Internați la internet
Afacerile cu Internet au început acum 6 ani, cînd au apărut primele cluburi. Unul dintre acestea aparține societății Unicorn S.R.L., care deține acum o sală de calculatoare în “buricul târgului”. Totul a pornit de la trei calculatoare, care, la acea vreme, erau o raritate pentru mureșenii avizi de cunoaștere. Clubul a fost asaltat de “navigatori”, și în scurt timp s-a extins, ajungând astăzi la 14 calculatoare. Autorizațiile sunt cele necesare oricărei societăți comerciale. Cum birocrația e în floare, numărul mare de aprobări îl poate aduce pe cel neavizat în pragul disperării. Pentru cei care au “ușițe”, lucrurile se pot rezolva într-o zi. Problema cea mai mare este de natură financiară, pentru începerea unei astfel de afaceri fiind nevoie de sume de ordinul miliardelor. Aceasta pentru că un serviciu de calitate necesită calculatoare ultra-performante, al căror preț pornește de la 20.000.000 de lei. Nu mai vorbim de costurile de amenajare a localului, care saltă binișor costul final al investiției.
Teoria nu se regăsește
în practică
Legal vorbind, este interzisă folosirea programelor de calculator fără licență. Practic însă, prea puțini din cei care au demarat o asemenea afacere dețin programe originale. Pirateria este în floare, programele se iau de pe Internet sau de la cei care se ocupă cu “tragerea” programelor pe CD-uri. Cauza este prețul extrem de ridicat al unui program original, care ajunge la câteva milioane. De exemplu, CD-ul original al unui program de operare Windows XP variază între 6.300.000 și 7.000.000 lei. În comparație, un CD piratat nu depășește 50.000 lei. La jocuri este aceeași problemă. Pe Internet și în toate ziarele de mică publicitate sunt zeci de anunțuri date de cei care inscripționează CD-uri contrafăcute. Teoretic, folosirea jocurilor în sălile de Internet este interzisă. Dar nu se cramponează nimeni de această interdicție…
Profitul, doar
din când în când
Deși sunt în permanență pline, internet café-urile nu aduc un profit atât de mare, încât să se poată spune că ai dat lovitura. Totul depinde de patron și de cât de mult este de acord să sacrifice. De exemplu, o sală în care nu sunt permiși fumătorii, va aduce un profit mai mic. Clienții vin mai ales seara și la sfârșitul săptămânii. Pentru a atrage câți mai mulți clienți, patronii au inventat “internetul în calup”, adică stai mai mult, plătești mai puțin. O oră de Internet variază între 15.000 și 20.000 lei, iar “pachetul” de două ore costă 25.000 lei. Promoții găsești la tot pasul: tarif “long day” (adică opt ore de net, până la ora 23) – 90.000, “long night” (de la 23 la 7) – 50.000 lei. Mai mult, s-a inventat creditul de Internet, adică plătești acum și vii când vrei: 240.000 pentru 20 ore, 550.000 pentru 50 ore. Prețurile nu au crescut prea mult în ultimii doi ani, deoarece din ce în ce mai mulți se conectează de acasă, iar ofertele providerilor sunt îmbietoare. Romtelecom-ul, principalul “concurent” al net-cafe-urilor, taxează abonații cu 0.0095 sau cu 0.0045 euro minutul, în funcție de intervalul orar. Cei cu punga mai groasă pot alege varianta Internetului prin alți provideri, dar se percepe tarif suplimentar. Dacă alegi să te conectezi prin Artelecom, ai de plătit 0,0175 sau 0,011 euro/minut. Tariful include atât accesul Internet, cât și costul impulsurilor telefonice Romtelecom.
Joc la joc
cu bucurie
Cât despre jocuri, la 50.000 lei CD-ul, ai ce vrei. În aceste condiții, în cel mai fericit caz, profitul ajunge la 200 dolari, iar în perioadele proaste nu depășește un milion sau două. “De multe ori, mergem pe zero. Adică abia reușim să ne acoperim cheltuielile”, ne-a spus administratorul unui internet-café. Profitul este reinvestit, pentru că numai așa poți rămâne în top. De vină este uzura morală a calculatoarelor și imaginația scăpată de sub control a producătorilor de jocuri, care impun cu fiecare joc nou apărut sisteme din ce în ce mai performante. Așa că, cel puțin o dată la un an, calculatoarele trebuie schimbate cu altele noi. O investiție de un miliard nu se amortizează într-un an.
Clienți și…clienți
Administratorul sălii de jocuri Voodoo Games ne-a declarat că jocurile sunt cele mai căutate. “Mulți vin și stau câteva ore pe Internet. De multe ori, renunță la navigare și încep să se joace. Așa îi prinde noaptea, pentru că nu-și mai dau seama cum trece timpul.” Deși pare surprinzător, printre împătimiții tastaturilor se află și oameni trecuți bine de prima tinerețe. Cei mai mulți își cheltuie banii și timpul pe jocurile de strategie, care “pun mintea la contribuție.” Puștii preferă shooter-ele sau cursele nebunești cu mașini virtuale. “Ne adunăm mai mulți și încingem un joc în rețea. În fiecare lună dau la sală cam 200.000 lei. Ai mei sunt disperați”, ne-a spus “Terminatorul”, 15 ani. În ceea ce privește Internetul, la mare căutare este Mirc-ul și alte programe de chat sau poșta electronică. Cei mai serioși caută pe net date pe care le folosesc apoi la serviciu sau la școală. Accesul la site-urile pornografice nu este permis în mod oficial însă, copiii pot liniștiți să găsească aici lucruri interzise de mama și de tata.
“Am observat că sunt copii care sunt afectați pentru că au stat prea mult la calculator. Părinții ar trebui să intervină și să le stabilească un program de maxim două ore pe zi, dar cu pauze de cel puțin 10 minute. Deși calculatorul este util pentru dezvoltarea intelectuală, statul prea mult în fața monitorului afectează întregul organism, în primul rând ochii. Din punct de vedere psihic, calculatorul și mai ales jocurile, creează dependență, iar jocurile violente ar trebui interzise de părinți.”
(Ludke Viorica, medic pediatru)



