Blues simțit, blues vorbit, cu cel mai bun muzicuțist din România

Marcian Petrescu & Trenul de Noapte au dat o lecție de blues celor prezenți sau nu, joi seara în Jazz’n’Blues Club. În ciuda faptului că Marcian Petrescu este cel mai bun muzicuțist din România, iar Trenul de Noapte este singura trupă de Harmonica Blues din țară, la concertul de joi, publicul a fost rușinos de restrâns. Că a fost prost informat, asta în niciun caz, concertul a fost anunțat de 2 luni. Că a fost retro party în Apollo, nici atât, sunt două lumi diferite, deci, două categorii de oameni diferiți. Respect pentru muzicienii care nu s-au dat în spate în fața unui public atât de restrâns. „Noi cântăm la fel, indiferent că sunt 50 de oameni sau 500, câți au fost data trecută când am cântat la voi; abia reușisem să ieșim cu sculele afară.” spune Marcian. Păcat, mare păcat că nu profităm de astfel de evenimente. Muzica e poate singura chestie care reușește să ne scoată uneori din zilnica rutină, să ne elibereze mintea din locurile în care nu ar trebui să fie și să o lase să plutească acolo, undeva

Despre blues,

cu Marcian Petrescu

Simțeam că mi se pune un nod în gât la un moment dat, încercând să înțeleg prea mult muzica, și-mi venea să râd, să plâng, să strig, să alerg, să mă urc pe pereți. Blues-ul se simte, nu se ascultă, se soarbe, nu se mănâncă, se trăiește… sau te regăsește. „Bluesul este o muzică inventată de niște țărani analfabeți, la începutul secolului trecut, care a devenit un limbaj universal din momentul în care Muddy Waters s-a urcat pe scena de la Newport în 1960; publicul alb prezent la concert a cunoscut o muzică făcută de negri, care nu era jazz. Pentru mine, bluesul este o muzică în care mă regăsesc, pentru că vorbește despre ce ți se întâmplă, cu bune cu rele. Am crescut cu muzica asta.” povestește Marcian.

Cum a început totul

Cântă la muzicuță din 1996, din 2000 devenind profesionist. “La muzicuță am început să cânt negăsind un profesor de chitară; mi-am ales atunci un instrument la care puteam învăța să cânt singur, doar după un timp dându-mi seama că e mult mai greu de învățat la muzicuță decât la chitară pentru că tot ceea ce se aude, se aude în interiorul corpului, la muzicuță nu vezi ce faci, trebuie să simți. Momentan dețin în jur de 100 de muzicuțe pe diferite tonuri.” susține muzicuțistul. Băieții de la Trenul de Noapte au promovat joi albumul “Poveștile Bluesului” ce va ieși la lumină în acest an. “Poveștile Bluesului” este o combinație între sunetul clasic, anii ‘60-‘70 și sunetul mai modern, cu influențe rock și funk, chestii care sunt foarte la modă acum. Când cântăm suntem sinceri cu noi înșine, nu cântăm piese pe care nu le simțim. Nu mă consider un poet, mă consider un strict observator al vieții din jur și dacă îmi vine o idee interesantă, de la o situație tragică sau comică, scriu versuri pe care le transform în muzică, cu ajutorul colegilor mei. Așa au apărut piese ca: “Spui că femeia ta-i urâtă”, “Iubirea ta e ca un cancer”, “Pe-un drum greșit”, “La încorporare” ce vor fi incluse pe următorul album.”

Sugar Blue în România

Marcian l-a cunoscut pe Sugar Blue, cel mai bun muzicuțist din lume și deținător al premiului Grammy, pe internet, trimițându-i un e-mail și primind răspuns. Astfel a reușit să-l aducă în România în 2007 și 2008 unde a susținut numeroase concerte, fiind cunoscut și apreciat de publicul din România. Sugar Blue a înregistrat o piesă cu Trenul de Noapte și anume “Iubita ta e ca un cancer”, ce va fi inclusă pe următorul album. “Întâlnirea cu Sugar Blue, mentorul, idolul și prietenul meu a fost realizarea vieții mele.” declară Marcian.

Despre concertul din Jazz

După cum ziceam, lume neașteptat de puțină, dar “de calitate” îmi zicea Marcian, consolându-se măcar cu asta. La prima piesă, muzicuțistul, și-a luat brâul cu cele 18 muzicuțe și s-a pus la o masă, lăsând trupa să cânte pe scenă. Toată lumea și-a îndreptat atenția spre el, când a început să cânte. A fost o intrare destul de originală, la fel ca și concertul în sine. Eu, cel puțin, am uitat de toate în cele 3 ore cât a durat concertul. A fost o fuziune de sunete, la intensități diferite, cu un ritm accentuat de legănările publicului absorbit de muzica ce parcă vorbea; blues simțit de la buze, la degete, picioare, antebrațe și vorbit prin muzicuța lui Marcian Petrescu, chitara lui Mircea Ioniță, bass-ul lui Robert Ardeleanu și bateria lui Petrică Ipatie.

Foto și text: Cristina GÂNJ