TREPTELE LUMINILOR SFINTELOR PASTI (41)

Pe-un picior de plai,

Pe-o gura de Rai…

Intentia acestui motto ce se repeta la începutul fiecarei “trepte” este aceea de a aminti cititorilor credinta românilor de la poalele Carpatilor, ca meleagurile noastre sunt “un picior de plai la poarta de Rai”. Frumusetea schimbatoare de la albul zapezilor la albul mugurilor în floare spre aromele fructelor din miez de vara si la covorul auriu al frunzelor zburate de vântul ce se racoreste dinspre ploile tomnatice, acest maret tablou dumnezeiesc l-a cuprins si poetul în slove de neuitat: “De treci codrii de arama, de departe vezi albind // si-auzi mândra glasuire a padurii de argint. // Acolo lânga izvoare iarba pare de omat // Flori albastre tremur ude în vazduhul tamâiet”…Minunate sunt lucrarile Domnului în ograda lumii pe care o iubeste atât de mult încât L-a trimis chiar pe Fiul Sau aici, la noi, cu parinteasca chemare catre noi: “VENITI ACASA, la cerurile vesniciei unde va astept pe toti cei care va siliti sa va întoarceti în PATRIA CEREASCA.

Veniti de luati Lumina!

Minutele dinaintea miezului de noapte al Sfintelor Pasti sunt încarcate de solemnitatea apasatoare a asteptarii clipei Învierii Domnului când, în întunericul deplin al Bisericii, se aude chemarea Preotului iesit în fata Usilor Împaratesti: “Veniti de luati Lumina!” si atunci toata suflarea se aprinde în dumnezeiasca Lumina a biruintei asupra mortii pacatelor lumii, câstigata de Iisus Hristos, Dumnezeu Rastignit si Înviat a treia zi. Apogeul Postului Mare se simte ca un cutremur interior de magnitudine maxima, dar nu ca unul distructiv, ci dimpotriva, ca o vibranta unduire spre înalturile ceresti spre care nazuieste fiinta noastra nevazuta. Iar dupa ce fiecare bun crestin aprinde faclia din mâna si flacara din suflet, privirile stralucesc de bucurie, iar cuvintele vin în graba sa întregeasca privelistea: “Hristos a înviat! Adevarat a înviat!”, repetat si cântat de miile, milioanele de glasuri, ca o coplesitoare reverberatie a minunii petrecute cu 12 ore mai devreme la Ierusalim, la Mormântul Domnului.

Lumina Sfânta de la Ierusalim

Înca din al doilea secol crestin este mentionata minunea Sfintei Lumini de la Ierusalim, de catre Eusebiu din Cezareea în a sa Istorie Bisericeasca, unde relateaza ca Narcis, episcop al Ierusalimului în sec. II, din lipsa de ulei, a turnat apa în candele, apoi s-a rugat Domnului sa le aprinda. Iubirea si grija parinteasca a Lui Dumnezeu a adus Lumina cereasca peste candele, care au ars toata perioada Pastilor. De atunci, an de an, Sfânta Lumina vine pe piatra Sfântului Mormânt în fiecare sâmbata dinaintea Învierii Domnului, vestind lumii prezenta vie a Lui Hristos în lume, în pofida nefericitelor împotriviri ateiste, antihriste si seculare. În anii nostrii continuitatea minunii aduce anual mii de pelerini din toata lumea în tara Sfânta, care dupa ce au fost martorii cutremurati ai pogorârii Sfintei Lumini în Biserica Învierii, devin apoi mesagerii Lui Hristos, ducând cu ei în tarile lor chemarea la credinta, nadejde si iubire de Dumnezeu, de aproapele si de vrajmasi, conditiile esentiale ale mântuirii.

“Desi este aprinsa,

lumânarea nu te arde”…

Aceasta este strania realitate consemnata înca din anul 936 de juristul arab Ahmed ibn al-Kasa, prezent atunci la Ierusalim, fenomen inexplicabil, dar absolut real, observat anual de miile de pelerini, uimiti de flacaruile ce sunt apropiate de fata si de ochi fara sa arda, ci doar sa mângâie mirarea bucuroasa a celor care simt direct semnul ceresc revarsat peste credinciosi de Marele, Bunul si Atotputernicul Dumnezeu Care ne îndeamna sa continuam urcusul duhovnicesc spre izvoarele Luminii Sale necreate. Oare unde se gasesc aceste minunate izvoare ceresti, exista ele cu adevarat?…Cititi cu atentie destainuirile facute chiar de Dumnezeu Tatal sarmanului si greu încercatului Iov, pe care Domnul îl întreaba: “Ai cugetat oare la întinderea pamântului? Spune, stii toate acestea? Care drum duce la palatul luminii si care este locul întunericului, ca sa stii sa-l calauzesti în cuprinsul lui si sa poti sa nimeresti potecile care duc la el acasa?” (Iov 38, 18-20) Multi au cautat “drumul care duce la palatul luminii” ca sa afle sursa stralucirilor interioare revarsate din înalturi peste sufletele “cautatorilor de aur ceresc”. Dintre acestia, îl aflam pe Sfântul Grigorie Palama, autorul acelui minunat buchet de scrieri filocalice din secolul XIV-lea ce au alcatuit teologia energiilor divine necreate si a luminii dumnezeiesti, scrieri traduse si publicate de Parintele Dumitru Staniloae în volumul 7 al Filocaliilor, darul de mare pret ce se cuvine cercetat în profunzime pentru aflarea drumului spre “palatul luminii”, pentru ca, nu toti cei prezenti de Pasti în Biserica Învierii vad Sfânta Lumina.

