TREPTELE FERICIRILOR DUMNEZEIEȘTI

În Predica Fericirilor, Mântuitorul lumii Hristos afirmă existența Împărăției Cerurilor, unde vor fi primiți „cei săraci cu duhul”, adică cei lipsiți de duhul lumesc al hulei, vrajbei, necredinței, invidiei, mândriei, desfrânărilor, lăcomiei, avuțiilor, slavei deșarte, toate acestea fiind piedici ce trebuiesc depășite prin renunțare și curățire, pentru a urca apoi ușor treptele Raiului. Dar omul este o ființă spațială și temporală, strâns legată de precizia palpabilă a localizărilor, iar sintagma Împărăția Cerurilor este ambiguă pentru cei mai mulți, de aceea unele precizări sunt necesare, și pentru a corecta afirmația hazardată rostită de Gagarin, după primul zbor circumterestru al Sputnik-ului: „Nu am văzut nici un înger în cer” Pentru aroganța lui, nu după mult timp de glorie lumească, medalii și titluri efemere, s-a prăbușit în flăcări în timpul unui zbor de încercare și a aflat realitatea pe care o negase cu nesăbuită îndrăzneală atee. Îngerii erau acolo, dar de două feluri…

ÎMPÄ‚RÄ‚Å¢IA CERURILOR – coordonate biblice

Cu această expresie și-a început misiunea de propovăduire Botezătorul Ioan: „Pocăiți-vă că s-a apropiat Împărăția Cerurilor” (Matei 3, 2) Minunata veste a fost curând validată chiar la botezul Domnului, când, „după ce a fost botezat , Iisus a ieșit din apă, și iată cerurile I s-au deschis; și Ioan a văzut Duhul lui Dumnezeu pogorându-se ca un porumbel și venind peste Dânsul. Și iată, glas din ceruri grăind: Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru Care am binevoit” (Matei 3, 16-17) Apoi, Însuși Hristos, după tripla ispitire de la Carantania, a repetat întocmai rostirea lui Ioan: „De atunci a început Iisus să propovăduiască și să zică: Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția Cerurilor” (Matei 4, 17), împărăția veșnică ce s-a deschis celor dornici să o cucerească prin renunțarea la…

Ruinele idolatriei

Împărăția s-a apropiat de noi, fiindcă a fost adusă de Fiul lui Dumnezeu, ca parte esențială a misiunii Sale de mântuire a lumii robite de idolatria păgână ce cuprinsese toată omenirea cu mulțimea zeităților, îngerii izgoniți din ceruri, odată cu Lucifer, deveniți falșii dumnezei, răspândiți peste tot pământul. Se aflau și în piramidele din Egipt unde evreii au stat patru secole în robie, până la venirea, din mila Domnului, a lui Moise ce i-a condus în Å¢ara Făgăduinței, după exodul ce a durat patruzeci de ani. Dar sărmanii oameni greu se desprindeau de duhurile căzute care i-au însoțit și ispitit permanent pe drumul întoarcerii. Când Moise a urcat muntele Sinai, la chemarea lui Dumnezeu, pentru a primi legile Decalogului, poporul l-a înduplecat pe Aaron să ridice o statuie din aur a boului Apis, zeitatea egipteană în jurul căreia se petreceau beții și orgii păcătoase. Anularea stării de păcat pătimaș este un demers greu de împlinit, de aceea nici unul din cei ieșiți din Egipt, inclusiv proorocul Moise, nu a intrat în Canaan, Å¢ara Făgăduinței. Acesta a fost motivul prelungirii exodului timp de patru decenii, pentru ca cei ajunși la destinație să înceapă o viață nouă, curată, conform legilor sinaite primite de ei. Dar ascultarea poporului a fost adesea întreruptă de căderi ce au adus pedepse de corecție, precum robia babiloniană, sau foametea de trei ani și jumătate din vremea proorocului Ilie. Acesta, în confruntarea directă cu sutele de slujitori ai idolului Baal, a ieșit victorios, ajutat direct de Dumnezeu și a căsăpit vrăjitorii pe povârnișul muntelui Carmel, unde astăzi poate fi admirată o vajnică statuie a proorocului Ilie, cu spada dreptății în mână.

Proorocii Moise și Ilie au fost prezenți lângă Iisus Hristos pe Tabor, când Domnul a strălucit în Lumina Slavei Dumnezeiești, mai aprinsă decât soarele, iar cei trei apostoli Petru, Iacob și Ioan au căzut cu fața la pământ, orbiți de minunea arătată doar lor, despre care, iată, aflăm și noi, cei care Îl căutăm cu sufletul curat pe Mesia, în nădejdea de fi primiți în Împărăția Sa.

Spre redobândirea Raiului suntem chemați cu toții și îndemnați să facem primul și cel mai important pas:…

„Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția Cerurilor”

Snobismul de ieri și de azi este prin excelanță un soi de mimetism social, lipsit de discernământul culturii dospite în vaste lecturi, fără nici o prejudecată sau influență parazită de circumstanță. Aceste amănunte sunt necesare pentru abordarea firească a îndemnului: „Pocăiți-vă!”. Pentru mulți dintre semenii noștrii acest cuvânt este eliminat din vocabularul cotodian, sau folosit ocazional sub lupa ironică a criticismului facil aplicat de unii ”specialiști” în zvonistica bisericească. Confuzia din mintea lor s-a transmis și altora, alunecând pe o pantă ce se cuvine corectată, anume, a unui termen generic cvasi peiorativ, ce-i cuprinde pe membrii sectelor protestante ca fiind pocăiți. De aici se trage și rezistența multora la chemarea Domnului spre îndreptare, pentru că adevărata pocăință este sincera părerea de rău pentru greșelile rostite sau făptuite, regrete ce vor fi urmate de hotărârea fermă de a nu le repeta. Deci pocăința ortodoxă nu are nicio legătură cu sectanții, ci este un frumos act existențial, pe cât de nobil, pe atât de benefic în viața oricui dorește să trăiască pe coordonatele înalte ale mântuirii la care ne invită Hristos. Pocăința aduce o schimbare a minții, a gândirii și a vieții, o înnoire interioară, o bucurie numită…

Refacerea sufletească

Conștiința așezată de Creator în firea omului, ca un paznic ce împiedică voința să pună în fapte gândurile interzise de legile moralei creștine, slăbește sub presiunea poftelor și a modelelor nefericite ce asaltează ființa umană din toate direcțiile. Dar tot conștiința, după comiterea faptelor necugetate, lucrează și îndreptarea omului. Păcatele, de la cele mici până la gravitatea insultei, furtului, minciunii, rănirii, uciderii sau blasfemiei, pătează conștiința, o întunecă, aduce o durere sufletească ce crește și ajunge a fi suferință greu de suportat, iar sărmanii oameni aleargă după paleative la farmacii și psihiatrii, fără a afla vindecare. Instrumentul de însănătoșire, numit mustrări de conștiință, lucrează în tăcere îndreptarea greșelii, ori care ar fi fost aceasta. Glasul conștiinței este chiar al Domnului ce poartă grija creației Sale și o mustră, blând sau cu asprime, după gravitatea faptei. Vindecarea se va realiza odată cu renegarea greșelii prin…Taina pocăinței și a mărturisirii, lăsată creștinilor de Hristos prin Biserica Sa, subiect existențial de maximă importanță, ce va continua urcușul pe Treptele Raiului, chiar la începutul Postului Mare, post al pocăinței și sfințeniei.

Alexandru Mihail NIŢĂ