Locul unde timpul mai are rabdare

Duminica dimineata. Soarele e de o palma pe cer cand pornim la drum. Trecem pe la o benzinarie, facem plinul, cumparam si o rovignieta – nu am mai iesit din oras cu masina, asa ca pentru a evita plata unei amenzi usturatoare, aruncam niste bani pe geam. Oare cand se vor repara drumurile din banii dati pe etichete? Circulatia e anemica la orele diminetii, desi vremea se anunta a fi excelenta pentru acest sfarsit de iunie.

Drumul e asa cum il stim

Pe alocuri peticit, pe alocuri cu niste gropi ce apar ca din senin si minune: sunt si portiuni de drum impecabile, aproape europene! Lasam orasul in urma noastra si admiram cu un ochi peisajul, cu altul fiind atenti la drumul cu surprize, ce serpuieste urcand dealul ce duce spre comuna Raciu. Indicatoarele arata din loc in loc, la ce distanta suntem de Apahida. Trecem prin sau pe langa localitati ce ar merita fiecare in parte sa fie vizitate, dar suntem grabiti sa ajungem la destinatia excursiei de azi: Sanmartinu de Campie. Turme de vaci la pascut. Ciobanul rezemat de bata priveste undeva departe, cainii stau tolaniti la soare. Ceva mai incolo cate un cal legat de capastru de un tarus, paste iarba. Un tanar armasar sta gata de salt si ne urmareste fara sa-i pese de armata de muste ce-si cauta de lucru pe fata lui frumos conturata.

Manastirea Sanmartin,

loc de pelerinaj pentru credinciosi

Suntem pe teritoriul comunei Raciu. La 32 de km vest de Reghin si 33 de km nord de Targu-Mures, pe malul raului Comlod, se afla Raciu, comuna atestata documentar din 1305. Ca populatie comuna avea 3752 locuitori inregistrati la recensamantul din 2002, dintre care 3343 romani, 119 maghiari si 290 tigani. Satele apartinatoare comunei sunt: Caciulata, Coasta Mare, Hagau, Lenis, Nima Raciului, Parau Crucii, Ulies, Valea Uliesuluii si destinatia noastra: Sanmartinu de Campie.

Ajungem la drumul presarat cu pietricele ce duce sus la Manastirea Sanmartin. Manastirea se afla sus pe o colina, intr-un peisaj admirabil. Cladirea cea noua e ca o pata alba pe verdele inchis al padurii ce imprejmuieste colina. Trecem pe sub o poarta sculptata de lemn, pe care sta scris 1986, anul in care a fost inaltata poarta ce duce spre manastirea de calugari, cu un vietuitor, reinfiintata in 1992, cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”, ce se sarbatoreste pe 15 august, zi de mare pelerinaj ce aduna credinciosi din toata Campia Transilvaniei; la fel cum biserica “Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil” aduna credinciosii in Raciu, pe 8 noiembrie in fiecare an.

Cateva masini parcate prin zona ne anunta ca la slujba de Sf. Petru si Pavel au venit credinciosi si din alte zone ale tarii.

Trecem pe langa mica biserica de lemn, cea veche, databila din secolul al XVII-lea, cu toaca pe peretele exterior. Nu putem vedea ce se afla inauntru decat pe un gemulet, bisericuta fiind inchisa. Pe langa bisericuta, asa cum se obisnuia de pe timpuri, sunt cateva morminte si pietre funerare. Singurul mormant vechi, cu piatra funerara pusa la locul ei este datata din anii 30 ai secolului trecut. De pe piatra funerara putem citi: Manoila Vasile (1862-1933) si Manolia Anica (1878-1923). Si pentru ca unii se grabesc sa-si asigure locul de veci inca din timpul vietii, ca sa fie siguri ca vor avea un mormant ce concureza cu o garsoniera, ca un monument de beton, stau trei-patru morminte pe care sta scris numele viitorilor locatari, care pe moment, ne multumesc de intrebare, sunt bine mersi, la oras desigur.

