Castelul din Zau de Câmpie se învârte după soare
Un castel care s-a născut din dragoste. Deși pare o poveste născocită, cei ai locului se jură că istoria edificiului, așa cum o prezintă ei, e reală. Groful Ugron s-a îndrăgostit de fiica țarului Nicolae al II-lea și i-a construit acest castel după dorința ei. Rusoaica nu i-a devenit însă, niciodată, soție…
“Totul a început prin 1910…” își amintesc bătrânii locului “…pe atunci groful Ugron Istvan de Orbănești era ambasador al Austro- Ungariei în Rusia.” Așa se conturează legenda edificiului. Se zice că Ugron, plecat ca ambasador pe meleaguri rusești, s-a îndrăgostit de fiica țarului Nicolae al II- lea. Și cum nu era simplu să seducă fiica unui țar, groful a dat ordine ca la Zau de Câmpie să fie construit un castel “de să se învârtă după soare”. Până și zidarii au fost aleși după sprânceană: numai italieni, maeștrii în ale arhitecturii. S-au spetit muncind la el timp de doi ani, asta pentru că pretențiile lui Ugron nu erau nici pe departe unele rezonabile. În cele din urmă planurile sale au fost duse la bun sfârșit: s-a înălțat o frumoasă clădire cu patru turnuri, reprezentând cele patru anotimpuri, douăsprezece intrări care simbolizau lunile anului, patru terase – cele patru săptămâni ale unei luni, 52 de camere- săptămânile din care este un an format și 365 de ferestre.
Muncă de Sisif
Impresionată și nu prea, fata țarului a pus o ultimă condiție după care avea să devină soția grofului: pavarea drumului de la gară până la poarta castelului cu monede de aur. Cum călcarea pe chipul regelui însemna o jignire, acesta i-a permis lui Ugron pavarea drumului cu bani de aur doar dacă aceștia aveau să fie puși pe cant. Copleșit de atâtea condiții, groful nici nu a îndrăznit să se înhame la o asemenea muncă de Sisif. Ultima speranță i-a fost spulberată în momentul în care fata pentru care se dăduse atâta peste cap a fost ucisă în revoluție. Cu inima frântă, Ugron a rămas celibatar pentru tot restul vieții. Tot legenda spune că nu s-ar fi mai întors niciodată să locuiască în castelul său. Mai poposea din când în când pentru a face câte o plimbare melancolică cu gândul la tânăra care nu i-a fost soție.
Nedorit de către moștenitorii săi
După cel de-al doilea război mondial, moștenitorii au donat edificiul statului roman. Deși era o sursă de unde se puteau scoate bani frumușei, aceștia au preferat să se descotorosească de el. Astfel, l-au dat pe gratis statului roman. Noul proprietar a dorit transformarea acestuia în sanatoriu pentru cei suferind de TBC, însă lipsa banilor și-a spus cuvântul din nou, sanatoriul rămânând la stadiul de proiect. Cu fonduri mai puține, în anul 1958, castelul avea să devină școală profesională agricolă. Cinci ani mai târziu, școala a fost desființată iar în incinta clădirii s-a făcut un orfelinat. Așa îl găsim și în ziua de azi: plin de copii nedoriți.
Monumentul istoric nu e tratat ca un punct turistic
Chiar dacă povestea este una mult decât atrăgătoare, astăzi castelul lui Ugron nu mai poate fi vizitat. Protecția Copilului, în patrimoniul cui se află, are grijă ca niciun străin să nu pună piciorul în curte. Monument istoric, nemonument istoric, angajatele ridică din umeri și spun că astea-s ordinele de sus. Nu se fac poze, nu se intră, nu…nimic! Acolo e casă de copii și punct. Iar cei care nu se supun sunt amenințați cu legea. Paradoxul este că, pe toate hărțile turistice, castelul din Zau de Câmpie apare ca punct turistic. “Vin turiștii cu duiumul și n-am ce face cu ei. Nu îi lasă sub nicio formă să intre” se tânguie primarul. Probabil acesta este și motivul pentru care, urmașii lui Ugron revendică astăzi edificiul. O parte din proces a și fost câștigată, pădurea din împrejurimi fiind deja retrocedată. Localnicii speră din tot sufletul ca învingătoare să fie familia moștenitoare. Se gândesc ei că acesta ar fi începutul turismului și în comuna lor.
Allain CUCU
allain@ziaruldemures.ro
