Două mureșence fac carieră pe scena Teatrului Studențesc „Podul” din București

„În Târgu Mureș nu avem unde face teatru!”

Două mureșence, Anda Saltelechi din Reghin și Crista din Târgu-Mureș, și-au luat inima în dinți în urmă cu câțiva ani și au plecat spre Capitală unde nu știau ce le va rezerva viitorul. La puțin timp însă de la descinderea lor în București, fetele făceau ceea ce au visat: actorie. Lucru care cu timpul a devenit un mod de viață, o activitate prin care ele se regăsesc și în care trăiesc fiecare personaj ca și cum ar fi ultimul. Crista este regizoare, iar Anda, pe lângă faptul că este studentă la Universitatea Hyperion, joacă în trupa de teatru „Podul”. Miecuri seară, s-a jucat la Reghin piesa „Cântăreața cheală”, de Eugen Ionescu, în distribuție Anda Saltelechi, Ioana Zărnescu, Andrei Negoiță, Daniel Mecu (clasa Tomi Cristin), Cristina Pleșa, Cristina Neacșu (clasa Maia Morgenstern si Amalia Ciolan), George Crețu (clasa Victor Radovici), de la Universitatea HYPERION din București. Regia a fost asigurată de Crista Biciu. În rândurile care urmează veți găsi un dialog cu cele două mureșence, Crista și Anda, care au cucerit Bucureștiul cu talentul lor.

Rep.: Cum vă simțiți acasă? Cu ce sentimente ați urcat pe o scenă din Mureș?

Anda: Eu m-am simțit foarte ciudat în seara asta, având în vedere că am jucat acasă, iar în rândul doi era mama, care nu m-a văzut jucând pe scenă niciodată, tatăl meu, nepoții, care nu știu cât de bine înțeleg cu ce mă ocup eu, care este semnificația a ceea ce fac eu. M-am simțit ciudat la început, după aceea încet mi-am revenit, emoțiile au dispărut. Mă gândeam la început cum o să recepteze publicul, o să fie la început șocați sau o să râdă. Până la urmă a fost bine. În București, la Teatrul Studențesc „Podul” unde s-a jucat piesa în premieră, era atâta lume încât stăteau pur și simplu între rânduri pe jos.

Crista: Nu am știut la ce să ne așteptăm de la public pentru că publicul din București deja îl cunoaștem și știm cum reacționează. Aici chiar nu am avut nicio idee. Eu acum sunt destul de relaxată în legătură cu spectacolul, pentru că el a fost deja testat, a avut premiera, asta a fost a treia sau a patra oară când a fost pus în scenă. La premieră am avut oameni diferiți, regizori, oameni de teatru, profesori de la Universitatea Hyperion. Publicul era practic în tine, la picioarele mele.

Rep.: Care vor fi următoarele orașe în care o să jucați?

Crista: Mâine la Târgu-Mureș și la Slatina.

Rep.: Crista, în calitate de regizor te ocupi doar de studenți?

Crista: Da, în mare parte mă ocup de studenți. Mi-am găsit un grup cu care lucrez de un an și jumătate la Universitatea Hyperion. Îmi place să lucrez cu aceiași oameni pentru că nu trebuie să îi iau tot timpul de la început, să ne obișnuim unii cu alții. Vreau să-mi fac o echipă în care să am încredere și să nu fiu nevoită să vorbesc o jumătate de oră să le dau o indicație. Cu ei am deja trei producții: „Așteptându-l pe Godot” de S. Beckett, „Cu ușile închise” de J.P. Sartre și „Cântăreața cheală” de Eugen Ionesco. Fiecare își alege ceea ce crede că îl reprezintă mai bine într-unul din spectacolele acestea.

Rep.: Spune-mi te rog de cât timp de ocupi de regie?

Crista: Eu am terminat facultatea de teatru la Târgu-Mureș acum cinci ani. Am mai stat un an prin Târgu-Mureș după care am plecat la București. La început am lucrat la teatrul „Podul” cu amatori iar pe urmă i-am găsit pe ei, pe studenți, acum trei ani, și de atunci lucrez cu ei.

