Parchetul sărăciei de pe lângă Tribunalul Mureș
S sobă verde țiclam. Cu siguranță bate o sută de ani. Dacă ridici repede ochii din maldărul de dosare care sprijină pereții, sobița aceea e primul lucru care-ți lovește cătarea. Un fel de teracotă mâncată de vremuri, care iarna asigură celor din încăpere o temperatură potrivită abia pentru a-și descheia paltoanele. Două dulapuri metalice gem sub greutatea maculaturii ferecate înăuntru, fără să plece urechea la plânsetul dușumelei de lemn, care-și ascunde cariile sub un covoraș împrumutat parcă din odaia bunicii. Pe peretele cel mai lung tronează o hartă a României atât de îngălbenită încât pare încrustată în zugrăveala de aceeași culoare. Tavanul are o vagă tendință de plutire, sau cel puțin vopseaua scorojită de pe la colțuri și neoanele chioare îți oferă această senzație unică. În dreapta, geamul este îmbrăcat într-o perdea înflorată care, oricât ar vrea ea, nu mai este albă de vreo 20 de ani. Poate și din cauza poveștilor cutremurătoare la care a fost martoră. Trei mese de birou din placaj, șapte scaune de șapte feluri și trei computere suprasolicitate completează cămăruța de 15 metri patrați în care sunt audiați micii și marii criminali ai județului. Oficial, biroul de anchetă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș!
Dușumeaua plângăcioasă
Biroul de lângă. O canapea din pluș roșu. Două măsuțe minuscule, care participă și ele, uneori, la audieri. Același tavan zburător, numai că este însoțit pe dedesubt de o țeavă groasă cât căușul palmei, care străpunge camera dintr-un capăt în altul. Aceeași dușumea plângăcioasă. Un pas în spate și ies în hol.
Toporul lui Popescu
Furci, topoare, coase. Zeci de saci de nailon și cutii de carton adăpostesc, de-a valma, probe recoltate de la micile și marile crime ale județului. Toate urcate pe pereții holului, într-un decor de veritabil Turn Babel. De pe un sac îmi zâmbește, șters, cazul Moldovan. Dintr-o cutie se holbează, mirată, la mine cizma de gumă a lui Varga, iar după ușă stă rezemat, la pândă, toporul lui Popescu C., din comuna Ogra. Alături de acestea, țipă a rătăcire o tonă de haine (unele pătate cu sânge), căciuli, pantofi, plicuri, obiecte mici și mari confiscate de procurori din casele celor anchetați. Odată probe de bază în dosare grele, astăzi obiecte care nu-și găsesc locul și bântuie, fără vina lor, micul coridor de la intrarea Parchetului, ajungând uneori să fie călcate în picioare de grăbiții anchetatori. Obiecte care potrivit legii au un regim special de depozitare și păstrare.
La capătul coridorului, încă două cămăruțe trase la indigo. Parcă zugrăveala e mai nouă, doar aici stau procurorii care merg cu dosarele în instanță și trebuie să aibă condiții!
Turnul Babel
Doisprezece procurori, avându-l în frunte pe tânărul Aurelian Ardelean (deocamdată sunt opt, dar echipa e în curs de completare), șase grefieri și un informatician vor lucra, începând din toamna viitoare, în hrubele Parchetului județean. „Singura noastră salvare este să ne dea Tribunalul afară din acest spațiu, altfel intrăm în colaps!” îmi spune, parcă ajuns la capătul puterilor, procurorul Dan Olteanu, purtătorul de cuvânt al instituției. „Poate atunci, dacă ne vor vedea în stradă, vor mișca un deget și cei de la București!”, continuă el. Povestea pe care mi-o relatează îmi dă fiori reci: „Am depus memorii, am atașat fotografii, am găsit chiar spații disponibile, am avut-o în vizită aici pe Laura Codruța Kovesi, pe alți oficiali. Toți s-au crucit și au spus că așa ceva nu este de imaginat. Ei au plecat și noi tot aici am rămas! Răspunsul de la București vine, implacabil: nu sunt fonduri. Pentru toate județele au existat fonduri, dar pentru Mureș nu! Mă îndoiesc că sunt în țară mai mult de două-trei parchete în situația noastră!”, povestește, cu un zâmbet resemnat, Dan Olteanu. „Ne forțează chiar ei, cei de la București, să nu respectăm legea. Facem audieri de posibili criminali în prezența grefierelor, a celorlalți procurori, deși asemenea anchete au un caracter de confidențialitate. Prin cămăruța aceasta (și arată acuzativ spre soba verde țiclam din colț, de parcă ea ar fi de vină) se învălmășesc zilnic 5-6 avocați, 10-15 polițiști, 2-3 persoane de audiat, grefierele, colegii mei procurori! Toți au câte ceva de făcut, de întrebat… Astea sunt condiții de lucru?” mă întreabă Olteanu. „Nicăieri în lume!”…își răspunde singur, înainte să apuc eu să îl aprob măcar din cap. „Å¢inem probele din anchete la grămadă pe hol, fără să mai putem ști care de ce dosar aparține! Å¢i se pare normal? Am o pereche de cizme de 10 ani, nici nu știu ale cui sunt, ca să le restitui… Dacă le arunc, iar nu e bine! S-ar putea ca vreodată să apară fostul proprietar după ele. Am avut o persoană care a venit să-i înapoiem o șubă după câțiva ani. I-am găsit-o, cu greu. Păcat că nu s-a bucurat de ea, că după 2-3 luni a fost din nou arestat!”, povestește Olteanu.
