire de altii, ei, oamenii Vaii Gurghiului, nu au uitat acest lucru. La Ibanesti, Ibanesti Padure si Dulcea, locuri în care românii traiesc de mai bine de o mie de ani, trecerea lor prin lume abia se observa. Ciobani si taietori de lemne, creatori populari si mestesugari, in bataturile si in casele lor, locuitorii Vaii Gurghiului, duc o viata cum putini romani din lumea satului mai duc.

Aici se traieste rotund

Maria Suceava, zisa Mariuca lui Craciun, la cei 70 de ani batuti pe muchie, are inca atata putere si vigoare incat se ocupa singura de tot ceea ce sotul ei a lasat in urma atunci cand a plecat sa se odihneasca, aproape de casa, in livada ce sta sa inmugureasca din nou. Cu multi ani in urma el a facut o moara pentru ca rodul pamantului sa il poata preface acasa in faina atat de mult dorita. Cu mana lui a facut tot, de la pietrele macinatoare pan la jgheab, pentru ca faina calda e mai buna decat cea de la valt.

Urmata peste tot de cainele Basescu, pentru ca alt nume nu putea sa aiba din cauza privirii ciudate pe care o arunca tututor, ea are pentru noi o surpriza. “Lana oilor trebuie prelucrata pentru a se putea transforma apoi in mainile tesatoarelor in haine, toale, covoare, chindeie, plapumi… Daracul de lana l-a facut tot sotul meu in urma cu 40 de ani. A facut el singur schitele, l-a construit si de atunci functioneaza neintrerupt. Lana tunsa, spalata si uscata o bagam in buzdugan, unde o doba o rupe si o scarmana. Se ia apoi cate un brat de lana, si se pune pe darac, intre tamburii si tepii dimensionati exact la fix”, ne-a spus Maria Suceava, care s-a dovedit a fi un ghid experimentat in domeniu.

Creatorul de furci

Dar pana la a ajunge lana covor tesut, ea trebuie toarsa. Ori pentru a toarce caierul e nevoie de furca. Iar furcile, aici la Dulcea, sunt facute din 1965 incoace de Petrut Chirtes, zis “Mlastina”. Mare mester in sculptarea furcilor, Petrut Mlastina este cunoscut in toata tara si ca un maestru al construirii cabanelor de lemn. Crescut cu dragoste pentru lemnul padurii muntilor Gurghiu, a dus vestea acestui loc in toata tara. Cel mai bun artist al lemnului, se mandreste insa nu doar cu munca lui ci si cu familia. Care nu este de ici de colo. “Este, probabil, cea mai numeroasa familie din Ardeal. Am venit pe lume dintr-o mama singura la parinti, si poate tocmai de asta am crescut intr-o familie numeroasa, alaturi de alti 13 frati. Care frati au indeplinit porunca Domnului si s-au inmultit, daruindu-le bunicilor 106 nepoti. Iar nepotii au si ei acum copii. In total suntem 160-180, toti rude de gradul 1. Iar cand ne intalnim toti, o putem pune de o nunta. Acasa langa mine o am pe fiica mea si pe nepoatele care au prins drag de sculptura in lemn. Si pot zice ca ma provoaca la o competitie profesionista”, ne-a spus Petrut Mlastina.

La sezatoare

Si furcile facute in acesta casa, ajung in celelalte, ale satului, unde impreuna cu lana daracita a Mariei incep sa prinda viata. Acasa la Gliga Aurelia, atunci cand seara se lasa friguroasa printre crestele muntilor, facandu-ne sa ne intrebam daca vom mai gasi pe cineva muncind, am gasit un loc primitor si calduros. Pentru ca Gliga Aurelia este cunoscuta ca femeia in casa careia razboiul de tesut este urzit incontinuu de o vesnicie, pentru a putea apoi sa cuprinda toata frumusetea covoarelor a stergarelor si a panzeturilor. Femeile satului se aduna aici ca la o sezatoare. Pentru ca aici e rost de stat de vorba, de spus glume, de dus mai departe traditia. In casa, caldura si munca in grup, indeamna la povesti.

“Apoi nu mai pot spune de cand ne adunam ca intr-o sezatoare la mine acasa. Cred ca dintotdeauna. Si avem ce face si ce povesti. Ca fara povesti si glume parca nu mere treaba asa de bine. Coasem, tesem, toarcem, da si despicam firul in patru in povestile noastre. Si nu mai suntem numai femei maritate, ca vin si fete tinere”, ne-a spus Aurelia Gliga.

Am gasit la Ibanesti si la Dulcea romani desprinsi din povestile bunicilor nostri. Ce dovada mai palpabila ne dorim pentru a recunoaste ca intre acesti munti, putin calcati de pasii strainilor, traditia s-a pastrat? Ca frumusetea si curatenia sufleteasca a oamenilor nu s-a alterat? Ca inca Dumnezeu ne iubeste? Ca se poate trai in natura, alaturi de natura, iubind-o si protejand-o? Ca nu iti trebuie mult sa fii fericit?

In acest loc am redescoperit aceste adevaruri. Intre oamenii simpli ai vaii Gurghiului. Aici am redescoperit oamenii lasati de Dumnezeu pe pamant pentru a avea grija de frumusetile pe care El le-a creat. Aici, in Valea Regilor.

Eugenia KISS