Adăpost pentru victimele violenței în familie
Violența domestică reprezintă toate acțiunile fizice sau verbale săvârșite cu intenție de către un membru al familiei împotriva altuia, provocându-i celui din urmă suferință fizică, psihică sau sexuală. Atacul fizic, agresivitatea verbală sau psihologică, amenințarea sau oricare comportament menit să inducă teama, agresivitatea sexuală, precum și împiedicarea unei persoane de a-și exercita drepturile și libertățile fundamentale, izolarea de potențiale surse de sprijin, interzicerea asistenței medicale, toate acestea reprezintă exemple ale abuzului.
Institutul Est European de Sănătate a Reproducerii este unul dintre centrele din Târgu-Mureș la care pot apela persoanele abuzate de membrii familiei. Centrul de prevenire și combatere a violenței în familie are trei componente. Biroul de informare, înființat în 2003, se află pe strada Moldovei nr.1, oferind sprijin și consiliere psihologică, juridică și asistență socială. Biroul poate fi contactat și telefonic, apelând 0265-255.931. Adăpostul victimelor a fost un proiect finalizat în 2005, a cărui adresă nu este publică. Acesta aduce în plus un grad sporit de protecție pentru cazurile grave. Pe lângă acestea mai există și un centru destinat agresorilor care și-a pierdut finanțarea,iar în momentul de față se lucrează în regim de voluntariat. „Suntem unul dintre puținele centre care nu ne ocupăm strict de femei. Ne ocupăm de orice membru al familiei, care este o victimă. Există și cazuri în care victimele sunt reprezentanți ai sexului masculin. Centrul nu se ocupă doar de relația de căsătorie, pentru că multă lume consideră că dacă sunt în uniune consensuală, legea nu îi privește. Legea privește orice membru al familiei care a fost agresat printr-una din cele șase forme ale violenței”, a declarat Teodora Bozdog, psiholog al Institutului Est European de Sănătate a Reproducerii.
Asistarea victimelor violenței domestice nu înseamnă și adăpostirea acestora. Pentru a putea intra în adăpostul destinat victimelor, acestea trebuie să îndeplinească unele condiții. În decursul unui an sunt asistate la biroul de informare un număr de aproximativ 200 de persoane, numărul celor admiși în cadrul adăpostului fiind mult mai redus. „Adăpostul este un loc ferit în care se asigură o pază, există aceleași tipuri de servicii ca și la biroul de informare, consiliere psihologică, bineînțeles mai intensă în cadrul adăpostului, consiliere juridică și asistență socială.” În cadrul adăpostului, victimele sunt învățate să își redobândească libertatea pentru că de multe ori, din cauza stresului psihic la care sunt expuse, fie ajung în imposibilitatea de a se descurca singure, fie devin izolate, fiindu-le interzis să meargă la locul de muncă sau să păstreze legătura cu restul familiei.
Una dintre problemele care duc la acceptarea violenței este că în multe dintre victime nu își cunosc drepturile și nu observă când sunt acestea încălcate. „Multe dintre persoane cred în anumite cutume sau stereotipuri, consideră că dacă sunt lovite de partenerul de viață și pleacă de acasă vor fi acuzate de abandon de familie de exemplu. În primul rând vorbim de dreptul la siguranță, este un drept pe care îl ai din naștere. Ai dreptul în propria ta casă să fii în siguranță. Din păcate acest drept este încălcat în marea majoritate a cazurilor.”, a declarat psihologul.
„Încercăm să ne învățăm victimele cum să se ajute”
Majoritatea victimelor abuzurilor nu pot cere ajutor imediat după ce sunt agresate. Unora nu le este permis să iasă din casă atâta timp cât prezintă niște urme la nivel fizic, de aceea multe dintre ele se prezintă la centru doar atunci când nu mai au urme vizibile ale abuzului. Procurarea dovezilor împotriva agresorului precum și procurarea certificatului medico-legal care este admis și în instanță este mult ușurată atâta timp cât victima prezintă dovezi fizice ale agresiunii. „ Noi încercăm să ne învățăm victimele cum să se ajute. O gardă de corp în casă nu le putem oferi. Le putem învăța în schimb ce să facă, cum să facă, unde să meargă, și cum să facă să fie la adăpost de partenerul de viață.” A declarat psihologul centrului.
Primul pas pentru ajutorarea victimei care apelează la centru este evaluarea situației cu care aceasta se confruntă. Prima discuție o are deci cu psihologul centrului, care se asigură că nevoile de bază ale victimei sunt satisfăcute. În funcție de ceea ce își dorește victima se stabilește un plan de intervenție, adaptat nevoilor acesteia. (sprijin pentru copii, sprijin în plan legal, găsirea unui loc de muncă).
Laura VIMAN
„Părinții mei nu s-au înțeles bine de mult timp, deoarece tatăl meu este alcoolic. Acest fapt ne împiedică să fim o familie normală, lipsea comunicarea sinceră între noi și adevărul e că ne era frică la toți de el.
Aici în adăpost nu ducem griji de lucruri ce ne-au lipsit acasă. Îmi place cum arată camerele și că trebuie să păstrăm curățenia. Nu zic că acasă am fost dezordonați, dar mai mult ne-a venit să fugim, să nu vedem ce se întâmplă când tata bea. Ne este oferit un confort care nu ni l-am putut permite acasă și prețuiesc truda și grija cu care suntem înconjurați să nu ne fie grea schimbarea aceasta mare.” (FATÄ‚, 18 ANI)



