Paradoxul României
Am ascultat mai zilele trecute la radio o slujbă religioasă. Cântată popește pe nas și cu un ton sfâșietor de rugător. Așa cum povestesc bătrânii că se făcea pe vremea marii foamete. O rugă chinuită pentru ploaie. M-am resemnat ascultând-o. Într-adevăr, agricultura românească are disperată nevoie de ploaie iar în aceste condiții doar o minune ne mai poate salva. Și cum pentru minuni e nevoie de multă stăruință, slujba radiofonică a venit taman la țanc.
Din același domeniu, tot zilele trecute se anunța că ungurii au pus la punct un sistem de irigații extrem de performant, care nu risipește nici un strop de apă și pentru alimentarea căruia se cumpără apa de la noi, din râul Mureș. De aceea m-am smerit atât de creștinește ascultând slujba. În timp ce unii se modernizează, chiar dacă mama natură n-a fost foarte darnică cu ei, noi îi tragem înainte cu Doamne-ajută. Sunt două modalități de abordare a aceleiași probleme. Una e să faci din fiecare obstacol o provocare, iar cealaltă, cea care ne e nouă atât de dragă, este să-ți plângi de milă la fiecare pas.
Situația în sine deschide calea unor mici reflexii. Ați auzit cum aduc unii pământ fertil în zone aride, cum îl irigă și cum fac agricultură ca și cum ar fi în grădina Edenului? La noi de ce nu s-o putea? Oamenii au văzut potențialul zonei lor și se raportează la el. Cu puțină minte și multă bunăvoință se pot face minuni acolo unde nici n-ai bănui. Dar de oameni care creează insule artificiale, pârtii de ski în deșert, sau alte astfel de minuni ați auzit? Se întâmplă în țările care nu au nimic de oferit din punct de vedere turistic, dar care se ambiționează totuși să facă turism. Și o fac într-un mod la care noi nici nu visăm.. E vorba de popoare care se luptă ca din fiecare vitregie să-și facă un atu. Nu este însă și cazul României. Å¢ara noastră a fost binecuvântată din belșug cu toate avantajele care pot exista. Problema la noi este că nimeni nu-și pune mintea să profite de pe urma lor. Iar dacă veți merge pe valea Mureșului veți înțelege ce vreau să spun. Potențialul turistic al zonei e de-a dreptul fantastic. Turiștii însă lipsesc cu desăvârșire din simplul motiv că nu există nimeni care să-i îmbie. Știați că aici sunt și cele mai mari exploatări forestiere din țară? Acum, voi credeți că fabricile de mobilă stau înghesuite una într-alta în timp ce tot județul se confruntă cu o acută lipsă a forței de muncă? Ei aș! Lumea șomează și noi exportăm buștenii așa cum îi scoatem din pădure. Să aibă alții locuri de muncă de pe urma bogățiilor noastre. Dar de barajul de la Răstolița ați auzit? Se spune că ar putea alimenta cu energie electrică trei județe. Dar asta când va fi gata. De 20 de ani muncesc amărâții la el și prea mari șanse să-l termine nu se întrevăd.
Un atu care ar putea face definitiv diferența față de țările vecine sunt castelele transilvănene. E știut faptul că turiștii străini se dau în vânt după tot ce ține de istoria transilvană. Doar la noi în județ sunt o mulțime de astfel de castele în jurul cărora ar putea să înflorească turismul. Edificiile zac însă părăsite și pustii, la bunul plac al hoților și al vandalilor. Din aceeași categorie a turismului sublim… dar care cam lipsește, este și Râmeț. Comuna se află la doar o aruncătură de băț de una din cele mai frumoase mănăstiri din țară. Turiștii care vin în vizită la mănăstire nu pot vizita însă și comuna din simplul fapt că nu există un drum de acces cât de cât decent. Soluția găsită ar fi construirea unui drum cu piatră adusă…din vale. Costurile de transport ale pietrei pe o distanță de zeci de kilometri sunt enorme, iar ridicolul situației e demn de tot hazul. Închipuiți-vă zeci de basculante cărând de zor piatră de la șes, în creierii munților, în patria calcarului doar pentru că în ditamai zona muntoasă nu s-a învrednicit nimeni să deschidă o carieră. În altă ordine de idei, știați că România este a doua țară din Europa în ce privește potențialul dezvoltării agriculturii ecologice? E în trend în toată lumea civilizată hrana cât mai naturală, iar produsele bio se cumpără pe rupte. Cu tot potențialul ei, România n-ar putea să producă atât cât ar putea să exporte. În Germania această afacere aduce profituri uriașe. Noi însă cumpărăm din supermarket, la prețuri astronomice, legume străvezii aduse de prin Turcia sau de prin cine știe ce alte țări. Și astfel de exemple se pot da la nesfârșit… Cred totuși că e jalnic să tot răsucim cuțitul în rană și să-i presărăm pe deasupra și sare. În schimb o concluzie tot merită să tragem. Sunt nenumărate țări care n-au nici pe departe condițiile noastre, dar care fac averi din piatră seacă. Noi ne mulțumim cu o brumă de ploaie pentru care ne rugăm ca pentru o minune. Iar când aceasta nu vine, ne luăm frumușel traista-n băț și plecăm să ne vindem slugi străinilor care știu de unde să ia o treabă și cum se o ducă la bun sfârșit. Acesta e paradoxul României. O țară extrem de bogată populată de o grămadă de coate-goale cărora, mai mult decât orice, le place să stea și să aștepte la o minune. O minune care n-ar fi rău să le cadă din cer… direct în traistă…
Allain CUCU



