Zau de Câmpie – comuna milenară

Comuna are în componență opt sate: Bărboși, Botei, Bujor Hodaie, Ciretea, Gura Sângerului, Malea, Ștefăneaca și Tău. Octavian Călugăr a prins din nou conducerea comunei și se află la al doilea mandat. Însă nu a făcut prea multe pentru comunitate. Cel puțin așa spun oamenii. Ca în mai toate așezările rurale, starea economică și socială a oamenilor din Zau de Câmpie nu e deloc bună. Populația este îmbătrânită, iar tinerii preferă să meargă în alte părți, unde își pot face un trai mai bun. “Din cele 860 de case, câte numără acum localitatea, majoritatea sunt locuite de bătrâni”, ne-a spus Ianoș Grama, un bătrânel de 63 de ani. Majoritatea tinerilor sunt plecați la lucru în Spania și Italia. “Tinerii care au mai rămas se gândesc și ei să plece”, a fost de părere un alt sătean. Motivul e unul cât se poate de simplu: lipsa locurilor de muncă.

Agricultura este singura ocupație a oamenilor de aici. În comună au fost înființate doar trei microferme, dar nu aduc mari schimbări în starea economică a localității. La întreprinderea piscicolă cererile de angajare sunt multe, dar nu este nevoie de angajați. Bătrânii trăiesc cu nostalgia I.A.S.-urilor și a S.M.A-urilor. În comună se întâmplă totuși și lucruri pozitive. Spre exemplu, nu demult s-a construit o școală în Bărboși (un sat mai izolat) și s-a îmbunătățit și drumul de acces spre această localitate. Cei din Zau de Câmpie nu duc lipsa apei potabile, a curentului electric și a gazului, așa cum o fac oamenii din alte comune. Ei au beneficiat de acestea încă înainte de colectivizare. Totuși, în Zau mai sunt multe de făcut…

Rezervația de la
Zau va dispărea

Zau de Câmpie este renumit pentru rezervația naturală de bujori, dar și aceasta este amenințată. Situată la numai patru kilometri de centrul comunei, rezervația a fost înființată încă din anul 1925, de Alexandru Borza. Deși rezervația este renumită pentru diversitatea florei (aici “viețuiesc” 245 de plante rare, care în Europa au dispărut de mult) locul nu este deloc protejat și e lăsat în paragină. Se vehicula și o metodă extremă, desființarea rezervației. Cel care a salvat-o a fost custodele ei, Marcu Sâncrăian. Datorită lui, numărul bujorilor din Zau de Câmpie a crescut la 25 de mii.  Însă nici acum plantele din rezervație nu au scăpat de amenințarea dispariției. Locuitorii spun că nimeni nu se mai interesează  de această comoară. Cei de la Primărie nu au luat nici o măsură pentru îmbunătățirea situației. “Acum bujorii nici măcar nu sunt împrejmuiți. Cândva rezervația a fost împrejmuită cu un gard, dar și acesta a fost furat”, ne-a mărturisit Sâncrăian.

Castelul comunitar

Puțini sunt cei care știu că în Zau de Câmpie există și cu un castel construit încă din 1914. Din păcate, nici acesta nu este îngrijit așa cum trebuie, și nici nu a fost exploatat din punct de vedere turistic. Clădirea a funcționat ca școală agricolă, apoi bază de recepție C.A.P, iar din 1964 castelul a devenit casă de copii (Complexul de servicii comunitare Zau de Câmpie). De atunci nu și-a schimbat “destinația”. În prezent clădirea se află în administrarea Direcției Generale pentru Protecția Copilului Mureș. Aici își au “casa” 48 de fetițe. Deocamdată, casa de copii a rezistat, deși au fost și perioade grele. Cele șase hectare de teren arabil au permis conducerii orfelinatului să administreze o gospodărie anexă, care asigură o parte însemnată din hrana copilelor.

Deși turismul ar aduce o contribuție substanțială în bugetul Consiliului Local, lipsa de inițiativă a celor din Zau de Câmpie face ca lucrurile să nu se miște. Cei de la Primărie nu își dau interesul și se lamentează cu faptul că din lipsă de fonduri nu se poate face nimic. Încă nu au înțeles că “Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă în traistă”.

Castelul a fost construit de ambasadorul Imperiului austro-ungar la Petrograd. Contele Ugron Istvan, a hotărât să ridice clădirea în fostul parc al Zaului de Câmpie, Bârsana. Contele nu a avut urmași. Din acest motiv, la moartea lui, castelul a fost naționalizat și a intrat în proprietatea statului.

În anul 1950 aici mai “trăiau” aproximativ două sute de bujori. Astăzi lucrurile stau mai bine, dar nu pentru mult timp. Rzervația este în momentul de față fără împrejmuiri și fără un specialist care să o îngrijească. La 87 de ani bătrânul Marcu Sâncrăian nu mai poate să se ocupe de bujori. Ar fi nevoie de altcineva.