„În comuna Deda beculețele de Crăciun nu sunt o prioritate”
Comuna Deda este deosebit de frumoasă. Așezată într-un loc foarte pitoresc, pe valea Mureșului, localitatea surprinde prin frumusețe și bună orânduială. Cu toate acestea e lesne de observat că în ce privește împodobitul de sărbători, comuna stă paradoxal destul de modest. Aici primar este Lucreția Cadar, sau doamna „mână de fier” cum o numesc localnicii. A acceptat amabilă să ne dezlege misterul beculețelor de Crăciun, dar și să ne răspundă altor întrebări legate de comună și de problemele acesteia.
Ziarul de Mureș: Am văzut că aveți o comună foarte frumoasă. A cui e vina?
Lucreția Cadar: A noastră, a tuturor. Începând de la primar și terminând cu ultimul cetățean, toți am pus umărul la muncă și acum avem cu ce ne mândri.
Ziarul de Mureș: Cu toate acestea, localitatea e împodobită de sărbători destul de modest.
Lucreția Cadar: Așa este. Și sunt sigură că oamenii o să mă ierte pentru acest neajuns. Consider însă că beculețele de Crăciun nu sunt tocmai o prioritate. Am renovat la standarde europene toate școlile din comună, spitalul de asemenea l-am moderÂnizat, avem în construcție o sală de sport ultramodernă, canalizarea și alimentarea cu apă a comunei mai au un pic până să fie finalizate, așa că facem eforturi destul de mari să ne drămuim banii așa cum trebuie.
Ziarul de Mureș: Prin alte părți oamenii au cam uitat tradițiile de Crăciun. Cum e în Deda?
Lucreția Cadar: Și la noi a pătruns noul în foarte mare măsură. Acest lucru nu e neapărat rău, pentru că se păstrează într-o oarecare măsură și tradițiile.
Ziarul de Mureș: Concret, ce activități aveți în această perioadă?
Lucreția Cadar: În primul rând avem un grup de colindători foarte pitoresc din Pietriș Vale, care an de an susține un concert la Muzeul Satului din Reghin. Corurile biÂsericilor din cele patru sate ne aduc vestea nașterii Mântuitorului prin colinde și poezii.
La Filea se lucrează la un obicei foarte străvechi și foarte frumos care încă se mai păstrează: turca.
La Bistra Mureșului a fost organizat chiar un joc în mijlocul postului, iar de sărbători vor fi organizate jocuri populare în costume tradiționale vechi.
La Deda e de asemenea obiceiul cu turca și obiceiul cu chemătorii. În ajun de Crăciun, tinerii merg din casă în casă și invită oamenii la jocurile organizate de sărbători. Părerea mea e că satele românești sunt sate vii, avem copii mulți care dau viață comunei
Ziarul de Mureș: Cum vedeți comuna din punct de vedere al tradițiilor peste 10 sau 20 de ani?
Lucreția Cadar: De-a lungul timpului ne-am păstrat identitatea națională cu ce e tradițional și românesc. Sper să nu se piardă acest spirit odată cu trecerea timpului. Împreună cu cadrele didactice de la nivel de comună va trebui să ducem o muncă mai susținută pentru a reuși să păstrăm tradițiile și chiar să renaștem ce este la momentul de față lăsat la o parte.
De la tradiții la
viața de zi cu zi
Ziarul de Mureș: Vorbeați ceva mai devreme de investițiile pe care le-ați făcut. Partidul dumneavoastră a fost în acest timp la guvernare. Așa că, probabil ați primit fonduri. Cum credeți că vă veți descurca de acum înainte având în vedere faptul că sunteți în opoziție.
Lucreția Cadar: Recunosc că am fost ajutată cu fonduri în realizarea proiectelor pe care le-am avut de făcut și sunt fericită că am reușit să realizăm până acum tot ce ne-am propus. Cu toate acestea, consider că un bun gospodar care știe să-și facă proiectele așa cum trebuie și care gândește în perspectivă va găsi întotdeauna atât înțelegere cât și fonduri. Mai e un aspect: Deda nu e deloc o comună săracă. Doar din exploatarea lemnului câștigăm anual cam 600.000 de lei, bani care cu puțină chibzuință pot face minuni. Plus de asta, un fiu al comunei, domnul Grosu Corneliu este senator din partea PSD-ului așa că sunt sigură că vom găsi pârghiile potrivite în rezolvarea problemelor noastre.
Ziarul de Mureș: O problemă pe care am observat-o de când am intrat în comună este legată de starea proastă a drumurilor.
Lucreția Cadar: Într-adevăr, starea drumurilor în comună nu este cea mai fericită. Deocamdată nu sunt finanțate lucrările de canalizare și alimentare cu apă. Când toate acestea vor fi gata, vom trece la asfaltarea drumurilor comunei. Cât despre drumul național ce leagă Reghinul de Toplița și care ne traversează comuna, acesta cade în sarcina celor de la Drumuri Naționale. Din câte mi s-au spus am înțeles că în acest an se va începe modernizarea șoselei deoarece în acest moment se află într-o stare jalnică.
Ziarul de Mureș: Deda e situată într-o zonă cu potențial turistic extraordinar. Totuși nu s-a făcut mai nimic în acest sens.
Lucreția Cadar: Din păcate lipsa infrastructurii a împiedicat dezvoltarea turismului în zona noastră. În momentul de față există câțiva investitori care se interesează de realizarea unei pârtii de ski și de construcția unei stațiuni turistice.
Ziarul de Mureș: Cu ce impresionați? Ce le puteți pune la dispoziție?
Lucreția Cadar: În primul rând, peisajul care este superb. Dar vrem să impresionăm cu mai mult decât un simplu peisaj. Comuna dispune de terenuri suficiente pe care le vom concesiona eventualilor investitori, dar suntem dispuși să facem mai mult decât atât. Dacă situația o va cere, le vom pune aceste terenuri la dispoziție gratuit, doar ca să putem dezvolta turismul în zonă.
A consemnat Allain CUCU



