Bicapa va recicla cauciuc
De la scindarea fostului combinat chimic, SC Bicapa a avut un traseu descendent. Activitatea precară a societății s-a datorat în mare parte echipei de conducere, care a văzut Bicapa ca pe o rampă de lansare a propriilor interese. Nici nu e de mirare faptul că din 1991 nu s-a auzit nimic pozitiv despre această societate. În tot acest timp datoriile au crescut, numărul disponibilizaților la fel. Cei de la conducerea Bicapa sunt de părere că perioada postdecembristră a adus printre altele și schimbarea cerințelor pieței, dar și norme mai severe legate de poluarea mediului,acestea determinând căderea societății.
„După ’90 cerințele pieței s-au schimbat. A scăzut producția de bicromat (acesta fiind utilizat în tăbăcării). De asemenea, nu se mai cereau sărurile de bariu și nici cele de plumb sau oxid de zinc. Au fost schimbate cu alte substanțe, sau s-a preferat importul. Astfel, producția unor substanțe a devenit nerentabilă și am fi lucrat sub pragul de rentabilitate. În plus, au intervenit și problemele de mediu. Spre exemplu, instalația pentru producția de freon a fost oprită, încă din ’73, când am aderat la protocolul de la Montreal”, a declarat Grigore Suciu, directorul tehnic la SC Bicapa.
Lâncezire fără explicații
Deși marea majoritate a profilurilor de bază și-au pierdut rentabilitatea, Bicapa nu s-a reprofilat. Se pare că, echipa de directori a suferit de o lipsă cronică de inițiativă. „S-ar fi putut face ceva pentru reprofilare, dar nu am avut fonduri necesare. Am primit ceva sume de la APAPS, dar au fost insuficiente”, a spus directorul tehnic. Investitorii au lipsit cu desăvârșire în toți acești ani și fabrica și-a păstrat doar câteva profiluri care mai aveau rentabilitate. Astfel că, Bicapa mai produce la ora actuală doar fungicide pe bază de sulf, prestări servicii pentru Carbid Fox și epurarea apelor reziduale provenite de la acesta. Numărul muncitorilor s-a redus la doar 200 de oameni.
Noi orizonturi criogenate
În octombrie 2003 pachetul majoritar (97%) a SC Bicapa este cumpărat de Ioan Iosif , acesta fiind și directorul de la Remat Mediaș. Noul și unicul administrator al societății promite să readucă Bicapa pe linia de plutire. Se pare că, noul profil al societății va fi criogenarea cauciucului, urmând ca până la sfârșitul acestui an să se deschidă și o fabrică de cărămidă. “Pentru primul proiect, criogenizarea cauciucului, investiția se ridică la 10 milioane de euro. Preconizăm ca până la sfârșitul anului să începem activitatea în acest sens. Noua unitate va fi ridicată pe vechea platformă de freon, care va fi demolată. Producția va fi destinată preponderent exportului, piața internă având o pondere mai mică. Nu cred că vom avea probleme cu autorizațiile de mediu, deoarece tehnologia pe care se bazează criogenizarea nu reprezintă un factor poluant”, a declarat directorul tehnic al societății.
La fabrica de cărămidă, investiția va ajunge la aproximativ trei milioane de euro, și, teoretic, începerea activității ar trebui să înceapă tot spre sfârșitul anului. Alte proiecte cuprind modernizarea centralei electrice de termoficare, care acum este într-o stare deplorabilă și deschiderea unei fabrici de siliciu. Se estimează că, până la sfârșitul acestui an vor fi angajate încă 200 de persoane, pentru ca în 2005 numărul muncitorilor să se dubleze.
De la teorie la practică…
Din păcate, aceste planuri sunt, deocamdată, pur teoretice. Sigură este doar ștergerea datoriilor societății. Săptămâna trecută s-au finalizat cu succes negocierile de la București, astfel că societatea nu mai are datorii. O mare parte din acestea (pe energie electrică și gaz) au fost convertite în acțiuni și urmează să fie răscumpărate. După ștergerea lor ar trebui să înceapă și lucrările pentru deschiderea celor două noi unități ale societății.
Rămâne, deci, ca în următoarele luni să vedem dacă proiectele vor fi valorificate și Bicapa va porni pe un traseu ascendent, sau dacă echipa de directori se va dovedi la fel de nepricepută.
“În urma unor îndelungate negocieri cu cei de la Banca Comercială, am ajuns la o înțelegere, astfel că datoriile Bicapa au fost șterse. În patru săptămâni ar trebui să înceapă și lucrările. Dacă totul decurge conform planului, investiția de 10 milioane ar trebui să se amortizeze în maxim cinci ani.”
(Georg Türk, asociatul lui Ioan Iosif)
Se estimează că, fabrica de criogenizare a cauciucului să producă 12 mii de tone de produs finit pe an, în urma prelucrării a 25-30 de mii de tone de cauciuc pe an. Tehnica abordată aici, criogenizarea, este unică în România, iar cerințele pieței sunt ridicate.



