Fuga din Infern

Un fost ziarist mureşean, Sabin Mureşan, s-a aflat până în urmă cu puţine zile în Irak ca trimis al organizaţiei cehe People in need. În urma deteriorării situaţiei din Irak a fost nevoit să se retragă într-o bază militară americană iar apoi să părăsească această ţară. Până luni, 19 aprilie, Sabin a fost găzduit la Ambasada României din Kuweit City de unde a plecat înspre Praga. ZIARUL de Mureş vă prezintă în exclusivitate fragmente din raportul redactat de Sabin Mureşan şi Ina Curic despre situaţia din Irak şi posibilităţile de rezolvare a situaţiei. Perspectivele sunt însă destul de sumbre…

Baza militară multinaţională Basrah
Provincia Basrah, Irak
15 aprilie 2004
Jurnal irakian

Construirea păcii în Irak, societatea civilă şi conflictele care urmează regimului Hussein, sancţiunilor şi războaielor

Proiectul de mentori pentru organizaţiile neguvernamentale irakiene îşi propune să construiască un cadru pentru transferul de experienţă, cunoştinţe şi atitudini dintre societatea civilă din Sud-Estul Europei şi organizaţiile irakiene aflate la început de drum. Proiectul este implementat de organizaţia cehă People in Need care are 12 ani de experienţă în munca umanitară şi de reabilitare în zone de conflict. La prima fază a acestuia participă şapte mentori – consultanţi din România, Cehia şi Slovacia. O echipă de patru persoane, toate de naţionalitate română, lucrează între 15 martie şi 15 iunie în localitatea Al Amarah şi provincia Missan, Irak. În Al Amarah există de aproape un an o misiune a organizaţiei People in Need, Cehia, care lucrează la reconstrucţia infrastructurii medicale şi de învăţământ în zonă, acest lucru însemând în principal renovarea clădirilor şi furnizarea de echipament medical de bază.

Ina Curic şi Sabin Mureşan au o experienţă consistentă în sectorul neguvernamental din România. În ultimii trei ani, în cadrul PATRIR, munca lor implică programe de construirea păcii şi transformarea conflictelor, nonviolenţă, mobilizare şi dezvoltare comunitară, educaţie nonformală pentru adulţi, studii de gen şi organizaţii de femei. Alături de programele şi activităţile din comunităţile româneşti, PATRIR este implicat în misiuni de pace şi reconciliere în Somalia, Nepal, Columbia, Indonezia şi Irak.

Din cuprins:
1. Contextul general
2. Armata pentru menţinerea păcii
3. Eficienţa economică a războiului şi cine profită de pe urma acestuia
4. Cum se poate implica România în transformarea paşnică a conflictelor din Irak
1. Contextul general
Azi se împlinesc zece zile de când am evacuat sediul misiunii noastre din Amarah. De atunci ne-am petrecut fiecare zi în mijlocul unei baze militare, singurul loc relativ sigur pentru civilii străini care sunt acum în Irak. Situaţia s-a liniştit oarecum în sud, însă oamenii sunt încă foarte tensionaţi şi continuă, la fel ca în toată ţara, ameninţările la adresa Coaliţiei pentru Autoritate Provizorie (CAP) şi a firmelor sau organizaţiilor străine care activează în zonă. Pe de altă parte situaţia în centrul Irakului e la fel de tensionată ca săptămâna trecută şi sunt semne din partea celor implicaţi că există interese pentru a negocia o întrerupere a focului. Poziţiile sunt încă de forţă şi acest lucru nu favorizează o deschidere totală pentru dialog, motiv pentru care acesta s-ar putea să eşueze. Dovada acestui fapt stau declaraţiile părţilor combatante care sunt pregătite să atace din nou, cu forţe proaspete.
(Â…)
În ultimele zece zile am fost găzduiţi în două baze militare din sudul Irakului. Datorită faptului că prima dintre ele a fost atacată (fără a fi provocate pagube însemnate) am fost transportaţi cu elicopterul într-o bază mai mare, cu peste 5000 de soldaţi din mai multe ţări, printre care Marea Britanie, Olanda, Norvegia, Bulgaria şi Cehia. Militarii britanici sunt cei care coordonează ambele baze. Momentan suntem cantonaţi în cadrul unui detaşament de poliţie militară cehă, având în vedere că lucrăm pentru o organizaţie umanitară din Praga. Peste două zile vom fi escortaţi până la graniţa cu Kuweit pentru a ieşi din ţară. În ciuda speranţelor noastre, situaţia este departe de a se stabiliza, astfel încât misiunea noastră se întrerupe momentan.
2. Armata pentru
menţinerea păcii

