Grota zmeilor și înspăimântătoarele ei legende

Se spune că nu e bine să te duci la grotă singur și în nici un caz să te apropii de ea noaptea. Bătrânii își fac înfricoșați cruce și își scuipă în sân. De grota zmeilor de pe plaiurile Boiului au auzit și ei din poveștile moșilor și strămoșilor lor. Unii se jură că au văzut chiar ei împielițații hălăduind prin acele locuri. Alții susțin că dimpotrivă, pe zmei i-ar fi ucis sătenii cu mult timp în urmă și tocmai de aceea gura peșterii se închide acum încet-încet.

Puțini s-au încumetat până acolo și în consecință, misterul e cu-atât mai mare. Mulți săteni cred cu tărie că în măruntaiele hrubei lucește o vână din mare, iar în cazul unui cutremur, întregul sat ar putea fi acoperit de ape.

Nobilii Bethlen și șarpele uriaș

Legenda spune că în lacul de lângă sat a trăit cândva un șarpe uriaș care mânca în fiecare zi câte un om și că oricâți voinici și-au încercat puterile cu el, toți au sfârșit în stomacul lui. Într-o bună zi însă, pe acele locuri au poposit doi străini veniți din lumea largă. Auzind despre necazul localnicilor, s-au hotărât să-i vină ei de hac dihaniei. Lupta a fost crâncenă și a ținut ca-n povești trei zile și trei nopți. Când se iveau zorii celei de-a patra zile, o lovitură de paloș bine țintită i-a retezat capul monstrului. Drept răsplată că au scăpat de o asemenea belea, oamenii le-au dăruit celor doi toate pământurile lor și s-au băgat să le fie pentru totdeauna slujitori. Așa explică bătrânii prezența dinastiei Bethlen pe moșiile din Boiu și Å¢opa.

Fioroșii zmei și frumoasa Ilinca

După o vreme însă, peste meleagurile Boiului s-a abătut o altă năpastă. În dealul de deasupra satului, o hoardă de zmei întunecați a săpat o grotă în care și-a întocmit sălașul. În acea grotă zmeii au dus-o pe Ilinca, cea mai frumoasă fată din sat, pe care unul dintre ei a răpit-o într-o noapte ca să-i fie soție. Mulți ani, părinții bietei copile au plâns nemângâiați, cu gândul la odorul lor cel dispărut.

Între timp, în sat a început să tot apară o pușlama de băiat, isteț-foc și frumos fără seamăn. Era copilul Ilincăi și al împielițatului ei soț. Numai că, pe cât era de frumos și de isteț băietanul, pe atât era de rău. Bătea cu cruzime copiii de vârsta lui, și-apoi fugea în pădure unde se transforma în zmeu. Se povestește că, văzând atâta cruzime din partea unui copil, o babă ar fi exclamat privind spre el: “Ptiu, piei satană!” În acel moment, jigodia de băiat a crăpat, iar din el a ieșit un fum negru și înecăcios care a cuprins întreg satul. Totată lumea s-a minunat de asemenea întâmplare, dar de urmele frumoasei Ilinca tot n-au reușit să dea. Abia câțiva ani mai târziu s-au dumirit unde este, văzând în coarnele unui bivol care păștea prin apropierea grotei, năframa copilei.

A urmat o luptă pe viață și pe moarte între săteni și zmei și cu mari sacrificii, tartorii au fost puși pe fugă. Așa a ajuns Ilinca să fie din nou liberă, iar grota să fie pustie.

Comorile peșterii

După luptă, nici un sătean n-a mai pus piciorul în peșteră mult timp. Cu toate acestea, zvonurile au prins aripi, mai sprintene ca niciodată. Se spunea că în adâncuri ar exista o imensă comoară, adusă de un turc fugar. Oamenii au început să sape, înnebuniți de mirajul aurului, dar comoara fermecată parcă se ascundea și mai în adânc. Atunci au înțeles ei că zmeii înceară să le ia mințile ca să-i piardă. Din acea zi, nimeni nu mai cuteză să se apropie singur de locul blestemat și sub nici o formă după lăsarea întunericului.

Cu jeep-ul pe urmele zmeilor

Ca să ajungi la grotă, ai nevoie de un jeep zdravăn cu care să străbați cei aproximativ șapte kilometri din sat și până la cărarea mămăligii. Acest lucru face ca aventura să fie și mai palpitantă. În jur decorul este de o sălbăticie fermecătoare. Cărarea mămăligii e o potecă îngustă, pe care încape un singur om. În dreapta e hău, în stânga la fel. Se povestește că un drumeț a alunecat pe când mergea pe aici și s-a prăpădit zdrobit de un copac. Cei din vale au aflat de nenorocire când au văzut mămăliga ce-i scăpase din traistă, cum venea rostogolindu-se la vale. De atunci așa i-a rămas numele potecii: cărarea mămăligii. Dar poveștile nu se sfârșesc aici. Se spune că o turmă de porci a intrat în peșteră și pentru că n-a mai găsit calea de întoarcere, a orbecăit prin adâncuri aproape o săptămână. Într-un final, întreaga turmă a nimerit în pivnița unui sas, tocmai în Å¢igmandru. Bietul om s-a înfiorat când s-a trezit din senin cu beciul plin de porci, dar până la urmă i-a venit inima la loc văzând peste ce belșug a dat.

A rămas doar legenda

Oamenilor le plac poveștile, iar aici poveștile nu se termină niciodată. Probabil, tocmai de aceea, plaiurile noastre sunt atât de îndrăgite în întreaga lume. Legendele înfricoșătoare cu zmei și domnițe au un farmec deosebit atunci când sunt spuse la gura sobei. Transilvania abundă de astfel de legende, iar străinii bat mii de kilometri doar ca să le audă. În mod normal, pe urma lor ar trebui să răsară un turism înfloritor, numai că acest lucru nu prea se întâmplă pe la noi. De vină or fi probabil tot zmeii și vampirii trecutului, pentru că n-au construit tot ei și infrastructura necesară unui turism decent.

În Boiu, castelul familiei Bethlen, un loc nemaipomenit de primit turiști și de născocit întâmplări, se destramă văzând cu ochii și nimănui nu pare să-i pese. Faptul că satul este la doar o aruncătură de băț de Sighișoara, ar putea fi un enorm avantaj turistic. Dar după cum și în Sighișoara, tot mitul lui Dracula este exploatat de câteva căni și tricouri imprimate îndoielnic, tot așa și în Boiu mitul grotei zmeilor mai este păstrat doar în amintirile celor câțiva bătrâni ai satului. Cât despre planurile de dezvoltare a zonei, acestea nu există nici măcar în cele mai frumoase vise edilicești, darămite în niște strategii concrete. “Probabil că până la urmă va mai rămâne doar legenda”, a concluzionat resemnat viceprimarul comunei, iar un cetățean l-a completat:

“Zmei nu există. Zmei sunt oamenii ăia care nu-și fac treaba așa cum trebuie…”

Allain CUCU