Voleiul a tras cortina. Viitorul sună bine
S-a încheiat sezonul intern de volei. Formațiile mureșene pot considera ediția drept una reușită. Echipele feminine au înregistrat cele mai mari performanțe din istoria voleiului târgumureșean. Colaborarea CSU- Medicina- CSȘ s-a dovedit una deosebit de fructuoasă. Echipa de primă divizie, CSU Medicina, a fost aproape de calificarea în turul IV a Challenge Cup. După ce a trecut în primele două tururi de formațiile Minceanka Minsk, din Balarus, și Zlatogor Zolotonosha Cerkasy, din Ucraina, a fost eliminată după o dublă manșă foarte echilibrată de echipa franceză Rocheville le Cannet. În campionatul intern, CSU avea ca obiectiv clasarea pe unul din primele patru locuri și o nouă participare în Cupele Europene. Începutul de sezon le-a fost favorabil fetelor. După primele etape cochetau cu locurile fruntașe. La sfârșitul turului, ele înregistrau opt victorii și doar trei înfrângeri, toate în fața principalelor forțe ale campionatului, CSU Metal Galați, VC 2004 Tomis Constanța și Dinamo București. În retur, au survenit câteva schimbări care au afectat rezultatele echipei. Libero-ul Andreea Dimeny a fost supusă unei intervenții chirurgicale la genunchi, iar una dintre trăgătoare, americanca Shannon Torregrosa, a părăsit echipa, fiind însărcinată. Soluțiile găsite pentru înlocuirea acestora nu s-au dovedit a fi cele mai inspirate. Interul Rodica Ciubuc, revenită la echipă, după un periplu în Rusia, nu s-a dovedit a fi în cea mai bună formă, iar libero-ul sârb Tesic a fost înlocuită spre final de românca Roxana Nechiti. Programul returului, cu jocuri în deplasare la toate contracandidatele la locul IV, Știința Bacău, Penicilina Iași și Unic Piatra Neamț, evoluțiile mai puțin convingătoare ale echipei, precum și unele arbitraje potrivnice, au adus mureșencelor un loc VI la sfârșitul sezonului. Astfel, au avut ca adversară în prima fază a turneului play-off formația Dinamo București, în fața cărora au cedat primele două partide, ambele disputate în Capitală. Echipa condusă de Luka Valerjan și Laurențiu Magdaș au renunțat practic din acest moment la luptă. În faza următoare, când mai puteau obține totuși locul V, s-au confruntat cu Unic Piatra Neamț, în fața cărora au cedat primele două partide, ambele cu scorul de 3-1. Pentru locurile 7-8, ele au depus armele, cedând de asemenea ambele partide cu Dacia Mioveni, o formație care era victimă sigură în campionat. Au cedat acasă surprinzător cu 3-2. Al doilea meci, disputat la Mioveni, s-a încheiat cu același scor ca și în prima partidă. Miza fiind locurile 7-8, antrenorii mureșeni au folosit mai mult jucătoarele tinere, pentru a le roda în vederea sezonului viitor.
Junioarele au deschis pârtia
În timp ce formația de primă divizie disputa resemnată a doua partidă de la Mioveni, junioarele I ale CSU-Medicina-CSȘ debutau victorioase la București, în cadrul turneului final al Campionatului Național. Echipa a fost pregătită o lungă perioadă de sârbul Nenan Mihajlovic-Neșa, care a părăsit clubul din motive financiare, salvând ulterior formația CSM Sibiu de la retrogradarea din prima divizie. Junioarele au fost preluate de antrenorii primei echipe și au câștigat fără drept de apel turneul semifinal și toate cele cinci partide disputate în cadrul turneului final, cedând un singur set, acela atunci când aveau deja titlul asigurat. După disputarea turneului, poate principalul ”artizan” al reușitei, rectorul Universității de Medicină și Farmacie, Constantin Copotoiu, declara: ”Ce m-a bucurat cel mai mult a fost faptul că mulți dintre cei care au urmărit din tribună partidele, au afirmat că echipa noastră este singura care joacă ceva, ceea ce joacă se mai numește și volei. Dacă avem asigurată baza piramidei, voleiul mureșean are viitor. Cu aceste fete, curând vom putea aspira să ajungem în elita voleiului românesc. Dacă Federația va lua măsura de a reduce numărul jucătoarelor străine din campionat, așa cum intenționează, în doi trei ani vom putea trage la titlul național. Dacă ar fi să glumim, cred că dacă s-ar juca fără