Destinul vikingilor implinit de bunastarea Norvegiei mileniului III

Nordvegr, Harald cel Blond, Haakon cel Bun si Sfantul Olav, Christian Frederik, Haakon al VII-lea, cateva din pietrele de temelie ale natiunii norvegiene

Norvegia, Nordvegr, dupa veche denumire a tinutului care se intinde in partea de vest si in cea de nord a Peninsulei Scandinave, si care insemna “Drumul Nordului”, este astazi una din tarile date ca exemplu in privinta standardului de viata, unul din cele mai ridicate din lume. Dar Norvegia nu este doar o tara cu un nivel de viata foarte bun, este si un tinut cu o geografie spectaculoasa, cu o contributie remarcabila la mostenirea culturala universala, cu o mitologie fabuloasa si cu istorie demna sa fie cunoscuta si inteleasa mai bine. În acest sens, in cele ce urmeaza ne propunem sa prezentam pe scurt cateva din momentele esentiale care au marcat destinul acestei natiuni.

Vikingii lui Harald cel Blond

Pana in secolul al IX-lea d.Chr., teritoriul actual al Norvegiei, unde de altfel au fost gasite urme ale prezentei umane inca de acum 12 mii de ani, era impartit in mici regate, unificate pentru prima data intr-unul singur in anul 872 de catre Harald cel Blond, care a devenit primul rege norvegian. Din acest moment incepe pentru Norvegia o perioada de puternica expansiune si dezvoltare. Epoca vikinga (sec. IX – XI d.Chr.) se remarca prin cuceriri masive de noi teritorii, Islanda, Insulele Feroe, Groenlanda, Irlanda, parti din Marea Britanie, unde vikingii au infiintat orase care s-au pastrat pana in zilele noastre, cum ar fi Limerick, Dublin sau Cork. Unul din momentele esentiale ale istoriei Norvegiei este trecerea la crestinism, in secolul al IX-lea, primul rege crestin fiind Haakon cel Bun. Crestinarea a fost realizata de Sfantul Olav.

Noaptea de 400 de ani

În secolul al XIV-lea, aproape jumatate din populatia Norvegiei a cazut victima unui flagel cumplit – Marea Ciuma, fapt care a determinat o slabire vizibila a resurselor economice si sociale ale tarii. Drept urmare, Norvegia accepta sa fie semnatara a Uniunii de la Kalmar, prin care norvegienii, alaturi de suedezi si danezi, devin supusii Reginei Margrethe I a Danemarcei. Astfel, Norvegia devine vasala Danemarcei, vreme de 434 de ani, pana in 1814. Aceasta perioada, unii istorici o considera ca fiind “Noaptea de 400 de ani”, pentru ca in tot acest timp puterea administrativa, bisericeasca, dar si viata intelectuala era la Copenhaga, in Danemarca. Treptat, Norvegia pierde contactul cu viata economica si culturala europeana, dar si insemnate teritorii, ca urmare a razboaielor danezo-norvegiene cu suedezii, care au renuntat la Uniunea cu Danemarca inca din secolul al XVI-lea. Ca urmare a atacurilor din partea englezilor, regatul danez a fost nevoit sa se alieze cu Napoleon Bonaparte, dar dupa infrangerea Frantei napoleoniene, fiind in tabara perdantilor, Norvegia cunoaste o perioada de foamete si saracie. În aceste conditii complexe, Norvegia trece sub stapanire suedeza. Norvegia e nevoita sa renunte la provinciile sale din Islanda, Insulele Feroe si Groenlanda in favoarea Danemarcei, dar profita de momentul istoric pentru a-si declara independenta si pentru a adopta o Constitutie proprie, bazata pe modelul filosofico-istoric nord-american si francez.

La 17 mai 1814, Christian Frederik este proclamat rege, zi istorica celebrata de atunci pana azi drept sarbatoarea nationala a Norvegiei. Toate aceste evenimente din preajma anului 1814 au fost cauzele unui razboi intre Norvegia si Suedia, avand in vedere ca suedezii promisesera teritoriul norvegian ca recompensa pentru victoria in razboaiele napoleoniene. Fortele militare ale Suediei insa erau vlaguite, iar Norvegia a reusit, printr-un compromis politico-diplomatic, sa intre intr-o Uniune personala cu Suedia, care a functionat pana in anul 1905. Norvergia si-a pastrat constitutia si independenta propriilor institutii, mai putin dreptul a avea o politica externa proprie.

Regele danez Carl

a devenit Haakon al VII-lea

Primul ministru norvegian din perioada 1905-1907 a avut un rol esential in separarea pe cale pasnica dintre Norvegia si Suedia, in 7 iunie 1905, iar prin organizarea unui referendum, poporul norvegian a optat pentru monarhie, ca forma de guvernamant. Regele danez Carl a devenit astfel Haakon al VII-lea, dupa numele regilor din timpul Norvegiei independente din Evul Mediu.

În timpul primului razboi mondial, Norvegia a ramas neutra, politica pe care a adoptat-o si in cea de-a doua conflagratie modiala, pana in momentul in care Hitler a invadat regatul norvegian, in aprilie 1940. Desi a fost luata prin surprindere, Norvegia a rezistat doua luni, mai mult decat orice alta tara in afara de Uniunea Sovietica. În timpul celor cinci ani de ocupatie nazista, Norvegia a reusit sa-si formeze o miscare de rezistenta, care a luptat impotriva nazistilor, atat prin rezistenta armata, cat si prin forta civila. Dupa razboi, Norvegia a devenita membra NATO, in 1949, si un important aliat al Statelor Unite.