Americanii ajută la reconstrucţia societăţii în Irak şi au un rol principal în acest proces. În lupta pentru detronarea lui Saddam, armatele Coaliţiei au fost actorul principal. Profesionişti, superiori în privinţa tehnicii şi bine antrenaţi, militarii au reuşit să distrugă rezistenţa armatei irakiene fără prea multe probleme. Aceiaşi civili de la Casa Albă şi din cancelariile europene care au dorit acest război au decis acum un an ca aceeaşi armată care l-a înfrânt pe Saddam să fie cea care construieşte şi menţine pacea în comunităţile eliberate. “Democraţie” este în continuare un cuvânt rostit cu la fel de mult patos şi de politicieni şi de localnici. După cum arată lucrurile în prezent, înţelesurile acestui cuvânt erau şi sunt diferite, în funcţie de cei care îl rostesc.

“Nu suntem conştienţi de diferenţele culturale care există între popoarele noastre. Încercăm să rămânem deschişi la acestea, însă nu ştim care e exact specificul culturii irakiene.”
Ofiţer britanic, Baza militară Abu Naji 

Văzând situaţia actuală din Irak ne dăm seama că o mare parte din responsabilitatea acesteia o au trupele Coaliţiei alături de civilii străini care administrează Irakul şi care influenţează ceea ce irakienii consideră un guvern şi un consiliu de guvernare – marionetă. Un motiv ar fi acela că militarii sunt cu adevărat profesionişti în ceea ce priveşte arta războiului şi că îşi fac meseria eficient. Arta păcii e diferită şi nu poate fi pusă în practică de aceleaşi persoane pe motiv că sunt activităţi diametral opuse. Gestionarea situaţiilor de război e complet diferită de felurile în care trebuie construită pacea într-o comunitate. Discursul războiului foloseşte cuvinte cheie ca “distrugere”, “rănire”, “anihilare”, “inamic”, “violenţă” pe când irakienii spun că au nevoie de “pace”, “solidaritate”, “securitate”, reconstruirea comunităţilor şi a indivizilor atât la nivel spiritual cât şi material. Pacea defineşte războiul ca un act violent şi distructiv.
(Â…)
3. Eficienţa economică a războiului şi cine profită de pe urma acestuia

”Americanii nu au nimic împotriva irakienilor însă modul nostru de viaţă este dependent de 20 de milioane de barili [de petrol] pe zi şi jumătate din aceştia trebuie să fie importaţi. Suntem ca un pacient a cărui viaţă depinde de dializă cu petrol. Este o problemă de viaţă şi de moarte. Oamenii isteţi ştiu asta dar, în general, acest lucru nu este făcut cunoscut în programele de televiziune la care se uită majoritatea oamenilor.”
Fadel Gheit, fost inginer al companiei americane Mobil

