Cumpărarea unui ziar
Astăzi sunt un analist financiar de la un celebru fond de investiţii. Vreau să cumpăr acţiuni în presă. Locală. Dar mai întâi vreau să le desluşesc afacerea. În mod firesc prefer ca ZIARUL să mi se ofere gratuit la o cafea. Prima.
La cafeneaua mea preferată, unde îmi beau zilnic cafeaua la ora 8. În oraşul meu natal, Târgu Mureş, din care am plecat de multă vreme. Niciodată nu mi-a trecut prin minte din ce trăieşte un ZIAR. Totuşi, astăzi îmi propun să mă gândesc şi să desluşesc taina afacerilor din presă. M-am hotărât. ZI de ZI arată absolut genial. Din punctul de vedere al băutorului de cafea de la cea mai apropiată cafenea. Vreau să cumpăr acţiuni la acest ZIAR. Mă uit la caseta de redacţie. Firma care îl editează este un SRL. Cu sediul în Cluj-Napoca. Oare, vor accepta oferta? Încep să analizez. Afacerea. Adică, să mă gândesc. Din ce trăiesc? Cred că din vânzarea ziarului. Totuşi, ZI de Zi costă la chioşc numai 8.000 de lei. Din care societatea care difuzează ZIARUL are un comision de cel puţin 25%. În ţările occidentale, care fac parte din Uniunea Europeană, un ziar local depăşeşte un euro pe exemplar. Mă interesez de preţul cu care tipografia – tipăreşte un ZIAR şi mă uimeşte faptul că acesta este mai mare decât cel cu care ZIARUL este la vânzare. ai nu este decât o parte din costul de execuţie al unui ZIAR. În caseta de redacţie figurează o mulţime de oameni. Care sunt plătiţi pentru munca pe care o prestează. Totuşi, de unde au bani? Răsfoiesc mai atent ZIARUL. Mi-a scăpat ceva. Foarte important. Publicitatea. Mica şi marea publicitate. Acum mă luminez. Îmi creşte inima când văd reclame de la Bucureşti. La telefonie mobilă, la diferite mărci de maşini, la asigurări, la bănci etc. De la centru. De la marile agenţii de publicitate din Bucureşti. Mare lucru. Acum, încep să gândesc altfel. De fapt, un ZIAR local din România trăieşte din publicitate şi nu din vânzări. Trebuie să verific acum dacă toate ZIARELE din provincie au publicitate de la Bucureşti. După ce verific, mă luminez. Puţine din ZIAR-ele locale din România au publicitate de la Bucureşti. Vorbesc cu administratorul firmei. El se laudă că în Ungaria toată presa locală a fost cumpărată de mari fonduri internaţionale de investiţii şi de mari trusturi internaţionale de presă. Îmi creşte inima. Simt că pot face o investiţie bună pentru fondul de investiţii la care muncesc. În sfârşit am înţeles afacerea. Putem chiar să ne permitem să pierdem în investiţia asta. ai să câştigăm cu ajutorul ei în alte investiţii mult mai importante din zonă. Încântat propun conducerii de la centru efectuarea unei negocieri. Ei, la argumentele mele acceptă şi transmit ZIARULUI o ofertă de cumpărare foarte generoasă. De ordinul unor milioane de dolari. Dar, surpriză. Proprietarii trustului de presă locală refuză să vândă. Din cauza că unul din membrii fondului face parte din PSD. Adică, partidul de guvernământ. Opoziţia nu poate decât să fie de acord şi să subscrie la decizia proprietarilor trustului de presă. Aşa s-a menţinut presa liberă. În Mureş. Prin sacrificiu. Prin luptă. ai nu prin comoditate. Era foarte uşor să fi fost şi noi supuşi. Dar, am refuzat. Încă o dată. ai vă promitem că vom rămâne în continuare tot aşa. Atenţi, independenţi, neutri, răi şi acizi la adresa puterii. De ce? Pentru că voi, cititorii noştri sunteţi mult mai importanţi.
Rareş MUREŞAN



