Salbaticia capitalismului mioritic
Si atunci, în timpul socialismului-fara-fata-umana, si acum, în capitalismul- feroce-mioritic, se perpetueaza pervers aceleasi practici: lipsa cronica a respectului fata de om, desconsiderarea resurselor umane, asmutirea unor categorii sociale împotriva altora. Pentru clasa noastra politiciaÂnista, demne de interesul lor preferential sunt numai acele categorii de cetateni ori segmente sociale cu potential de clientela politica sau cele care pot exercita presiuni în forma radicala. Lor le sunt oferite bonificatii consistente din bugetul de stat (vezi dezmatul financiar al agentiilor guvernamentale) sau li se rezolva revendicarile, legitime sau nu, atunci când sunt formulate în termeni de santaj absolut. Doua mari crize sociale s-au facut vizibile în ultimele luni: criza medicamentelor, exprimata astfel eufemistic si tocmai încheiata în mod amiabil, si criza profesorilor si a învatamântului, în general, în plin puseu acut acum si care atrage dupa sine acutizarea altor crize.
Sa revenim putin asupra celei dintâi, cea a medicamentelor, pentru ca prea repede a fost încuiat scheletul în dulap.
Refuzul distribuitorilor de a mai livra medicamente farmaciilor si spitalelor a fost prezentat în presa centrala sec, în termeni strict economici. Din acest punct de vedere totul era perfect logic, caci, în acord cu principiile capitalismului, orice afacere urmareste profitul si înlaturarea pierdeÂrilor financiare. Distribuitorii si importatorii de medicamente erau îndreptatiti ca, dupa un an si jumatate de neactualizare a preturilor fata de cursul euro sa solicite si sa obtina aceasta corelare.
Si totusi, înca o data, la ce metoda au recurs ei pentru a-si obtine drepturile? Sistarea livrarii medicamentelor nu este o chestiune neutru economica. Ci este una de viata si de moarte. La propriu, nu la figurat. Pentru mai bine de o luna si jumatate cât au durat negocierile si aflarea solutiilor, acesti competitivi oameni si femei de afaceri, unii dintre ei fosti medici sau farmacisti aflati, la un moment dat, sub juramântul lui Hipocrate, dar convertiti în reprezentanti ai firmelor de medicamente, au refuzat fara scrupule bolnavilor cronici (oare câti sunt în aceasta tara?) accesul la medicamentele care îi tin în viata. I-au condamnat cu premeditare la suferinta. I-nu-man!
Faptul ca nu a murit nimeni din aceasta cauza, cum afirma în treacat, cu cinism, ministrul sanatatii, nu schimba cu nimic culpabilitatea morala a acestui gest. Credeti ca suferinta poate fi cuantificata? Cu siguranta ca farmaciile (aflate si ele între juramântul lui Hipocrate si tentatiile profitului capitalist) s-au mobilizat pe plan local si au încercat sa onoreze o parte din solicitarile disperate.
Si totusi, în urma acestui caz mediatizat discret, elegant, în termeni strict economici si impersonali, ramâne un iz lugubru. S-ar putea sa vi se para exagerat ceea ce am sa spun, s-ar putea ca reprezentantii firmelor de medicamente (altfel persoane foarte onorabile, cu o imagine publica si un statut financiar de patru-cinci stele) sa se scuture oripilati, negând cu vehementa o astfel de interpretare. Din punct de vedere etic, refuzul de a livra medicamente este un gest ultimativ inuman, cu conotatii de instigare la genocid. (Recititi, va rog definitiile acestei notiuni, iar data viitoare luati-va un ragaz de reflectie etica, înainte de a mai recurge la o astfel de modalitate revendicativa). Pentru ca niciun principiu al economiei de piata, oricât de legitim, nu trebuie sa pericliteze dreptul fundamental la viata.
Iar daca semnificatiile grave ale acestei crize au fost camuflate atât de bine în mass media, împiedicând astfel blamul social, în schimb, criza profesorilor se bucura de o adevarata demonizare publica. Ati remarcat cum, de ceva vreme, doua categorii sociale, profesorii si medicii, sunt supuse unui tenace proces de devalorizare si discreditare sociala? Despre aceasta, în numarul viitor.
Sid NEDEEA
