Justitia romana vazuta din Germania,

Se judeca cu statul roman de peste 10 ani. La dezamagirile mai vechi se adauga altele mai noi. Toate insa vin sa-l intareasca. Leo Kohn mai spera ca intr-o zi i se va face dreptate. Si spera sa nu fie prea tarziu. Sunt totusi 10 ani din viata. Din viata sa. Mereu alte amanari, alti bani cheltuiti, alti nervi si oboseala…”Se amana pronuntarea, se pronunta amanarea”, spune cu umor amar Leo Kohn referindu-se la nebanuitele meandre ale justitiei romane carora trebuie sa le faca fata la varsta sa.

Evreu muresean cu dubla nationalitate, romana si germana, Leo Kohn a fost printre putinii supravietuitori din familia sa care s-au mai intors din lagarele de concentrare naziste unde fusese trimis de autoritatile maghiare hortyste. Dupa reintoarcerea in Romania, a absolvit Politehnica din Iasi. La sfarsitul deceniului sase a emigrat cu familia in Israel, stabilindu-se ulterior in Germania, tara in care a obtinut si un doctorat în metalurgie. Este membru al Asociatiei Detinutilor Politici din România, filiala Mures si a fost decorat de statul german cu “Crucea de Merit”, cea mai înalta distinctie a Germaniei, pentru lupta sa în favoarea bunelor relatii între popoare si religii. Este o persoana cunoscuta si activa, cu relatii deosebite în mediul politic german si international.

Drumuri peste drumuri…

cheltuieli, oboseala si nervi

Vorbeste firesc si chiar cu putin umor (amar) despre procesele sale. “Am trei procese la Targu-Mures, ne-a declarat Leo Kohn, procese care dureaza deja de peste 10 ani. Se amana pronuntarea, se pronunta amanarea….Apar mereu modificari la legi, cele vechi devin inoperante, mereu alte cerinte si drept consecinta mereu alte hartii care mi se cer sa le depun la dosare…Drumuri peste drumuri pe care le fac din Germania pana la Targu-Mures. Cheltuieli, oboseala, nervi. Si asta de peste 10 ani”. Intrebat fiind de ce crede domnia sa ca se afla intr-o asemenea situatie, Kohn a declarat transant: “Multe cazuri n-ar trebui sa ajunga in justitie, ci ar trebui sa fie rezolvate la nivelul Primariilor. Dar pentru ca ele nu se rezolva acolo – si nu inteleg de ce? – au ajuns ca in timp sa devina cazuri pentru justitie, astfel incat judecatoriile au devenit supraincarcate cu procese inutile. In acelasi timp si legislatia romaneasca este foarte stufoasa si de foarte multe ori ineficienta. E ca un cerc vicios”. Crede ca numai o reforma reala si profunda a legislatiei ar putea sa schimbe starea de fapt actuala. “Dupa experientele traite de mine, a mai declarat Kohn, dar si de atatia altii ca mine care se lupta parca cu morile de vant, consider ca numai o reforma reala, profunda si eficienta a legislatiei romanesti, precum si punerea ei in acord deplin cu legislatia europeana, ar putea sa determine o schimbare radicala in bine, a ceea ce inseamna justitia romana”.

Si totusi… Leo Kohn

are proiecte la Targu-Mures

Reintoarcerea in Romania dupa instaurarea democratiei i-a adus de fapt si primele dezamagiri. “N-am mai regasit Romania pe care am parasit-o fortat, ne-a declarat Leo Kohn. Cu toate necazurile si saracia prin care am trecut in timpul razboiului si dupa razboi, oamenii erau parca mai calzi, mai prietenosi si mult mai de ajutor. Oamenii pe care i-am regasit nu mai sunt aceia pe care i-am cunoscurt eu in trecut. S-au schimbat ei, poate m-am schimbat si eu, dar indiferenta generala pe care am constatat-o fata de problemele oamenilor mi se pare o caracteristica a acestor timpuri, in Muresul meu natal. Si asta ar trebui sa ne puna pe ganduri. Nepasarea si indiferenta – asa cum se poate vedea din istorie – ne-a adus numai dezastre si suferinta”. Dincolo de aceste dezamagiri, Leo Kohn are totusi un proiect. Vrea sa lase ceva orasului in care si-a petrecut copilaria. “Ca om care am suferit – copil fiind – ne-a mai declarat Leon Kohn, as dori sa las ceva pentru posteritate. As vrea sa fac ceva in amintirea stramosilor mei care, la fel ca mine, sunt nascuti si au trait aici. Ideea mea este ca in casa mea parinteasca de pe strada Filimon, nr. 25 – pe care inca n-am primit-o, cu toate eforturile depuse in acest sens – sa infiintez un mic muzeu al suferintei popoarelor. Si ma refer aici nu numai la evrei, care dupa cum se cunoaste au suferit cel mai mult, ci si la romani, maghiari si tigani. Pentru mine fiecare om care a suferit este unul prea mult, caci nu conteaza etnia, ci suferinta. Asta ne invata istoria…pentru cei care vor sa o inteleaga cu adevarat”.

Nicolae BALINT

nicolae_balint@yahoo.com