TREPTELE RAIULUI

LA POARTA ANULUI

Anul Nou îl schimbă pe cel vechi după ciclul vremii ce se scurge și se duce în trecutul adormit, unde toți ne-am zămislit. Vârsta omului crește în număr de ani, la fel și experiența și, probabil, înțelepciunea fiecăruia; așa s-ar cuveni, să ne înțelepțim de la an la an, să fim mai buni unii cu alții, lucrând dumnezeiescul îndemn al iubirii aproapelui. Că se întâmplă așa sau nu, vom ști dacă ne vom cerceta fiecare și ne vom face un bilanț sufletesc interior pentru a stabili corect cum pornim pe poarta Anului Nou, și mai ales încotro mergem!…

IERARHIILE ANILOR

În limbajul nostru actual sunt multe apropieri de cuvinte care diferențiază și definesc valoarea anilor după criterii istorice și sociale; astfel au fost ani buni, ani de res­triște, ani rodnici, ani de secetă, anii prigoanei comuniste, ani de cumpănă, ani de glorie, ș.a.m.d. Aceste nuanțe ale valurilor vremii cuprind lumea și națiunile în situații diferite, iar noi ne raportăm la ele ca popor, dar și ca indivizi. Ca popor creștin, avem o înțelegere specifică a valorii timpului, dife­rită de cea americană, „time is money”. Mi­lioane de români aleargă pe meridianele globului pentru a verifica valabilitatea ecuației. Substanța monetară a timpului nu poate fi decât una falsă, chiar dacă, tot după modelul american, fiecare persoană este evaluată nu după criterii profesionale și socio – morale, ci după câștigul anual, indiferent de natura (i)legală prin care a fost realizat. Lumea apuseană, total captivă a sistemului valorilor răsturnate, glorifică ticăloșiile care păcălesc sistemul judiciar, mai ales prin corupție, pentru că, zic corupătorii, „fiecare om are prețul său” cu care poate fi cumpărat / corupt. Politicienii români au învățat rapid lecțiile primite de la ”experții” transatlantici, invitați cu bani grei pe malul stâng al Dâmboviței, pentru „expertiza” bețelor în roțile carelor de luptă împotriva furturilor legalizate la nivel înalt. Pentru această categorie umană „timpul devine bani” în sensul folosirii lui pentru orice fel de câștiguri necurate. Pentru ei într-adevăr anii le sunt numărați: de guvernare, de fariseism și demagogie, dar și de autoînșelare în meandrele fără scăpare ale mocirlei ce înghite cu lăcomie pe toți cei pătați cu noroaiele arginților iscarioteni. Să ne ferim de goana după averi, puteri și plăceri, marea primejdie din care nimeni nu mai scapă.

LA MULÅ¢I ANI!?… DAR CÂT DE MULÅ¢I?… IERARHIILE RÄ‚ULUI ÎN ROMÂNIA DE IERI ȘI DE AZI

„Lăcomia pierde omenia”, deci mai bună-i sărăcia!

Carol al II-lea a părăsit România cu un tren ce căra 12 vagoane de bogății ce au fost moștenite apoi de Elena Lupescu, după ce sărmanul rege abdicat s-a stins în chinurile unui cancer ce și-a consumat prada decăzută în patima desfrâului. Bietul Ceaușeascu proclamase cu insolent și iresponsabil curaj că religia și credința vor dispare din România până în anul 2000. El a dispărut cu zece ani mai devreme, ciuruit de armata al cărei ”comandant suprem” își închipuia că este, urmărit de lacrimile celor cărora le dărâmase bisericile și casele. Și el a avut-o aproape pe Eva și i-a ascultat îndemnurile șoptite de șarpele neadormit ce le spunea ceaușeștilor că ei sunt ”dumnezeii” românilor. Dar au fost și alte voci ce s-au adăugat corului lingușitorilor, ale unor sărmani ”artiști” care și-au îngropat talentul în statuile, portretele și odele idolilor marxiști antiHriști, iar un actor ”emerit” și al ”poporului” chiar a îndrăznit la o adunare festivistă să-l proclame pe naivul dar fudulul ceauș din Tătărăi, ”demiurg”, adică divinitatea creatoare din filosofia lui Platon. Numele inițial al satului natal explica sorgintea locuitorilor, foști prizonieri de război la 1877, pripășiți pe la noi, ce apoi a fost schimbat „cosmetic” în Scornicești. Și Ceaușescu a dorit să-și construiască o faimă mondială, și chiar a reușit, dar în sensul rău al tiraniei ce dărâma valorile Adevărului așa cum îi poruncise „tatăl minciunii”, o uzurpare pe plan local, cu multe biserici și mănăstiri distruse, dar cu întărirea credinței celor care au câștigat „lupta cea bună” și au alergat pe treptele Raiului, în frunte cu Sfântul închisorilor Valeriu Gafencu.

1 IANUARIE 2009 ANUL NOU CU BUCURIA SFÂNTULUI VASILE CEL MARE

Refuzul comorii veșnice.