Războiul este o afacere extrem de profitabilă pentru cei care îl promovează. De obicei acţiunea de a porni un război este decisă de un număr extrem de redus de persoane comparativ cu numărul celor implicaţi şi afectaţi direct. În general membrii guvernelor sunt cei care recurg la această idee şi ordonă militarilor să o pună în practică. Cazul războiului din Irak este similar, având în vedere că Dick Cheney, George W. Bush, Donald Rumsfeld, Condoleeza Rice şi Paul Wolfowitz sunt oficialităţile care au propulsat războiul ca politică externă a SUA în cazul Afganistanului şi a Irakului. În afară de ultimul, toţi au condus companii petroliere sau farmaceutice care au legătură cu industria de război a SUA, înainte de a lucra pentru administraţia de la Washington. Pentru că au o viziune mai amplă şi cunosc efectele negative ale războiului, generalii americani au fost cei care s-au opus, la fel ca în cazul primului război din Golf. Grupul civililor însă au avut câştig de cauză pentru că preşedintele George Bush este comandantul suprem al forţelor armate ale SUA. Iar ordinul nu se discută ci se execută, după cum se spune în armată.
(Â…)
Datorită faptului că am evacuat misiunea noastră din Al Amarah şi suntem găzduiţi de mai mult de zece zile în baze militare din sudul Irakului, putem observa cum războiul este o afacere la scară largă. În primul rând banii care sunt plătiţi de contribuabilii diferitelor ţări care au trupe în Irak sunt folosiţi pentru a achiziţiona echipament militar şi muniţie. Urmează apoi logistica şi infrastructura pentru comunicaţie, cazare, săli de mese, instalaţii de aer condiţionat, magazine, facilităţi pentru petrecerea timpului liber (baruri şi restaurante), săli de antrenament şi întreţinere fizică. O mare parte din bugetul trupelor aflate aici este folosită pentru achiziţionarea mijloacelor de transport, fie ele maşini de teren, camioane, tancuri, maşini blindate, elicoptere sau avioane. (Â…)

Aceeaşi Coaliţie gestionează alături de guvernul irakian banii care provin din vânzarea petrolului. Banii sunt folosiţi şi pentru costurile administrative şi pentru proiecte de reconstrucţie. Potrivit presei, cea mai mare parte a proiectelor de reconstrucţie a infrastructurii Irakului au fost alocate unui grup de şase companii americane din care fac parte Halliburton, Kellogs şi Bechtel, ca favorite ale guvernului SUA. Pătrunderea în acest grup de firme şi accesul în general la reconstrucţia Irakului este extrem de limitat de Statele Unite ca putere coordonatoare a Coaliţiei. Nu există licitaţii deschise, ci doar interese economice promovate de către politicieni. Graba şi secretul în care s-au împărţit contractele, la care se adaugă valoarea enormă a acestora, ne face să înţelegem de ce în timpul ambelor războaie declanşate de Statele Unite şi de aliaţi în Golf au fost distruse intenţionat spitale, şcoli, universităţi, adăposturi antiaeriene, centrale electrice şi de purificarea apei, obiective industriale şi rafinării, alte clădiri civile. Afacerea trebuie să fie profitabilă pentru grupurile de presiune care provin din economie.

Aceste firme sub-contractează la rândul lor lucrări de reconstrucţie altor companii. În urmă cu mai puţin de două luni în România a fost anunţată participarea în viitor a câtorva firme (inclusiv Petrom) la reconstrucţia infrastructurii Irakului. Cunoscând cât de anevoioasă este pătrunderea în acest grup exclusivist şi faptul că ţări ca Germania, Rusia sau Franţa nu sunt binevenite la masa celor care împart banii irakieni, această ştire a fost bineprimită în ţară. Puţini sunt cei care au încercat să facă, măcar la nivel teoretic, legătura între acest lucru şi acordarea fimei Bechtel, unul din contractorii principali în Irak, a lucrării de construire a câtorva sute de kilometri de autostradă în România. Presa relata la momentul respectiv faptul că Guvernul României a alocat lucrarea în valoare de aproximativ 200 de milioane de dolari fără licitaţie şi ştiind că există oferte mai bune venite din partea unor firme europene.  

4. Cum se poate implica România în transformarea paşnică a conflictelor din Irak
Participarea României la războiul din Irak este destul de puţin cunoscută în ţară. În afară de ştirile despre violenţele din Irak, presa relatează din când în când despre contingentele de militari români care pleacă sau cele care se întorc din misiune şi vorbeşte mai puţin despre alte implicaţii pe care acest război le are pentru ţara noastră. Încercând să aflăm de la Ministerul Apărării Naţionale datele de contact ale trupelor române de aici, ni s-a răspuns telefonic că nu avem militari în Irak. Am reuşit să aflăm totuşi prin intermediul canalelor de ştiri că ei sunt dispuşi în trei localităţi diferite, cea mai mare parte a contingentului fiind în Nasiryia. În afară de numărul soldaţilor români şi a tehnicii de luptă angajate în război putem încerca să detaliem şi alte aspecte pe care le are implicarea României în acest conflict. 