Cine poate vedea Sfânta Lumina?…

Iata ce aflam de la Prea Sfintitul Parinte Vincentiu Ploiesteanu, Episcop Vicar Patriarhal, Superiorul Asezamintelor Românesti de la Locurile Sfinte între 1990-1944: “Desigur, auzisem si eu de Sfânta Lumina si în primul an de sedere la Ierusalim, m-am dus nerabdator sa o vad. Ei bine, nu am vazut-o! Am fost foarte dezamagit. Majoritatea celor cu care vorbeam o vazusera! Am reflectat mult la acest episod si mi-am dat seama ca nu fusesem îndeajuns de pregatit sa o vad. Apoi, în urmatorii ani, am vazut-o. A fost o mare învatatura pentru mine: aceea ca se cuvine sa fii demn de a primi un miracol! Nu este vorba de un spectacol la care poti sa te înfatisezi oricum! Se cuvine sa fii pregatit deopotriva spiritual si trupeste!” Fireste ca aceste cerinte obligatorii pentru a vedea Sfânta Lumina, ar trebui sa fie îndeplinite la sfârsitul celor 49 de zile ale Postului Mare.

Cum se coboara Sfânta Lumina

Licaririle celeste vin ca o boare de scântei galben albastrui, mai întâi pe lespedea Sfântului Mormânt al Domnului, dupa rugaciunile de invocare rostite de Patriarhul Ortodox al Ierusalimului, în fiecare Sâmbata dinaintea Învierii Fiului Lui Dumnezeu. Patriarhul Diodorus I a sluijit vreme de 19 ani, între 1981-2000, iar relatarea sa din 1998 ne îngaduie o perceptie mai precisa a revarsarii Darului Dumnezeiesc peste creatia Sa: “Îmi gasesc cu greu drumul prin întuneric spre camera interioara, unde îngenunchez. Ma rog. Câteodata astept câteva minute, dar de obicei minunea se întâmpla imediat dupa ce termin de spus rugaciunile. Din mijlocul pietrei pe care a fost culcat Iisus Hristos se revarsa o lumina indefinita, de obicei de culoare albastrie, dar culoarea se poate schimba în multe nuante. Oricât as încerca, ea nu poate fi descrisa în cuvinte omenesti. Lumina rasare din piatra ca si ceata care se ridica deasupra unui lac. Pare a fi acoperita de un nor, dar de fapt este lumina. Se comporta diferit în fiecare an. Uneori acopera piatra, alteori lumineaza tot Mormântul, astfel încât oamenii din afara vad tot Mormântul plin de lumina. Lumina nu arde! Niciodata nu mi-am ars barba în toti cei 16 ani de când sunt Patriarh al Ierusalimului si am primit Lumina Sfânta! Are o alta consistenta, diferita de flacara lumânarii. Minunea ma copleseste în fiecare an. Adeseori sunt icoane care plâng atunci când cerul vrea sa arate ca ne este aproape. Avem atâtia sfinti pe care Dumnezeu i-a înzestrat cu multe daruri duhovnicesti. Dar nici una dintre minunile acestea nu este atât de patrunzatoare ca Sfânt Lumina. E ca o Taina. Face Învierea Lui Hristos atât de prezenta, atât de aproape de noi.”

Gândul si sufletul însetat de Dumnezeu ne poarta si la Lumina Taborului, când cei trei apostoli chemati acolo de Hristos, Petru, Ioan si Iacob, au fost orbiti de Dumnezeiasca Lumina si au cazut cu fata la pamânt, apasati de coplesitoarea stralucire. Fie ca Bunul Dumnezeu, în marea Lui Iubire de oameni, sa scânteieze în inimile noastre bucuria prezentei Sale Treimice, Careia sa Îi multumim cu adânca si profunda recunostinta pentru grija ce ne-o poarta si bunatatea cu care ne înconjoara si ne conduce spre Împaratia Lui.

Hristos a înviat! si lumea a salvat!

Alexandru Mihail NITA