Refuzul voluntar al bogățiilor oferite astăzi de heralzii societății de consum nu este deloc un demers lesne de întreprins, așa cum nu a fost ușor nici cu două milenii în urmă, când Mântuitorul a spus ucenicilor: „Adevărat vă spun că greu va intra un bogat în împărăția cerurilor. Și vă mai spun: Mai lesne este să treacă o cămilă prin urechile

acului decât să intre un bogat în împărăția lui Dumnezeu” (Matei 19, 23 – 25). Hristos nu afirmă ca fiind imposibilă intrarea în împărăție a vreunui bogat, ci doar greutatea acestei acțiuni, a deciziei capitale: salvarea sufletului sau a averilor. Bogatul care venise la Hristos pentru a afla ce trebuia să facă pentru a câștiga veșnicia Împărăției Cerurilor, a fost sfătuit de Dumnezeu să-și vândă averile și să împartă banii săracilor. Dar neputința aceluia de a urma dumnezeiascul îndemn, a fost tâlcuită ucenicilor și nouă celor care ne hrănim sufletește cu Cuvântul Bibliei, ca un prim și greu obstacol pe care trebuie să-l trecem pentru a accede calea cerului. Iar soluția elementară a falsei dileme este doar cea cuvântată de Hristos, pentru că alternativa ”salvării” averilor este imposibilă: ele vor fi furate sau mâncate de rugină, iar după o vreme îngerul va veni să ceară sufletul omului, iar moartea îl va despărți definitiv de bogății. Și tot Hristos ne spune: „Pentru că ce-i va folosi omului dacă va câștiga lumea întreagă dar sufletul și-l va pierde?” (Matei 16, 26) Pentru a avea un răspuns clar, Biserica Ortodoxă îl sărbătorește în prima zi a Anului Nou pe Marele Vasile, cel care a arătat lumii cum se aplică înțelepciunea Lui Hristos ce conduce la…

CALEA SFINÅ¢ILOR, deschisă prin folosirea cumpătată a avuției

Renunțarea cumpătată la bogățiile moștenite de Sfântul Vasile, i-au adus lui, și întregii sale familii, veșnicile comori cerești. S-a păstrat scrisoarea tânărului de 29 de ani, Vasile, către bunul său prieten Grigorie, cel ce va deveni Teologul, unde aflăm cum, ajuns la binefăcătoarea înțelepciune de a renunța la prisosul avuției moștenite, a luat hotărârea cea dreaptă: „Plec, frate, la Annisa. Tu însă nu te grăbi, n-a sosit încă vremea visului nostru celui mare. Cum m-aș fi dus, de altfel, să mă călugăresc fără să vorbim amănunțit despre toate? Acum merg la mama și la sora mea. Desigur, mi-au spus-o limpede de multă vreme: să fac ce voiesc cu marea noastră avere. Însă trebuie să iau bunecuvântarea mamei mele. Așadar, voi lipsi din Cezareea destulă vreme. Dumnezeu a dăruit multă bogăție familei mele. Avem proprietăți în nici mai mult, nici mai puțin de trei provincii. De unele deja ne-am izbăvit. Rămân însă multe. Și văd limpede că, dacă nu le împart și pe acestea săracilor – fraților mei –, n-o să pot înainta pe calea desăvârșirii. Înțelegi acum, așadar, cât de necesară îmi e această călătorie. E adevărat că lucrul acesta o să mă obosească. Dar ție ți-o spun, căci de atâta vreme suntem una: am bucurie mare înlăuntrul meu. Nu ți-o pot înfățișa, dar cred că bucuria aceasta e de la Dumnezeu. Este – sunt sigur de cele ce-ți spun, chiar de îmi tremură mâna scriindu-ți – harul pe care Cel Atotputernic mi-l dă ca să nu mă tem și să îndrăznesc: să împart toate averile săracilor, fără să am remușcări.” Decizia de a împărți săracilor marea avere a familiei îi revenea, după moartea tatălui său, celui mai mare dintre frați, Vasile. Nimeni din famile nu s-a opus hotărârii, ci toți au susținut-o. Ne aflăm în plină comuniune a unei familii a sfinților; Vasile cel Mare, cuvioasa Macrina, sora cea mare și fratele lor Grigorie, Episcopul de Nyssa, căsătorit cu cuvioasa Teozva, soție sfântă a celui sfințit. Toți copiii, împreună cu mama lor Emilia, au ales sărăcia de bună voie, ca premiză necesară a desăvârșirii vieții, iar cei trei, amintiți mai înainte, au ales și fecioria; deși Macrina a fost logodită, iar Grigorie căsătorit, au păstrat curățenia trupească. Călăuziți și întăriți de Dumnezeu, au primit împreună cu Vasile cununile sfinților pentru curajul și hotărârea lor de a renunța la poverile sufletești ce apasă greu peste lăcomia ce se închină aurului. De bună voie au renunțat la povara cea mare a păstrării egoiste a bogăției și au trăit o viață simplă și curată răsplătită cu câștigul eroic al fericirii vieții veșnice în curțile cerești ale Împăratului Hristos. Către Dumnezeu să ne îndreptăm gândurile pline de adâncă recunoștință, iubire și nădejde deplină în grija și ajutorul Lui către toți cei care Îi urmează chemarea către Împărăția Cerurilor. Anul Nou 2009 să vă aducă înțelepciunea Sfântului Vasile cel Mare și toate bucuriile dăruite de Domnul, ca răsplată, celor cu adevărat înțelepți.

Alexandru Mihail NIŢĂ