Când viaţa bate cu adevărat filmul

Olga şi Valer sunt doi adolescenţi ce pot fi trecuţi fără reţinere pe lista copiilor teribili ai dansului sportiv mureşean. Cu ceva zile în urmă, la Campionatul Naţional, privirile publicului mureşean din Polivalentă au zăbovit deseori asupra celor doi. Frumoşi, isteţi şi plini de farmec, Olga şi Valer au, ca majoritatea dansatorilor, o poveste a lor, una specială.  Îndeosebi “istoria” scrisă de părinţii Olgăi pare ruptă dintr-un film. Traseul urmat de familia Negoduico în drumul spre Târgu Mureş e mai mult decât interesant, astfel că merită cu prisosinţă să fie povestit.

Vladimir şi Liubov Negoduico (Liuba, cum îi spun cei apopiaţi), s-au născut, s-au cunoscut şi
s-au căsătorit în Ucraina, deşi Vadimir este, la origine, polonez. Ofiţer în armata URSS, Vladimir a fost trimis în 1980 în fosta RDG. A luat-o cu el şi pe soţia lui, Liuba. Acolo, în Germania comunistă s-a născut primul copil al familiei Negoduico, Nicolae. Despre episodul Germania mama Olgăi are amintiri frumoase: “Eram foarte tineri. Totul ni se părea frumos. Am stat 5 ani în RDG. Nu pot să spun că trăiam foarte bine, dar aveam cam tot ce ne trebuia. Am învăţat multe lucruri interesante, acolo, în Germania, printre care câteva reţete speciale de prăjituri. Cam ce se găsea acolo era şi în URSS. De multe ori ne cumpăram haine de la Moscova, pentru că erau câteva magazine cu îmbrăcăminte confecţionată din materiale care nu se găseau în RDG” 
În 1985 milităria l-a obligat pe Vladimir să-şi multe familia în apropiere de Chişinău. Au urmat alţi 7 ani în slujba armatei URSS. În 1991 Republica Moldova şi-a proclamat independenţa, iar Vladimir a depus un nou jurământ militar şi a intrat în armata ţării de dincolo de Prut. Olga
s-a născut în aprilie 1986.
Şi au ajuns
în România  

Despre România, Liuba Negoduico nu ştia prea multe când s-a gândit să vină aici. Auzise doar că oamenii sunt de treabă, că traiul e ceva mai bun decât în Moldova. A ajuns în România în 1992, cu mici afaceri. “Mi-a plăcut foarte tare faptul că străzile din Târgu Mureş semănau cu cele nemţeşti sau poloneze. Oamenii au fost şi sunt deosebiţi, aşa cum am auzit. Ca peste tot, există oameni şi oameni, dar majoritatea sunt de treabă.
Liuba a început să vină tot mai des la Târgu Mureş şi să stea tot mai mult. În mintea ei a încolţit gândul de a se muta cu totul aici. În 1996 soţul ei, Vladimir, a ieşit din Armata Republicii Moldova, cu ordonanţă. Lucrul acesta a grăbit oarecum mutarea familiei Negoduico la Târgu Mureş. Venirea definitivă aici s-a petrecut în 1998. Avea să fie a 4-a ţară în care se stabileau.
Beneficiind de ajutorul soţului ei, Liuba şi-a dezvoltat şi mai mult mica afacere. Acum are un magazin cochet de jucării în Piaţa de ruşi, iar fiul ei, Nicolae, student la Petru Maior, conduce la rândul lui un magazin.
Vorbind destul de bine limba română Liuba povesteşte toate acestea cu naturaleţe. Se vede că nu are nimic de ascuns, că nu îi este ruşine de nimic din ceea ce a făcut şi face. Din spatele vorbelor ei răzbate o sinceritate simplă, convingătoare. Se vede că a crescut cu frică şi dragoste de Dumnezeu: “Mama ne-a învăţat că trebuie să spunem întotdeauna adevărul. Că mai important decât cum suntem îmbrăcaţi şi câţi bani avem e ceea ce există în sufletul nostru. Bunul Dumnezeu a vrut să ajungem aici şi nu putem decât să-i mulţumim pentru tot ce ne-a dat şi ne dă.”  
Unora le place dansul

Olga, copilul cel mic al familiei Negoduico, precum majoritatea fetelor din Republica Moldova s-a îndrăgostit de dans încă de de 6-7 ani. Atunci a făcut primii paşi spre acest sport al graţiei. Acum 6 ani, când a venit cu familia în România, cunoştea deja multe din tainele dansului sportiv. S-a înscris la clubul târgumureşean Dans Art şi a început încet, încet să păşească spre performanţă. De un an şi jumătate – şi a găsit perechea potrivită la dans. Este vorba de partenerul ei, Valer Musuc. Ogla a avut şi alţi parteneri de dans până la Valer, dar cu niciunul nu a fost atât de compatibilă. Cei doi s-au cunoscut acum doi ani la Chişinău, la o petrecere dată la Codreanaca. Au fost atunci câteva discuţii, după care Valer a luat decizia de a veni în România. Interesant este că Olga şi Valer nu s-au cunoscut până în 2002, dar s-au născut la aceeaşi maternitate, în localitatea Bălţi, în acelaşi an, la distanţă de câteva luni.
Orga şi Valer fac o pereche aproape perfectă. Anul trecut ei au ieşit vicecampioni naţionali, la fel cum s-a întâmplat şi luna trecută la Târgu Mureş. Cei doi se pregătesc la Clubul Dance Art. Din când în când Olga şi Valer lucrează şi cu antrenori din străinătate. Şcoala şi dansul sunt singurele preocupări din viaţa lor. Restul… detalii. Cei doi adolescenţi  nu cer multe de la viaţă. Ei speră să le dea Dumnezeu sănătate şi să-i ajute să rămână împreună cât mai mult timp…

Ziarul: Aţi câştigat recent medalii şi la concursul de la Târgu Mureş şi la Campionatul Naţional de 10 dansuri de la Bucureşti. Cum a fost?
Olga: Noi am fost mulţumiţi. Am muncit foarte mult şi cred că ne-a ieşit bine dansul. Întotdeauna se mai poate perfecţiona ceva, dar nu poţi nici să fii mereu nemlţumit. 
Ziarul: Ce înseamnă pregătirea pentru voi ? Cât de greu e?
Olga Negoduico: Înseamnă 3-4 ore de pregătire, zilnic, şi vacanţe aproape deloc. Multă, foarte multă muncă, dar merită. Satisfacţiile sunt foarte mari, mai ales când ajungi acolo sus, pe pdium.
Ziarul: Mai aveţi timp pentru alte lucruri, în afară de şcoală şi dans?
Olga Negoduico: Foarte rar. Eu mai ascult uneori muzică, mai stau de vorbă cu prietenele, dar, în genereal, este puţin timp pentru aşa ceva.
Ziarul: S-a întâmplat să megeţi la o petrecere şi să dansaţi acolo, între amatori ? 
Olga Negoduico: Da! S-a întâmplat asta de multe ori. Pot spune doar că ne simţim bine indiferent unde dansăm, pentru că dansul este toutul pentru noi.
Ziarul: Ce vreţi să vă aducă anii care vin ?
Olga Negoduico: Am vrea să fim sănătoşi, ca să ne putem pregăti şi să câştigăm o mulţime de medalii.