Cu cadavrul în spinare
Mă chinui degeaba să pricep: cum naiba reușesc să aibă eficiență acești procurori? Totuși, în 2008 au soluționat 406 dosare! „Cum? Foarte greu!”, îmi răspunde Dan Olteanu. „Pe lângă sediu, în fiecare an ridicăm la București problema unui laborator de criminalistică (obligatoriu, în munca noastră) și pentru o mașină de teren. Fie și un ARO la mâna a doua, chiar am subliniat acest lucru. Îți dai seama, cadavrul poate fi oriunde…pe munte, pe vale, în padure, în ploaie, în zăpadă…Am avut situații când am lăsat Loganul din dotare la jumătatea dealului și am luat-o pe jos, kilometri întregi, până locul faptei. Am mărșăluit trei kilometri cu un cadavru pe o targă improvizată, prin pădure, în zona Deda, acum câțiva ani. Dacă nu ai o mașină puternică, poți rămâne împotmolit cu mortul sau cu criminalul în vârful muntelui! Răspunsul a fost același: Nu sunt fonduri. Bine că alte instituții au avut bani de mașini de teren, cu care șefii lor se lăfăie de acasă până în centru. În acest an…ce să zicem de mașini când noi amânăm trimiterea citațiilor pentru că nu avem bani de timbre poștale… Și știi ce ni s-a spus? Să facem economie la hârtia de xerox!”, povestește Olteanu.
Replica omului lui Kovesi
De dincolo de Carpați, de la București, Dana Tițian, consilierul procurorului general, ne-a oferit, cu un surâs ciudat pe care doar l-am intuit prin telefon, un răspuns care ne-a lasat mască. Și pe mine și pe procurorul Dan Olteanu: „Cunoaștem situația de la Mureș. Degeaba tot fac procurorii memorii, pentru că acestea nu au nicio valoare. Avem nevoie de un demers oficial, prin intermediul procurorului general al Curții de Apel Mureș. Să ne expună situația, să găsească eventuale locații, unde Parchetul s-ar putea muta. Uite, la Sibiu s-a rezolvat această problemă prin preluarea de către Ministerul Public a unui spațiu care a aparținut Armatei. E simplu, printr-o hotărâre de Guvern se rezolvă această problemă. Ne trebuie, totuși, acel demers oficial!”.
Olteanu e consternat: „Noi am făcut tot ce ne-a stat omenește în putință. Am făcut demersuri și singuri și împreună cu procurorul general al Curții de Apel! Am găsit și propus locații! Le-am trimis până și extrasele de Carte Funciară ale imobilelor respective. Le au pe toate acolo! Dacă nu au bani pentru noi să ne spună acest lucru, dar să nu ne ceară lucruri pe care le-am făcut deja!”
Soarele de pe strada mea
Îl las pe tânărul procuror supărat între dosarele sale și ies din clădire cu un zâmbet straniu pe față. Unu: biroul meu din redacția de pe Călărașilor arată mult mai primitor, deși spătarul la scaun e rupt de ceva vreme! Doi: procurorii aceștia tineri și combativi mi-au alimentat din nou iluzia că Justiția, așa ruptă-n fund cum e ea în momentul de față, mai are o șansă în România.
Alin BOLBOS
Foto: Lorand PINTEA