Rep.: Anda, tu cum ai descoperit teatrul?

Anda: (râde)…Am descoperit teatrul pe când eram la facultatea româno-engleză în Târgu-Mureș. Eram în sala de lectură iar Crista avea un festival la Galați, dar îi plecaseră doi oameni. Ea a intrat în sala de lectură pentru a găsi niște oameni care să joace în locul celor plecați, pentru că mai erau doar trei zile până la festival. Așa am început eu. Urma să termin Literele dar în același timp aveam un spectacol la care lucram cu Crista. Pur și simplu nu m-am dus la festivitatea de absolvire, am stat și am repetat pentru că a doua zi aveam spectacol în care timp de o oră și un sfert jucam singură. Am descoperit lucruri extraordinare și am zis că eu asta trebuie să fac. Apoi după ce am terminat Literele, mi-am dat licența de care nu-mi mai păsa atât de mult, m-am îndepărtat brusc de tot ceea ce făcusem patru ani. Am predat apoi un an la o școală aici în județ, iar după acest an mi-am adunat ceva bănuți din salariu și am pornit spre București cu 12 milioane în buzunar, împreună cu Crista. Cei din jurul nostru erau stresați că unde o să locuim, ce o să facem, cum o să ne descurcăm. Am ajuns acolo iar totul a venit de la sine chiar dacă condițiile în care trăim nu sunt strălucite.

Crista: Am intrat în sală și am strigat: „Cine vrea să vină la Galați cu Richard al III-lea?”. Printre cei de la masă era și Anda și mi-a spus că vine și ea. Când trebuia să plecăm nici nu mă gândeam că va veni, necunoscând-o prea bine, mi se părea retrasă și nu eram sigură pe ea.

Rep.: Cum vă simțiți în București într-un oraș atât de aglomerat?

Anda: Crista, deși s-a născut în Târgu-Mureș, este făcută pentru București, e foarte plină de energie. Eu în primul an eram total schimbată, îmi apăruseră coșurile, nu făceam față, eram foarte obosită. Totul mi se părea imens. În primul an de București l-am cunoscut pe domnul Naum, care are Teatrul Studențesc „Podul”, cu o tradiție de 40 de ani. Un om care-i învață pe oameni gratis teatru.

Crista: Ne-a fost frică la început de oamenii din București pentru că ne așteptam să fie foarte agresivi dar ne a-m dat seama că sunt oameni obișnuiți. „Podul” este o școală unde te formezi, unde ai un mentor, un loc unde oamenii învață despre viață, despre teatru, își fac împreună de mâncare. Dacă ai un reșou pe care nu-l mai folosești îl duci acolo.

Rep.: Ați putea renunța la actorie și să faceți altceva?

Anda: Nu, cu siguranță nu. Oricum este foarte greu să răzbești după părerea mea pe drumul ăsta, dar cred că merită. Sunt foarte mulți factori care țin să te dezechilibreze. În piesa „Așteptându-l pe Godot” joc rolul unui vagabond, (eu fiind fată) mă chinui să-l înțeleg. În acest rol mă descarc de tot ce mi s-a întâmplat la București, practic în acea piesă mi se întâmplă lucruri similare.

Crista: Nu. Bucureștiul îți oferă foarte multe oportunități dacă ești încrezător în ceea ce faci. Sunt atâția oameni în jurul tău.

Rep.: Credeți că ajungând la București s-a produs o schimbare în bine sau în rău?

Crista: Ne-a schimbat în bine în sensul că am cunoscut foarte mulți oameni pe care-i vedeam până acum doar la televizor iar mulți dintre aceștia ne sunt profesori. Bucureștiul ne-a făcut să ne dăm seama că este un loc de unde să poți fi văzut de foarte multă lume și poți să te exprimi. Mie asta îmi lipsea în Târgu-Mureș, că nu aveam cum să mă exprim.

Rep.: V-ați mai întoarce acasă?

Crista: Nu. Și asta pentru că nu am unde să fac teatru. Ne lipsește casa într-adevăr, familia, părinții.

A consemnat Codruța POP