Anul trecut presa românească a vehiculat cifra de 20 de milioane de dolari care va fi cheltuită până la sfârşitul anului 2004 pentru costurile operative ale soldaţilor români aflaţi aici. Având în vedere faptul că armata noastră e finanţată cu fonduri de la buget, aceşti bani provin din taxele contribuabililor. Suma amintită se adaugă la sprijinirea unei forţe de ocupaţie neagreate de către localnici şi care controlează Irakul din punct de vedere politic şi economic.
Ce putem face împreună
ca cetăţeni ai României:

1. Să organizăm demonstraţii şi seri de veghe paşnice în localităţile din România, în memoria victimelor războiului şi a violenţelor (aparţinând tuturor părţilor implicate). În cadrul acestor demonstraţii să cerem retragerea trupelor române din Irak şi redirecţionarea contribuţiei României în beneficiul poporului irakian.
2. Să organizăm transporturi umanitare de ajutoare pentru comunităţile irakiene, furnizând medicamente, produse non-alimentare şi instalaţii pentru tratarea şi purificarea apei pentru familii din Irak. Armata română ar putea sprijini logistic aceste transporturi.
3. Să invităm Guvernul să transfere acţiunilor umanitare sumele de bani aferente costurilor armatei române în Irak, după retragerea acesteia. În aceeaşi idee poate fi creat un fond care să sprijine iniţiativele civile din Irak.
4. Să mobilizăm organizaţiile neguvernamentale cu experienţă în România în acest sector pentru a coordona o campanie la nivel naţional pentru colectarea de ajutoare materiale, respectiv operaţiunile umanitare în parteneriat cu Guvernul României şi cu diplomaţii români aflaţi în Orientul Mijlociu.
5. Să invităm Guvernul, partidele politice şi Parlamentul să ceară imediat oprirea violenţelor din partea părţilor combatante în Irak şi să sprijine intervenţia ONU în Irak şi preluarea de către acest organism internaţional a coordonării procesului de pace.
6. Să sugerăm Guvernului României să propună organizarea într-o ţară neutră a unei Conferinţe de Cooperare şi Securitate pentru Orientul Mijlociu, după modelul OSCE şi chiar să se ofere să găzduiască o asemenea conferinţă.
7. Să reconsiderăm ca ţară participarea în cadrul forţelor de ocupaţie ale Irakului şi să ne asumăm un rol diplomatic de mediator.
8. Să creăm mesaje de sprijin ale artiştilor, profesorilor, organizaţiilor neguvernamentale, organizaţiilor de femei, sindicatelor, partidelor politice pentru comunităţile irakiene şi să încurajăm direct militarii români implicaţi în conflictele şi violenţele din Irak să se întoarcă acasă.
9. Să luăm legătura direct cu comunităţile irakiene prin membrii unor organizaţii neguvernamentale, medici, ingineri şi alţi specialişti, care să contribuie la reconstrucţia societăţii.
10. Să invităm specialişti irakieni în România pentru schimburi de experienţă în diverse domenii.
(Â…)
Suntem conştienţi că toate aceste lucruri sunt complexe şi au nevoie de coordonare din partea celor responsabili. Cu toate că par dificile, aceste acţiuni au fost derulate parţial şi cu succes în cazul altor conflicte violente. Suntem siguri că la lista pe care o prezentăm pot fi adăugate şi puse în practică multe alte idei. Ca persoane care suntem în mijlocul acestor conflicte
ne-am simţit datori să împărtăşim gândurile şi experienţele noastre cu prieteni, reprezentanţi ai presei şi ai guvernului, organizaţii neguvernamentale, comunităţi diferite din România şi din alte ţări. Speranţa noastră e că cei care citesc materialul vor găsi informaţii utile pentru munca lor şi de asemenea modalităţi de a contribui la construirea păcii în Irak.
Doar pentru că nu putem face totul, nu e un motiv să nu facem nimic!
Ina CURIC
Sabin MUREŞAN