Uncategorized

Viteziștii Mureșului

Este unul dintre sporturile mureșene care se bucură de puțină popularitate, dar acest lucru nu-i știrbește valoarea. Secția de caiac-canoe de la clubul Voința este printre puținele din Transilvania, care au rezistat vremurilor vitrege. Și nu cu orice fel de rezultate.
După ce anul trecut, Ercsei Lehel, plecat la Dinamo de la Voința, a ieșit campion european (se pregătește ca peste patru ani să atace titluri olimpice), vara aceasta clubul a produs o nouă surpriză. În perioada 6-8 august, 3 sportivi au participat la campionatele naționale de caiac-viteză, desfășurate la Pitești, pe lacul de acumulare Bascov. Ei au concurat la patru probe și au reușit să strângă trei medalii: una de aur și două de argint. Campion național la caiac 1, pe distanța de 1.000 de metri, a ieșit Aszalosi Istvan, iar vicecampioni la caiac 2, pe distanța de 500 și 1.000 de metri, au ieșit David Ștefan și Mihaly Matyas. Toți acești sportivi sunt pregătiți de antrenorul Dorel Dima, în cadrul clubului Voința Târgu Mureș. După concurs, sportivii din Tulcea, uimiți de performanța mureșenilor și supărați că le-au fost “furate” medaliile, au refuzat să participe la festivitatea de premiere. Performanța mureșenilor este cu atât mai mare, cu cât la acest concurs au fost cluburi care au concurat cu 15-20 de sportivi și nu au reușit să strângă nici o medalie.

Condițiile…

…în care acești sportivi obțin performanțe nu sunt nici pe departe cele pe care și le-ar dori. Antrenamentele pe perioada iernii nu se pot desfășura în sala de forță a cabanei Voința din cauza frigului care ajunge și la -10 C, astfel că sportivii sunt nevoiți să-și caute săli de culturism, unde pot să-și desfășoare antrenamentele. În plus, bărcile sunt puține și neperformante. O singură barcă este  la un nivel acceptabil, aceasta fiind primită anul trecut printr-o sponsorizare. A fost singura ambarcațiune cu care cei de la Voința s-au putut deplasa la concurs. O barcă nouă costă 7-800 de euro, bani de care clubul nu dispune. Ar mai fi de spus că o simplă padelă costă 300 de euro. Cum barca poate influența cu două sau chiar trei secunde timpul unei curse, la campionatul național, pentru proba de caiac 2, sportivii au fost nevoiți să împrumute una de la clubul Dinamo București, pentru a-și demonstra adevărata valoare.

Bețe-n roate…

…mai “primesc” și de la administratoriii Complexului de Agrement și Sport Mureșul. În fiecare zi de luni, antrenorul trebuie să se certe câteva minute cu taxatoarele de la intrare, pentru a le convinge că sportivii vor să intre în Complex pentru antrenamente și nu pentru distracție. Apoi mai sunt și jandarmi care, în inteligența lor, văzându-i pe sportivi făcându-și alergarea prin complex, încearcă să-i prindă, crezând că sunt golanii care sar gardul. Ciudat este că acești sportivi își țin antrenamentele în fiecare zi, de mai bine de-un an, în același loc, însă cei din Complex încă nu au reușit să-i cunoască. Apoi, pentru că o mare parte din cele 6 ore zilnice de antrenament, în care parcurg 25-30 de km, se desfășoară pe Mureș, sportivii mai au de-a face și cu pescarii. Aceștia se plâng că sportivii le sperie peștele.

Cum se descurcă…

…sportivii de la Voința e greu de spus. La antrenamente sunt nevoiți să se mulțumească cu puținul pe care-l au, iar la concursuri nu au cu ce se deplasa, pentru că mașina clubului nu are plătită asigurarea și nici nu are făcută revizia anuală. Bani de premii bineînțeles că nu sunt, iar dacă ar fi, probabil s-ar duce pe echipament.
Trebuie spus că acest sport este considerat de specialiști al treilea sport ca grad de dificultate după ciclismul rutier și caiac-canoe. Din această cauză, mulți tineri se apucă de caiac, neștiind mare lucru despre el. Puțini fac însă performanță.

Oricum, trecând peste toate dificultățile, kaiaciștii mureșeni țin ștacheta ridicată. Trei dintre ei se pregătesc de selecția pentru lotul național, ce va avea loc la Snagov, competiție la care încă nu au cu ce se deplasa, rămânând să apeleze la rude sau prieteni. Noi le urăm mult succes și cât mai mulți sponsori!

Show More

Related Articles

Back to top button
Close