Uncategorized

Co-plata analizelor, soluție pentru corupția din Sănătate

De la 1 iulie, sistemul medical românesc va cunoaște o nouă reformă, coplata serviciilor medicale. La cererea Comisiei Europene, Ministerul Sănătății vrea să introducă structura de integritate pentru a reduce corupția din sănătate.

Experții Comisiei Europene au stabilit alături de oficialii din Ministerul român al Sănătății mai multe măsuri care ar putea combate corupția din sistemul sanitar. Printre acestea se numără introducerea, de la 1 iulie, a sistemului de coplată și a pachetului minim de servicii, aceasta fiind una dintre cele mai importante măsuri care are rolul de a contribui la eliminarea plăților informale din sistemul de sănătate. “Introducerea sistemului de coplată nu este specifică doar serviciilor spitalicești, ci se va aplica întregii game de servicii medicale, începând de la medicul de familie, ambulatoriul de specialitate și servicii spitalicești”, a explicat Florin Gomotârceanu, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș.

Bani din buzunar pentru analize

Coplata, presupune ca pacienții să plătească din buzunar pentru analizele, investigațiile și intervențiile pentru care statul nu are bani. “Sistemul de coplată va fi concordant cu apariția unui pachet minim de servicii medicale pe care statul român îl poate oferi cetățenilor. Ce depășește pachetul minim de servicii medicale va intra probabil în acest sistem de coplată, ce vine în întâmpinarea situației financiare critice în care se află sistemul sanitar, în sensul că există o subfinanțare. Precizez că contractul pe care îl are acest spital cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate asigură doar cheltuielile de personal, cheltuielile de salarizare ale spitalului. Se intenționează probabil atragerea unor noi surse de venit pentru continuarea activității, a siguranței acestui spital și a sistemului sanitar în totalitate. Pentru că există servicii medicale spitalicești pentru un bolnav care depășesc sute de milioane de lei și este foarte greu pentru un spital să suporte toate cheltuielile aferente actului medical”, consideră Gomotârceanu. Managerii spitalelor mureșene salută cu patos sistemul ce va fi implementat de Ministerul Sănătății. ”Coplata este o măsură binevenită deoarece asigurările care sunt în România la ora actuală nu acoperă în totalitate sistemul sanitar pentru ca totul să fie gratuit”, explică Aurelia Mașca, managerul Spitalului Municipal Sighișoara. Aceasta a mai precizat că tinerii sunt cei care contribuie la fondul de asigurări, dar devreme ce aceștia nu prezintă reale probleme de sănătate la fel ca vârstnicii, nu se poate spune că ei consumă prea mult din fondul de asigurări, care deviază astfel spre necesitățile celor de vârsta a treia, care nu mai contribuie la fondul de asigurări, dar care au contribuit și ei la vremea lor la CAS. “Practic asigurările nu acoperă costuri ale unor acte medicale complexe, cum este operația pe cord deschis, care este extrem de costisitoare”, adaugă Mașca. Măsura este agreată de medici, care spun de altfel că în acest fel se vor evita situațiile în care se apelează la serviciile spitalicești în mod nejustificat. ”Sunt pacienți care vin la serviciul de urgență pentru servicii la care ar fi putut apela mai întâi la medicul de familie. Dar dacă se prezintă la noi trebuie să îl consultăm. Oricum, coplata va aduce venituri suplimentare spitalului și o limită a serviciilor care nu au cum să fie eliminate la ora actuală”, precizează Iuliu Moldovan, managerul Spitalului Eugen Nicoară din Reghin. Ministrul va cere să se pună la punct un ghid al protocoalelor terapeutice, ce va fi public de la 1 iunie. Pentru fiecare investigație medicală se va vedea exact care este tratamentul corespunzător și suma pe care o poate deconta casa de asigurări și pacientul, prin sistemul de coplată.

Părerile sunt însă împărțite

Unii medici consideră că introducerea coplății va îngreuna situația socio-economică a pacienților. Cu această problemă s-ar putea confrunta gravidele, după cum precizează conf. dr. Carmen Rădulescu, șefa Clinicii de Obstetrică Ginecologie din cadrul Spitalului Clinic Județean Mureș. ”Avem multe persoane care sunt de condiție socio-economică redusă și nu știu cum vor plăti. Sunt gravide de etnie romă sau de la țară. Eu aș introduce anumite servicii pentru achiziționarea de materiale sanitare pentru că este din ce în ce mai greu”, își dă cu părearea șefa Clinicii de Obstetrică Ginecolgie.

“Poliția medicilor” sau “testări de fidelitate și integritate”

O nouă măsură vizează implementarea unor testări de fidelitate și integritate a personalului din Sănătate, pentru a reduce traficul de influență și conflictul de interese. În acest sens, s-a discutat deja cu Centrul Național pentru Integritate, care solicită Ministerului Sănătății înființarea unei structuri interne de integritate, pe modelul celei din Ministerul de Interne. Iar managerii de spitale nu văd nici un impediment în acest lucru. “ Prin spectrul transparenței și al bunului simț nu văd nici un impediment”, afirmă managerul spitalului din Reghin. ” Controale au existat și vor mai fi. Trebuie să fie”, este de părere Aurelia Mașca.

Transparență. Cheltuielile spitalelor publicate pe site

Măsurile discutate de oficialii din sănătate vizează și realizarea unui audit pentru monitorizarea achizițiilor publice în toate spitalele publice, precum și obligativitatea managerilor de spitale de a-și publica lunar cheltuielile și achizițiile spitalelor ca o măsură de transparență publică cu privire la utilizarea fondurilor în sănătate.

Arina MOLDOVAN

arina@ziaruldemures.ro

Show More

Related Articles

Back to top button
Close