Prostia Secolului
Polițiștii au acționat exact ca “după manual” și nimic nu le-a pus probleme. Asta și pentru că jaful a fost unul tipic, presărat cu tâmpenie și garnisit cu tembelism. Orice jaf de mai mari sau mai mici proporții presupune patru etape: Organizarea, Efectuarea, Pierderea urmei și Valorificarea prăzii. Pentru a scăpa neprins sau măcar pentru a amâna prinderea cu câteva luni sau ani e necesar ca fiecare etapă să fie elaborată inteligent, să se încerece eliminarea oricăror greșeli și să se pună în calcul potențiale elemente neprevăzute.
Așa cum în orice profesie există proști și deștepți sau persoane mai bine sau mai prost pregătite, și în tagma hoților există profesioniști și amatori, proști și inteligenți. În cazul Jafului Secolului toți au fost proști și amatori. Era de ajuns să vizionezi patru filme artistice despre jafuri ori să citești trei cărți polițiste și să le adaptezi la specificul local, ca să nu faci atâtea cretinisme ca Nica și complicii lui.
Revenind la cele patru etape ale unui furt, se observă lesne că cel puțin ultima etapă (Valorificarea prăzii) a lipsit în totalitate din plan, asta dacă a existat un plan. Restul de trei etape nu au presupus multă inteligență sau au fost făcute de mântuială. Prima etapă, Organizarea, s-a limitat la urmăritul mașinii blindate de către complici și trimiterea din mașină a celuilalt însoțitor al transportului de valori. Lucru pe care putea să îl facă unul cu patru clase, puțin șmecher. Spre deosebire de intrarea într-o bancă sau furtul dintr-un muzeu cu zeci de alarme, Jaful Secolului e ca o zambilă pe lângă un stejar. Etapa a doua (Efectuarea) a fost tot demnă de “școala primară a hoției”, adică trecerea banilor dintr-o mașină în alta.
Probleme de râsul curcilor au apărut la a treia etapă, Pierderea urmei, unde gafe după gafe i-au dus pe fraieri în mâna polițiștilor. A fura 100 de miliarde de lei și a te ascunde în Colentina și, apoi, în Snagov, când știi că o țară întreagă va fi pe urmele tale, asta e o prostie fără limite.
Apoi, a vorbi cu rudele și complicii de pe telefonul mobil, a achiziționa 18 sacoșe dintr-un singur loc și a-ți cumpăra o casă în Snagov (pesemne, tâmpitul de Nica ar fi vrut să se și mute acolo!), dar și multe altele, întăresc tabloul amatorismului. Nici vorbă de fugă rapidă din țară, pașapoarte false, operații estetice și alte chestiuni obligatorii pentru un Jaf al Secolului.
A patra etapă, Valorificarea prăzii, a fost, așa cum am spus mai sus, inexistentă. Mai precis, dacă hoții ar fi luat în calcul mai serios etapa asta, nici nu s-ar mai fi apucat de jaf. Ce să faci în România cu mii de bancnote la care li se cunoștea seria. Poate că banii ar fi putut fi “spălați” de către lumea interlopă, dar, odată intrați în contact cu alți șmecheri, viața hoților nu ar mai fi fost în siguranță. Rezultă că în țară ei nu ar prea fi avut ce face cu banii. Rămași în România ar fi fost prinși foarte ușor (ceea ce s-a și întâmplat). Dacă ar fi mers în străinătate, nu ar fi avut ce face cu leii, care ar fi fost aproape imposibil de convertit în alte valute. Atunci de ce Petre Nica și ai lui au furat banii? Numai din inconștiență și prostie.
Mediatizarea excesivă a acestui caz și atribuirea denumirii de Jaful Secolului unei asemenea acțiuni au fost făcute numai din rațiuni de marketing. Se știe că vara subiectele de presă sunt mai puține, iar pentru ziariști evenimentul a fost un fel de mană cerească. Pentru poliție a fost doar un bun prilej de a-și mai spăla fața plină de bube (vezi vile, corupție, evadări pe geamul dubei etc.) cu un caz care nu a fost atât de dificil de rezolvat cum s-a lăsat să se înțeleagă.
Chiar dacă, valoric, s-a furat mult, nimic nu justifică titulatura de Jaf al Secolului. Poate doar de Prostie a Secolului. Iar dacă pentru prostie și amatorism s-ar da circumstanțe atenuante, Petre Nica și complicii săi ar trebui să scape fără nici o zi de pușcărie.