jucătoare străine, deja echipa noastră ar fi favorită la titlu”. Una dintre componentele echipei, răspunzând la mobilul antrenorului, care era angrenat într-o altă convorbire, declara înaintea ultimei partide, împotriva CSM București, care era inițial favorita turneului: ” Noi am venit să câștigăm fiecare partidă. Nu contează cum se prezintă clasamentul, vrem să plecăm acasă neînvinse”. Zis și făcut. Fetele s-au impus și în ultima partidă. Mai mult, s-au întors și cu trei distincții speciale: Cea mai completă jucătoare a fost desemnată Andrada Rogojan, cea mai bună ridicătoare, Alexandra Pintea, Ioana Baciu fiind numită cea mai bună trăgătoare. Doar subiectivismul unora a privat-o pe Iulia David de titlul de cel mai bun libero, sau alte premii, mai puțin sportive, cum ar fi cel de frumusețe. Celelalte componente care au contribuit la această performanță sunt: Eliza Melu, Andra Cucu, Carmen Mateaș, Lorena Ciocian, Roxana Iancu, Alexandra Negrea. ”A fost un turneu lung și dificil. Am demonstrat că avem echipa cea mai valoroasă și ne-am impus, cu toate piedicile care ni s-au pus. S-au cerut rezultate, iată-le. Dovadă stau rezultatele și titlurile obținute individual, care puteau fi mai multe, în condiții normale”, a declarat după turneu antrenorul Luka Valerjan. Colaborarea CSU-CSȘ a dat roadele așteptate. ”La aceste reușite și-au adus aportul toți cei care lucrează în cadrul clubului, inclusiv șoferul Csizmadia Csaba, care contribuie la păstrarea unui climat sănătos”, declara președintele CSU, Nicolae Neagu.
Cadetele au îndulcit finalul
După numai trei zile, la Sovata, debuta turneul final al cadetelor. Patru dintre proaspetele medaliate nici nu au reușit să savureze victoria că s-au aliniat la startul ultimului turneu al sezonului. Echipa pregătită de Vasile Racolța, după medalia de bronz obținută anul trecut la Speranțe, era una dintre favoritele competiției. Ele aveau unul dintre obiective depășirea performanței junioarelor. Ca glumă bineînțeles, însemna să nu cedeze niciun set. Cu cele patru jucătoare încununate deja campioane, cu junioarele Ciocian, Iancu, David și Negrea, mureșencele porneau mari favorite ale turneului. Încă din debut, au luat o opțiune serioasă pentru titlu, când au învins formația CSU Metal Galați, în, practic, finala campionatului. După disputarea a trei etape, se părea că finala se va disputa duminică în compania CSȘ Sibiu, care era neînvinsă la rândul ei. Valoarea celorlalte combatante le-a a scos însă pe sibience din cursă. Înaintea ultimei etape, toate cele cinci adversare aveau cel puțin câte două înfrângeri. Târgumureșencele au reușit să-și păstreze concentrarea și s-au impus și în ultima partidă, câștigând detașat Campionatul Național, fără să cedeze vreun set. Și la acest turneu, majoritatea premiilor speciale au fost atribuite echipei care a dominat întrecerea: cea mai bună trăgătoare (Roxana Iancu), cea mai bună ridicătoare (Iulia David), cea mai completă jucătoare (Lorena Ciocian) și cel mai bun libero (Andra Sălcudean). Celelalte ”artizane” ale acestei performanțe au fost: Alexandra Negrea, Paizs Kinga, Patricia Seneș, Cătălina Mureșan, Andrada Voicu, Corina Maier, Andreea Petra și Alexandra Gliga. În calitate de organizator, profesorul Vasile Racolța a ales stațiunea mureșeană ca loc de desfășurare a turneului din motive de el știute. Alegerea s-a dovedit una justificată. ”Puteam juca și acasă. Probabil că și acolo am fi câștigat. Concentrarea fetelor era însă alta. Veneau de acasă și diverse motive putea să le ia din puterea de concentrare. Nu puteam risca, după ani de muncă, pierderea acestui titlu”, este de părere Vasile Racolța.
Echipa din divizia A2 a activat doar pentru a oferi posibilitatea unor jucătoare care se aflau „între categorii de vârstă” de a evolua pentru cumul de experiență. Aceasta a fost la un pas de promovare, pas la care s-a renunțat din motive lesne de înțeles. Sezonul următor se anunță unul dificil totuși, unul în care se va face schimbul de generații. Viitorul pare însă asigurat, cel puțin pentru voleiul feminin.
Mihai VEREȘ