Clopot

si donatii

Ceva mai incolo se afla un clopot de bronz, pe care sta scris: “turnat in anul 2002 prin grija parintelui staret Teodul Libeg Staretia si Arhondiaricul si a intregului sobor care au ridicat biserica Noua intre anii 1992 -2002, la Targu-Mures, de inginerul Nicusan D.”

Pe langa clopot se afla un fel de sura, o constructie de lemn pe care cineva a pictat cu vopsea alba ce arata locul spre donatii pentru sfanta Biserica, dar de atunci locatia a fost schimbata probabil, pentru ca acum cutia de metal cu o nisa pe ea, prinsa pe trunchiul unui brad inalt, martor la toate evenimentele de la manastire, se afla in afara directiei aratate de sageata de vopsea.

“Slujba a inceput dar va mai tine mult,” spune Luminita, care a venit cu fiicele ei Anca si Mihaela, de la Targu-Mures ca sa participe la sfanta liturghie. “Am fost si anul trecut, mi-a placut slujba, de aceea am venit din nou”-declara ea sufland greu dupa ce a urcat dealul, venind dinspre sat pe o scurtatura.

“Nu sunt prea multi acum, dar sa veniti de Santa Maria, sa vedeti ce de lume se aduna atunci!” ne spune un credincios ce se afla mai aproape de intrare, dar vocea lui groasa de fumator i-a deranjat pe enoriasi, facandu-i ca sa se intoarca, asa ca am iesit.

In vizita prin satul

dotat cu Digi TV

Am trecut pe langa ruinele unei scoli vechi in care au invatat generatii intregi de copii, care azi se afla in functii bune, cel putin unii dintre ei, la oras. Pe jumatate demolata, ruina scolii asteapta vremuri mai bune. Primarul Vasu, reales la recentele alegeri locale este laudat de localnici. “A introdus apa in Raciu, in Ilies si Coasta Mare, a puns la punct scolile, caminul cultural, si dupa cum se aude are gata proiectul de executie pentru canalizarea localitatilor Raciu si Sanmartin. Ajuta la toate, ca-i primar de 12 ani”, ne spune amabila noastra gazda, Ana Gorea din Sanmartin.

Nascuta in 1935, Ana a lucrat la CAP, facea de mancare tractoristilor si le ducea pe camp… asa are acum o pensie de 4 milioane vechi. O gospodarie frumoasa, cu case si curti pe sectoare ca la tara. Stam de povesti sub umbra viei ce ar trebui curatita, dar nu prea se descurca singura, desi munceste de dimineata pana seara. Asa e obisnuita. “35 de ani am facut de mancare la tractoristi, pe coseni, ne aducea de la baza, de la Raciu, aici faceam de mancare si umblam pe hotare!”, spune ea parca vazand cu ochii mintii vremurile de mult apuse. Dar acum o dor genunchii. Femeie simpatica, ne pune in tema urgent cu tot ce trebuie stiut despre Sanmartin. Satul are vreo 300 de familii, unii-s batrani, stau pe acasa, nu prea au ce lucra nici cei mai in putere in sat pentru ca patronul care are sura aia de acolo de langa manastire, ati vazt-o?- are tractoare, are de toate si lucreaza cu oamenii lui. Sunt vreo 4 baruri, cu magazine cu tot, de acolo cumparam si noi pita, ca nu mai facem painea in casa decat de sarbatori. Mai sunt de astia ce pleaca la cules capsuni, in Germania, cum ii Mircea, un baiat care a trebuit sa ceara bani imprumut ca sa aiba cu ce veni acasa! Rade. “Nu ne plangem, avem Digi TV, telefon, o sa faca si asfaltul…” a mai adaugat ea si ne a lansat invitatia de a reveni in august, de Hramul Manastirii. Atunci vor veni si copiii de la oras, Claudia si Mugur…

Erika MARGINEAN