În ciuda evenimentelor dificile pe care a trebuit sa le traverseze de-a lungul istoriei, Norvegia a devenit in scurt timp una din cele mai bogate natiuni, in parte datorita importantelor rezerve de petrol si de gaze naturale descoperite in Marea Nordului, dar mai ales multumita poporului norvegian, care a stiut sa-si gestioneze bine resursele si sa construiasca o societate a bunastarii tuturor.

Cristian MOLDOVAN

Vikingii lui Leif Erikson – descoperitorii Lumii Noi

Printre vikingii exploratori de noi teritorii a ramas in mentalul colectiv universal figura lui Leif Erikson, cel care, se pare, ca a descoperit America de Nord inainte cu 500 de ani de Cristofor Columb. Fiul lui Erik cel Rosu, cel care a pus bazele unei asezari in Groenlanda, ca urmare a faptului ca fusese exilat din Islanda, Leif Erikson, este eroul multor saga, destul de diferite intre ele pentru a putea sti cu siguranta cum s-au petrecut lucrurile. Potrivit unora dintre aceste povestiri, Leif Erikson a ajuns in Norvegia in jurul anului 1.000, cand a fost convertit la crestinism de regele Olav I. Acesta l-a trimis inapoi in Groenlanda pentru a propavadui religia cea noua. Una dintre povestiri, il arata pe Leif Erikson in drum catre destinatia sa, dar ratacindu-se, ajunge intr-un loc numit Vinland, ?aramul vinului, denumit astfel datorita viilor bogate care cresteau acolo si fertilitatii pamantului. O alta saga, povesteste cum Leif Erikson aude de la un negustor islandez despre acest taram si porneste in cautarea sa. Locatia exacta unde a ajuns Erikson nu se cunoaste, doar faptul ca este vorba de coasta de est a Americii de Nord. În 1963, au fost gasite ruinele unei asezari vikinge in L’Anse aux Meadows, in Newfoundland, si care corespunde descrierilor lui Leif Erikson…

Perioada Vikinga

Termenul viking (vikingr in limba veche a Nordului – Old Norse -) inseamna cel care vine dinspre fiorduri, si desemneaza populatia care locuia in Peninsula Scandinava, care a colonizat numeroase teritorii din nordul Europei, ajungand insa inclusiv la Constantinopol si in Rusia pravoslavnica, dar si in Lumea Noua, in America de Nord. Perioada de expansiune a vikingilor, cunoscuti ca buni negustori, razboinici destoinici si desavarsiti navigatori, a avut loc intre secolele VIII si XI, iar istoria scandinava o denumeste Perioada Vikinga, o epoca in care, nu doar teritoriile care formeaza astazi Norvegia, Danemarca si Suedia, erau populate de acestia, ci si teritorii aflate sub influenta nord germanica. Descendenti ai vikingilor au stapanit teritorii inclusiv din nordul Frantei sau din Marea Britanie de azi. Navigatorii vikingi au descoperit, potrivit unor surse, intamplator, conform altora, ca urmare a cautarilor, noi teritorii, insulele Shetland si Orkney, Groenlanda, Insulele Feroe, stabilind in jurul anului 1.000 d.Hr. o asezare populata pentru scurta vreme in America de Nord. Vikingii s-au stabilit inclusiv in zone din Europa de Est, aflatate sub dominatie slava, dar slavii au avut in cele din urma castig de cauza. Exista dovezi arheologice potrivit carora vikingii au ajuns in Africa de Nord, in Ierusalim, in Orientul Mijlociu, si la Bagdad, dar nu au reusit sa puna bazele unor asezari vikinge, datorita puternicei influente a Islamului. Cat a durat Perioada Vikinga nu putem vorbi de “popoare” de sine statatoare, mai ales ca populatia Peninsulei Scandinave se caracteriza prin mari similitudini de ordin cultural si de limba. De abia dupa sfarsitul acestei epoci, care coincide cu invadarea Angliei de catre Wilhelm Cuceritorul in 1066 si cu crestinarea nordului Europei, se poate vorbi de popoare distincte, cu identitati nationale propriii.

Christian Frederik

ales rege al Norvegiei

17 Mai 1814 este momentul care marcheaza inceputul epocii Norvegiei moderne independente, chiar daca vor mai trece aproape o suta de ani pana la implinirea acestui vis. În ciuda contextului international nefavorabil, dar in conditiile unor miscari ideologice, culturale si politice interne, care au militat pentru dreptul poporului norvegian la a-si decide propriul destin, pentru dreptul la proprietate si pentru egalitate, Norvegia a reusit sa adopte Constitutia, la Eidsvoll, pe data de 17 mai 1814, cand regele Christian Frederik este ales in unanimitate rege al Norvegiei. Premisele pentru aceasta schimbare radicala in istoria norvegiana au fost pregatite si de dezvoltarea national romantismului, curent cultural care promoveaza definirea unei identitati nationale distincte, si care are mijloace de expresie literare (prin scrierile lui Henrik Wergeland, Henrik Ibsen, Bjørnstjerne Bjørnson), plastice (Hans Gude, Adolph Tidemand), muzicale (Edvard Grieg) si lingvistice. Momentul de rezonanta istorica, Ziua Constitutiei, este esential si in istoria limbii norvegiene, pentru ca deschide un amplu proces care va duce la aparitia limbii oficiale, de astazi, cu cele doua variante ale sale – bokmål si neonorvegiana.