Viața în Hristos (XLII) Iadul lăuntric

Alexandros Kalomiros a fost chirurg ortoped care practica în Tesalonic, un scriitor prolific de lucrări ortodoxe și un stâlp al comunității Sf. Ioan Teologul din orașul său. S-a mutat la cele veșnice de Sărbătoarea Sfinților Silas și Silvan, pe 30 iulie, 1990
Bătuți
cu dragoste
Raiul si iadul sunt pe același Râu al lui Dumnezeu, în focul care cuprinde și acoperă pe toți cu aceeași bunăvoință, fără deosebire sau discriminare. Aceeași apă vie este viață veșnică pentru credincioși și moarte veșnică pentru necredincioși; pentru primii este apa vieții, pentru ceilalți este instrumentul chinului lor veșnic; raiul pentru unul este iadul pentru celălalt. Să nu vi se pară ciudat. Fiul care-și iubește tatăl se simte bine în brațele lui, dar dacă nu-l iubește, îmbrățișarea iubitoare a tatălui este un chin. Pentru același motiv, atunci când iubim pe cei care ne urăsc se spune că turnăm cărbuni aprinși în capul lor.
“Spun,” zice Isac Sirul, “că cei care se chinuie în iad se chinuie fiind bătuți cu dragoste… Este absolut fals să credem că păcătoșii din iad sunt lipsiți de dragostea lui Dumnezeu. Dragostea este rezultatul cunoașterii adevărului, care fără îndoială este dat tuturor. Dar puterea iubirii acționează în doua feluri: chinuie pe păcătoși și îi fericește pe cei care au trăit în armonie cu ea” (Omilia 84).
Soarele
dreptății
Dumnezeu este dragoste. Dacă într-adevăr credem acest adevăr, știm că Dumnezeu nu urăște niciodată, nu pedepsește, nu se răzbună. Cum spunea Avva Ammonas, “Dragostea nu urăște niciodată pe nimeni, nu bate pe nimeni, nu condamnă pe nimeni, nu întristează pe nimeni, nu respinge pe nimeni, credincios sau necredincios, păcătos sau curvar, ci dimpotrivă pe aceștia îi iubește și mai mult, o doare pentru ei, îi plânge și simte pentru ei chiar mai mult decât pentru cei drepți, imitându-L pe Hristos Care I-a chemat pe păcătoși și a mâncat și a băut cu ei. Din acest motiv, arătând adevărata dragoste, El ne-a învățat: “Fiți buni și miloși ca Tatăl vostru din Ceruri”, și după cum El dă ploaia peste cei buni și peste cei răi și face soarele să răsară peste cei drepți și peste cei nedrepți, la fel și cel care are dragoste adevărată se roagă pentru toți.”
Fratele
fiului risipitor
Dacă cineva este mirat și nu înțelege cum poate dragostea lui Dumnezeu să chinuie pe cineva sau chiar să-l ardă în flăcări, să-și aducă aminte de fratele mai mare al fiului risipitor. Nu era acesta pe domeniile tatălui său? Nu-i aparțineau lui toate lucrurile? Nu a venit oare tatăl lui la el ca să-l cheme la fericita petrecere? Ce l-a întristat și l-a ars cu amărăciune și ură? Cine i-a refuzat ceva? De ce nu s-a bucurat de întoarcerea fratelui său? De ce nu și-a iubit nici tatăl, nici fratele? Nu s-au întâmplat toate acestea din cauza răutății din inima lui? Oare nu de aceea a rămas el în iad? A fost el separat de ceilalți? Au fost acolo instrumente de tortura? Nu a rămas el oare în casa tatălui? Ce l-a despărțit de toți ceilalți oameni fericiți din casă, dacă nu ura și resentimentele lui? Au încetat oare tatăl și fratele lui să-l iubească? Nu a fost oare tocmai această dragoste cea care l-a împietrit și mai mult? Nu oare tocmai bucuria a fost cea care l-a întristat? Nu a fost oare tocmai ura din inima lui, ura pentru tatăl și fratele lui, pentru dragostea tatălui pentru fratele lui?
Totul în toate
Acesta este iadul: respingerea dragostei; răspunsul urii la dragoste; resentimente la vederea bucuriei curate; să fii înconjurat de dragoste când ai ura în inimă. Aceasta este starea veșnică a celor pierduți. Ei sunt mai departe iubiți. Ei sunt invitați la fericita petrecere. Ei locuiesc în Împărăția lui Dumnezeu, în Cerul și Pământul Nou. Nimeni nu-i respinge. Chiar dacă ar dori să plece, nu pot fugi de Noua Creație a lui Dumnezeu, nici nu se pot ascunde de dragostea Lui omniprezentă. Probabil, singura alternativă ar fi să se îndepărteze de frații lor, să caute un loc de singurătate, dar nu vor putea să se izoleze de Dumnezeu și dragostea Lui. Și mai înfricoșător este că în această viață veșnică, în această nouă Creație, Dumnezeu este totul în toți. Cum spune Sfântul Grigore de Nissa, “În această viață avem relații cu multiple lucruri, cum ar fi aerul, apa, locul, mâncarea și băutura, îmbrăcămintea, lumina soarelui și a lumânării, și alte lucruri necesare vieții, nici una dintre ele nefiind Dumnezeu; dar starea fericită pe care o așteptăm nu are nevoie de nici una dintre acestea, căci Ființa Divină va deveni totul și va înlocui totul, oferindu-Se pe Sine fiecărei nevoi a existenței noastre. Din Sfânta Scriptură apare, de asemenea, clar că Dumnezeu devine pentru ai Lui casă, îmbrăcăminte, mâncare, băutură, lumină, Împărăție și tot ceea ce poate fi gândit și numit spre a ne face viața fericită” (Despre suflet si mântuire).
În noua viață veșnică, Dumnezeu va fi totul pentru creaturile Sale, nu doar pentru cei buni, dar și pentru cei răi, nu doar pentru cei care-L iubesc, dar și pentru cei care-L urăsc. Dar cum vor îndura cei care-L urăsc să primească de la Cel pe care-L detestă? Vai, ce chin veșnic, ce foc fără sfârșit, ce scrâșnire a dinților!
Chinul urii
Depărtați-vă de la Mine, voi cei blestemați, în focul veșnic al urii din inimă, spune Domnul, pentru că am însetat după dragostea voastră pe care nu mi-ați dat-o, am flămânzit după binecuvântarea voastră pe care nu mi-ați oferit-o, am fost închis în natura mea umană și nu ați venit la Mine în biserica Mea; sunteți liberi să mergeți unde vă duc dorințele voastre ticăloase, departe de mine, în ura chinuitoare a inimilor voastre care sunt străine de inima Mea iubitoare, care nu cunoaște ura pentru nimeni. Plecați de la dragoste la chinul veșnic al urii străine de Mine și de cei ai Mei, dar pregătiți prin libertate diavolului, din ziua când am creat ființele Mele libere și raționale. Dar oriunde veți merge în întunericul urii inimilor voastre, dragostea Mea vă va urmări ca un râu de foc, căci orice ați fi ales în inimile voastre, sunteți și veți fi întotdeauna copiii Mei. Amin.
A consemnat Ioan BUTIURCÄ‚